Gărzi la domiciliu și efective sporite, în minivacanța de 1 Decembrie, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia a luat mai multe măsuri pentru a putea trata, dacă este cazul, un număr cât mai mare de pacienți în acest sfârșit de săptămână, iar medicii liberi asigură gărzi la domiciliu și sunt pregătiți să vină la spital în scurt timp dacă este necesar.
Având în vedere numărul mare de turiști care vizitează orașul în minivacanța de 1 Decembrie, SJU Alba Iulia lucrează, în acest sfârșit de săptămână, cu mai mult personal decât de obicei, iar în cazul în care este necesar, personalul medical liber este pregătit să intervină într-un timp cât mai scurt.
De asemenea, la ultimul raport de gardă s-a decis ca în această perioadă personalul medical să nu își ia concediu de odihnă, iar o atenție deosebită s-a acordat Unității de Primiri Urgențe, unde turele au fost suplimentate.
O altă măsură luată a fost aprovizionarea corespunzătoare cu medicamente și materiale a farmaciei, respectiv suplimentarea rezervelor de sânge.
Totodată, spitalul are, în momentul de față, un număr cât s-a putut de mare de paturi libere și rezerve, o atenție deosebită fiind acordată secțiilor chirurgie generală, ortopedie-traumatologie și cardiologie, însă nu au fost neglijate nici celelalte specialități.
De asemenea, un punct de prim-ajutor este organizat la galeriile de lângă Poarta a III-a Cetății, unde sunt mobilizați medici și asistenți.
În cazul în care este nevoie, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este pregătit să declanșeze planul alb de intervenție și să asigure asistență medicală pentru un număr mare de bolnavi, care depășește capacitatea zilnică.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]
FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”
Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani. El […]
FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia
„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]