FOTO/VIDEO: Ieri, la Câmpeni, peste 3.500 de participanți au rememorat și sărbătorit cu bucurie cel mai mare eveniment din istoria românilor: Unirea Transilvaniei cu România din 1 Decembrie 1918
Pe durata a peste patru ore, joi s-a desfășurat în „Capitala Țării Moților” o mare adunare festivă a locuitorilor din zona Apusenilor la care au participat, conform oficialităților, peste 3.500 de persoane, aceasta fiind organizată de administrația publică locală în colaborare cu numeroase instituții ale statului, asociații patriotice și culturale locale, cu prilejul sărbătorii a 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România.
Astfel, încă de dimineață, de la ora 10, în centrul orașului au venit rând pe rând aproximativ 2.000 de elevi și preșcolari de la cele patru unități școlare din Câmpeni, însoțiți de cadrele didactice, aceștia având baloane tricolore, steaguri naționale, pancarde de identificare a școlii, costume populare și chiar costumele unor personaje istorice. Tinerii au rămas în piața „Avram Iancu” din centrul orașului pe tot parcursul adunării pentru a asista și a prezenta câteva din momentele importante ale istoriei neamului nostru, precum și pentru a sărbători cel mai important eveniment din istoria românilor: Unirea Transilvaniei cu România.
Totodată, pentru acest eveniment primarul Ioan Călin Andreș a invitat la Câmpeni delegații de primari și locuitori din cele 22 de localități ale Apusenilor, precum și alte câteva din zona de jos a județului nostru, numeroși dintre aceștia venind în costume populare la adunare, în mod asemănător delegațiilor de români din localitățile Transilvaniei care s-au deplasat la Alba Iulia în urmă cu 100 de ani, pentru a hotărî Unirea cu țara-mamă. De asemenea, la adunare au participat și numeroși elevi, cadre didactice și chiar cetățeni îmbrăcați în costume populare, moți cu căruțe trase de cai, sărbătoarea fiind marcată și de semnale de tulnic, baloane tricolore lansate spre cer de elevii Școlii Gimnaziale Câmpeni și porumbei voiajori ai columbofililor din zonă.
După sosirea delegațiilor și tuturor participanților în centrul orașului, deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în jurul orei 11 cu o slujbă religioasă susținută de numeroși preoți din Câmpeni, pe scenă fiind invitați primarii și celelalte oficialități prezente. După acest moment, au urmat discursurile susținute de primarul Ioan Călin Andreș, deputatul Ioan Dîrzu și primarul comunei Ștremț, Traian Ştefan Popa, în care s-au prezentat atât importanța istorică a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cât și îndemnuri adresate elevilor, părinților și tuturor cetățenilor de a păstra unitatea de neam, țară și familia tradițională românească, amintindu-le să participe cu toții la Referendumul pentru familie, care se va desfășura în 6-7 octombrie 2018. Totodată, protopopul de Câmpeni, Radu Culda, a dat citire unei Declarații adoptată prin votul direct al participanților, care va fi trimisă ulterior la București la cele mai importante instituții ale statului și la Alba Iulia cu ocazia Centenarului, acest document fiind înmânat tuturor cetățenilor prezenți. Pe scenă a mai urcat și Valeriu Mocanu, un reprezentant al românilor din Basarabia, care a înmânat diplome unor oficialități din județul nostru, a recitat versuri, iar la sfârșitul evenimentului acesta a interpretat un cântec prin care își exprima dorința de unire cu România.
Programul artistic care a urmat a fost deschis de Fanfara județului Alba și a continuat cu diferite momente artistice prezentate de elevii și profesorii Liceului Tehnologic Silvic Cîmpeni, ai Cupru Min SA Abrud, ai Colegiului Național „Avram Iancu”, micii dansatori din Lupșa și alții mai mari din Sohodol, micii artiști ai Casei de Cultură „Avram Iancu” Câmpeni însoțiți de dascălul Barbu Todea din Albac care a recitat câteva poezii, încheindu-se cu prestațiile invitaților speciali: interpreții de muzică populară Mirela Mănescu și Nicolae Furdui Iancu. Iar cum a fost zi de sărbătoare, piesele moțești ritmate ale lui Nicolae Furdui Iancu și dansurile tinerilor dansatori coordonați de Oana Joldeș i-a îndemnat pe numeroși elevi și profesori la joc, în horă intrând alături de aceștia și câteva oficialități, între care s-a regăsit primarul Andreș și deputatul Dîrzu.
La sfârșitul adunării, celor prezenți le-au fost oferite porții de fasole și cârnați, organizatorii mulțumind anterior tuturor celor care și-au adus aportul pentru buna desfășurare a evenimentului și în mod special Guvernului României, care a oferit cele mai mari fonduri pentru serbarea Centenarului în „Capitala Țării Moților”.
[nggallery id=6194]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”
Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]
FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing
În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]