Rămâi conectat

Actualitate

Germania cere populației să folosească biciclete. Presiuni pentru renunțarea la petrolul și gazele rusești

Ioana Oprean

Publicat

în

Germania cere populației să folosească biciclete. Presiuni pentru renunțarea la petrolul și gazele rusești

Germania caută soluții pentru a deveni independentă de combustibilii fosili, fiind presată să renunțe la petrolul și gazele rusești. Ministrul Economiei a făcut apel la populație să nu mai folosească mașina, ci trenul sau bicicleta și, pe cât posibil, să lucreze de acasă.

Germanii ar trebui să înceapă să economisească energia pentru a deveni mai independenţi de combustibilii fosili din Rusia, a declarat vineri ministrul Economiei, Robert Habeck, într-un moment în care prima economia a Europei caută modalităţi prin care să îşi reducă importurile de petrol şi gaze din Rusia, informează Reuters.

În condiţiile în care numărul victimelor în rândul civililor din Ucraina este în creştere, Germania este presată să se elibereze de petrolul şi gazele ruseşti, criticii subliniind că veniturile din exporturile de combustibili fosili oferă Moscovei fondurile necesare pentru a putea continua războiul din Ucraina.

Robert Habeck a apreciat că Germania ar putea deveni mai puţin dependentă de Rusia dacă cetăţenii săi şi-ar reduce consumul de energie, sugerându-le să utilizeze trenul sau bicicleta în locul automobilului atunci când este posibil.

„Fiecare kilometru care nu este condus ajută la eliminarea livrărilor de energie din Rusia. În plus, astfel protejăm şi mediul”, a spus Robert Habeck, într-un interviu pentru Funke Media Group.

Potrivit ministrului Economiei, o reducere cu 10% a consumului individual de energie este posibilă, adăugând că angajatorii ar contribui şi ei la acest efort dacă le vor oferi angajaţilor opţiunea de a lucra de acasă atunci când este posibil.

„Acolo unde este posibil, am putea lucra de acasă o zi sau două pe săptămână, iniţial în mod voluntar”, a spus Habeck.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a şocat Germania şi aliaţii săi din Uniunea Europeană care au decis să adopte o transformare radicală a politicii energetice, astfel încât blocul comunitar să îşi reducă dependenţa de importurile de combustibili fosili din Rusia.

Potrivit unor planuri anunţate de Robert Habeck la finele lunii martie, Germania vrea să îşi reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia până la mijlocul acestui an şi să devină „aproape independentă” până la finele lui 2022. În cazul cărbunelui, Germania ar putea deveni complet independentă de importurile din Rusia încă din toamna acestui an, a estimat Robert Habeck.

În cazul gazelor naturale, până la vară, ponderea importurilor de gaze din Rusia ar urma să scadă la 24% pentru ca în vara anului 2024 Germania să fie aproape complet independentă de gazele naturale ruseşti.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cod Personal de Sănătate pentru fiecare român din 2026: Programări direct din aplicație și dosar medical electronic la îndemână oricând

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Personal de Sănătate pentru fiecare român din 2026: Programări direct din aplicație și dosar medical electronic la îndemână oricând Pe lângă CNP, românii vor avea de învățat de anul viitor încă un şir de cifre – codul personal de sănătate. Doar aşa vom avea la îndemână tot dosarul nostru medical. Noul sistem informatic al […]

Citește mai mult

Actualitate

Interzicerea ţigărilor cu filtru, vizată de Comisia Europeană. Se doresc și alte măsuri de descurajare a fumatului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Interzicerea ţigărilor cu filtru, vizată de Comisia Europeană. Se doresc și alte măsuri de descurajare a fumatului, potrivit unui document Măsuri radicale împotriva fumatului sunt pregătite de către Organizația Mondială a Sănătății. Printre acestea se numără: închiderea tutungerilor, interzicerea filtrelor pentru țigarete și instaurarea unei „generații fără tutun”, s-ar arăta într-un document provenit de la […]

Citește mai mult

Actualitate

Luni, 20 octombrie 2025 | Încep înscrierile în Programul FIV. Statul oferă sprijin financiar cuplurilor și persoanelor singure care își doresc un copil

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Încep înscrierile în Programul FIV. Statul oferă sprijin financiar cuplurilor și persoanelor singure care își doresc un copil Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a anunțat deschiderea unei noi sesiuni de înscrieri pentru Programul Național FIV 2025, un proiect gândit să susțină natalitatea în România și să ofere o șansă familiilor sau persoanelor singure […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea