Fraudă uriașă cu ucenici fantomă la Ocna Mureș: 1,4 milioane lei obținuți ilegal. Administratorul a fost trimis în judecată
Fraudă uriașă cu ucenici fantomă la Ocna Mureș: 1,4 milioane lei obținuți ilegal. Administratorul a fost trimis în judecată
Un administrator al unei firme din Ocna Mureș este acuzat că a obținut ilegal peste 1,4 milioane de lei din bugetul asigurărilor de șomaj, prin documente false privind ucenici care în realitate nu au lucrat niciodată. Prejudiciul total, cu dobânzi și penalități, depășește 1,8 milioane de lei, iar procurorii au pus sechestru pe bunuri și conturi pentru recuperarea pagubei, cerând menținerea măsurilor preventive și a celor aplicate firmei.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a doi inculpați:
– un inculpat persoană fizică, de sex masculin, aflat sub control judiciar, în calitate de administrator al unei societăți comerciale;
– o inculpată persoană juridică, societate comercială, aflată sub măsuri preventive;
Fiecare pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– obținere ilegală de fonduri în formă continuată prev. de art. 306 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a transmis că:
În perioada iunie 2021 – mai 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul persoană fizică, în calitate de administrator statutar al inculpatei societate comercială, cu sediul în orașul Ocna Mureș, jud. Alba, în numele și în interesul societății, a obţinut pe nedrept o finanțare în cuantum total de 1.415.476 lei din bugetul asigurărilor de șomaj (BAS) de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (A.J.O.F.M.) Alba, constând în stimulente financiare prevăzute de Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, coroborate cu art. 36 din H.G. nr. 855/2013, prin întocmirea şi prezentarea lunară în perioada aprilie 2021 – aprilie 2023 de documente false emise în numele societății, denumite tabel nominal cu ucenicii încadrați în muncă conform prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, pentru stabilirea sumelor cuvenite lunar angajatorului din bugetul asigurărilor de șomaj, în condițiile în care cele 29 persoane încadrate ca ucenici la societate nu au desfăşurat în realitate activitatea de ucenic tâmplar pentru care au fost solicitate și obținute stimulentele financiare.
Precizăm că, până la data 03.06.2025, pentru prejudiciul în valoare de 1.415.476 lei, partea civilă A.J.O.F.M. Alba a calculat dobânzi și penalități în cuantum total de 474.719 lei. Pe parcursul urmăririi penale, prin ordonanțele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile (clădiri și terenuri), inclusiv un teren achiziționat în mod simulat de inculpat pe numele altor persoane, precum și conturi bancare aparținând celor doi inculpați, până la concurența sumelor de 2.000.000 lei și respectiv 2.400.000 lei, fiind astfel asigurată recuperarea prejudiciului și a cheltuielilor judiciare. Prin rechizitoriu a fost solicitată menținerea măsurilor asigurătorii, precum și a măsurilor preventive, respectiv control judiciar față de persoana fizică, iar față de persoana juridică: – interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, – interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Horațiu Botoga, fost elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a câștigat locul I la Campionatul Militar de Judo
FOTO | Horațiu Botoga, fost elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a câștigat locul I la Campionatul Militar de Judo Tânărul Horațiu Botoga confirmă încă o dată performanța sportivilor formați la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”. Acesta este fost elev al colegiului și în prezent student al Academiei Navale „Mircea cel […]
VIDEO | Clopotele bisericilor din Alba au răsunat de 107 ori, în memoria făuritorilor Marii Uniri. Ceremonial solemn și depuneri de jerbe, la Sala Unirii din Alba Iulia
Clopotele bisericilor din Alba au răsunat de 107 ori, în memoria făuritorilor Marii Uniri. Ceremonial solemn și depuneri de jerbe, la Sala Unirii din Alba Iulia Astăzi, 20 noiembrie 2025, județul Alba cinstește memoria înaintașilor printr-un amplu program de omagiere, în cadrul proiectului „PATRIA RECUNOSCĂTOARE – CLOPOTELE ÎNTREGIRII”, devenit deja o tradiție ce unește comunitățile […]
FOTO | Minor din Blaj, trimis în judecată pentru tentativă de omor: S-a îmbătat și a ÎNȚEPAT, în spate și zona urechii, un tânăr de 18 ani
Minor din Blaj, trimis în judecată pentru tentativă de omor: S-a îmbătat și a ÎNȚEPAT, în spate și zona urechii, un tânăr de 18 ani Un tânăr de 16 ani din Blaj, aflat în arest preventiv, urmează să fie judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor preventiv. Potrivit rechizitorului, pe fondul consumului de alcool, […]