Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO / VIDEO: Filofteia Barstan, moaţa care duce mai departe tradiţia comunei Lupşa. În An Centenar, proiect pentru 24 de costume populare, specifice comunei

Mondoc Adriana

Publicat

în

Filofteia Barstan, este consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Lupşa. Moaţă ambiţioasă, şi-a dorit să ducă mai departe tradiţiile şi obiceiurile comunei. Ea a iniţiat un proiect, votat în unanimitate în consiliul local, prin care a achiziţionat 24 de costume populare, 12 pentru femei şi 12 pentru bărbaţi. Costumele sunt specifice comunei Lupşa şi poartă în ţesătura şi broderia lor motivele trandiţionale transmise din strămoşi, din generaţie în generaţie.

Doamna Barstan, sunteţi o femeie implicată în viaţa comunităţii. Ce v-a motivat?

Aşa este. Am ales să mă implic. Ştiu că este mult mai uşor să stai deoparte, să priveşti cu detaşare, să nu te implici în viaţa unei comunităţi. Eu am ales să mă implic, am ales să încerc să fac ceva pentru comuna mea, pentru oamenii frumoşi care trăiesc pe meleagurile lupşene. Ca orice moaţă, sunt o femeie hotărâtă. Când m-am hotărât să fac ceva încerc să realizez. Nu îmi plac jumătăţile de măsură, drept pentru care aşa cum vă spuneam, am ales să fiu parte la decizie atunci când se hotărăşte soarta comunei şi de ce nu aş putea spune chiar soarta oamenilor din Lupşa. Din iunie 2016 sunt consilier local ales în cadrul Consiliului Local al comunei Lupşa, am candidat şi pentru funcţia de primar al comunei, dar din păcate şi spun bine din păcate, alegerea lupşenilor a fost alta. Nu spun acest lucru ca pe un reproş sau ca pe o frustrare, din contră, m-am ambiţionat mai mult şi cred că va trebui să mă pregătesc mai bine să vin în faţa oamenilor cu un proiect mai bun.

Se înţelege din ce spuneţi că veţi candida din nou?

Aţi văzut moţ laş? Cu siguranţă o să candidez! Sunt sigură că va veni momentul când Lupşa va avea un primar pentru oameni. Nu cred că este o noutate pentru nimeni ce s-a întâmplat la Lupşa, ce ruşine au trăit lupşenii, când, cu câteva zile în urmă a fost demis primarul prin hotărâre judecătorească, pierzându-şi mandatul. Lupşenii nu meritau asta. Dar ce a fost a fost, eu sunt adepta lucrului bine făcut, a cinstei şi a omeniei şi cred că legea e lege pentru toată lumea.

Cum vede Filofteia Barstan Lupșa de azi­­?

Văd Lupşa, aşa cum am privit-o întotdeauna, ca pe comuna sufletului meu. Aici m-am născut aici trăiesc, aici mi-am întemeiat o familie. Din păcate însă, Lupşa a bătut pasul pe loc, cred că merita mai mult. Nu s-au făcut investiţii semnificative şi cele care s-au făcut de cele mai multe ori au fost făcute de mântuială.

Cum v-aţi implicat dumneavoastră, ca ales local?

De la începutul mandatului am fost o voce puternică în consiliul local. Sigur, într-o democraţie consacrată majoritatea decide, însă cred că fiecare consilier, chiar în minoritate fiind, reprezintă cetăţenii comunei. În şedinţele de consiliu local am venit cu propuneri şi amendamente în cadrul dezbaterii hotărârilor de pe ordinea de zi, am făcut amendamente la dezbaterea bugetului comunei care ţin de modernizare și asfaltarea drumurilor comunale, am cerut bugetarea unui proiect pentru amenajarea unei scene pentru desfăşurarea evenimentelor culturale în aer liber care se desfăşoară anual în comună.

Am reuşit să inițiez şi să promovez un proiect care a şi fost votat în unanimitate în cadrul Consiliului Local al comunei Lupşa, este vorba de alocarea unei sume de bani pentru achiziţionarea a 24 de costume populare pentru femei şi bărbaţi, costume tradiţionale specifice comunei noastre. Această iniţiativă este de fapt o dorinţă a cetăţenilor din comună, care mi-au spus că nu am reuşit să ne promovăm tradiţiile şi cultura așa cum trebuie, un motiv important fiind acela al lipsei costumelor poulare autentice, specifice comunei noastre.

Unul din reperele tradiţionale ale comunei este reprezentat de dansul fecioresc, numit ”Hododârla de la Muşca”. Vreau ca frumuseţea acestui dans să fie pusă în valoare de tinerii minunaţi ai comunei, implicaţi în proiectele culturale. Un alt obicei străvechi transmis din generaţie în generaţie este cel al ”Cununii Grâului”, obicei care este dus mai departe de femeile din Lupşa, care, iată, de acum vor putea să pună în valoare acest nestemat cultural al identității noastre.

Consider că, în anul în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, Lupşa trebuie să se îmbrace în haine de sărbătoare, şi prin aceste costume toată comunitatea pregătindu-se să cinstească acest eveniment. Sunt mândră că am reuşit să realizez acest proiect, le mulţumesc colegilor mei consilieri locali care au votat în unanimitate şi au susţinut această iniţiativă. Este păcat să nu ne punem în valoare tradiţiile şi obiceiurile, portul popular specific , care, din nefericire, în multe zone se pierd. Tot mai puţin se investeşte în aceste domenii, dar moţul rămâne moţ şi se va mândri cu ceea ce i-a fost lăsat ca moştenire de strămoşi.

Ce credeţi că trebuie făcut pe viitor în Lupşa?

Acum privind strict din perspectiva consilierului local cred ca trebuie făcută ordine în adminstrarea comunei. Certurile şi scandalurile trebuie să înceteze, cine nu înţelege acest lucru nu are ce căuta în primărie, fie că vorbim de funcţionari, fie că vorbim despre primar, viceprimar sau consilieri locali. Apoi, legea trebuie să fie lege, litera şi spiritul legii trebuie să fie pe primul loc, nu interpretarea legilor de către unele persoane după bunul plac.

Sunt preşedinta Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local, o comisie foarte importantă de aceea am făcut această remarcă cu privire la respectarea legilor. Cred de asemenea că banul public trebuie folosit cu folos şi în beneficiul comunităţii. Comuna are un buget care permite finanţarea unor proiecte care să dezvolte comuna. Din păcate nu am făcut demersuri suficiente pentru a accesa fonduri europene, nu s-a făcut mai nimic în acest sens. În Lupşa se puteau face multe investiţii, atât în ceea ce priveşte infrastructura, dar şi în alte domenii cum ar fi sănătatea sau educaţia.

M-am decis ca de acum să urmăresc foarte atent tot ceea ce se întâmplă cu proiectele votate în consiliu, dar şi modul cum se folosesc banii publici. În acest sens am depus deja solicitări scrise la secretariatul primăriei pentru a fi informată despe modul cum au fost utilizate anumite fonduri alocate unor lucrări în comună. Nu va fi un demers singular, voi continua şi categoric voi informa cetăţenii despre modul cum le sunt cheltuiţi banii.

Ce le transmiteţi lupşenilor?

Îi asigur de tot respectul meu şi totodată să fie siguri că îi voi reprezenta cu cinste în consiliul local, mandatul meu li se datorează şi am obligaţia să-i reprezint aşa cum se cuvine. Cred că este timpul să schimbăm în bine lucrurile în Lupşa, voi fi vocea şi omul lor de încredere. Pentru că mai sunt câteva zile până la 1 Decembrie, când inima fiecărui român trebuie să vibreze de bucurie şi de mândrie, le doresc să se bucure de această zi şi să mulţumim cu toţii Bunului Dumnezeu că suntem contemporani, cu acest măreţ moment istoric, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Lupşenii sunt oameni mândri, harnici, cinstiţi şi îşi iubesc ţara, alături de ei spun şi eu din toată inima TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!

YouTube video

[nggallery id=6413]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea