FOTO-VIDEO. Primul zbor full cargo realizat de TAROM: 200.000 de măști FFP2 au ajuns în România din China
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, cea mai veche companie aeriană din România a livrat din China 200.000 de măști FFP2, achiziția fiind realizată de către UNIFARM SA. Materialele vor fi distribuite spitalelor desemnate pentru gestionarea cazurilor confirmate cu noul coronavirus, cu prioritate către cele aflate în județe cu un număr mare de persoane confirmate pozitiv.
Aeronava Tarom, care a aterizat în această seară pe aeroportul Otopeni, a realizat cursa în baza unui contract comercial pentru perioada 2-3 aprilie 2020, pe ruta București – Almaty (Kazahstan) – Shenzhen (China) pentru a aduce 9 tone (cca 100 mc) de materiale sanitare necesare în lupta cu noul virus coronavirus (COVID-19).
Este primul zbor comercial de acest tip (full cargo) realizat de către compania Tarom. Echipajul a fost format din șapte persoane: patru piloți comandanți, doi tehnicieni și un supervizor responsabil cu siguranța și centrajul încărcăturii pe durata zborului.
După revenirea în țară, venind dintr-o zonă galbenă privind răspândirea Covid 19, echipajul va intra în perioada de izolare obligatorie și, ulterior, va putea să fie planificat pentru zborurile următoare.
Sunt așteptate și alte transporturi conținând achiziții realizate de Compania Națională Unifarm SA, care vor fi comunicate pe măsură ce se vor concretiza.
În prezent, Compania Tarom are pregătite două aeronave de pasageri de tip Boeing din categoria 737-800 NG pe care le poate converti (scaune scoase) pentru a efectua zboruri de tip full cargo și a transporta materiale sau echipamente. Tarom va onora, în continuare, orice cerere pentru astfel de zboruri având în vedere nevoia acută de materiale și echipamente medicale atât de necesare în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus (COVID-19).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]