FOTO: Ziua porților deschise la Școala Gimnazală ,,Singidava” Cugir. Instituția i-a primit cu bucurie pe viitorii elevi de la clasa pregătitoare
Luni, 2 martie, Școala Gimnazială „Singidava” din Cugir și-a deschis larg porțile și sufletele pentru a-i primi cu drag, pe viitorii școlari de la clasa pregătitoare, care au pășit sfioși, alături de părinți și bunici.
Evenimentul s-a dorit a fi o oportunitate pentru micii preșcolari, de a se familiariza cu atmosfera școliii și de a le cunoaște pe învățătoarele Elena Ioaneş şi Antoaneta Ghioghiu, care vor prelua din toamnă clasa pregătitoare. Ziua porților deschise s-a adresat în egală măsură și părinţilor, fiind un bun prilej de a vedea chipurile senine şi bucuria copiilor care învaţă în această şcoală, entuziasmul şi îndemânarea cu care aceștia se implică în activităţile creative şi, nu în ultimul rând, dorinţa de cunoaştere şi plăcerea cu care iau parte la activităţile şcolare, dar şi la cele extraşcolare şi recreative.
Gazde primitoare s-au dovedit a fi și elevii ciclului primar care au fost încântați să-i inițieze pe micii vizitatori în tainele plierii hârtiei, dar și dornici să se joace alături de micuți.
Pentru că “Ziua porților deschise” a coincis cu începutul primăverii, cei mici au fost invitați să participe la ateliere creative în cadrul cărora au confecționat mărțișoare. În acest cadru, vizitatorii au avut ocazia să primească răspunsuri la toate întrebările, preocupările şi curiozităţile lor legate de Şcoala Gimnazială ,,Singidava” Cugir de la directorul și directorul adjunct al instituției, profesoarele Floare Vlasea, respectiv Stela Predescu şi să se convingă singuri dacă această şcoală este alegerea cea mai bună pentru copiii lor.
Potrivit informațiilor primite de la conducerea instituției de învățământ, pentru anul şcolar 2020 – 2021 sunt aprobate două clase pregătitoare – învăţământ tradiţional.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
28-29 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
28-29 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 28-29 martie 2026. Citește și: VIDEO | Radarul TruCAM, spaima șoferilor vitezomani din Alba: Cum funcționează aparatul și ce riscă cei […]
FOTO | INCENDIU la Câlnic: A luat foc o locuință și o anexă gospodărească din satul Deal
INCENDIU la Câlnic: A luat foc o locuință și o anexă gospodărească din satul Deal Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la Câlnic. A luat foc o locuință și o anexă gospodărească din satul Deal. Detașamentul de pompieri Sebeș a fost solicitat sa intervină in cursul nopții pentru localizarea și stingerea […]
FOTO | Ioana Palcău, din Alba Iulia, a împlinit 106 ani: ,,Un adevărat simbol de viață, demnitate și înțelepciune”
Ioana Palcău, din Alba Iulia, a împlinit 106 ani: ,,Un adevărat simbol de viață, demnitate și înțelepciune” Ioana Palcău, o vârstnică din Alba Iulia, a împlinit astăzi, 27 martie 2026, impresionanta vârstă de 106 ani. Cu această ocazie, mai multe persoane, printre care și primarul Gabriel Pleșa, au vizitat-o pe femeie. Edilul din Alba Iulia […]

