FOTO-VIDEO| Alba Iulia Music&Film Festival: Hamace, căsuţă minibibliotecă, sufragerie urbană în Curtea de Vară, scenă şi mega proiector pe Latura de Vest
O nouă ediţie Alba Iulia Music&Film Festival debutează astăzi, iar pregătirile sunt în toi. Provocarea de a reinventa spaţiile din Cetate a fost luată în serios de către organizatori. Curtea de Vară de la Palatul Principilor se va transforma într-o adevărată „oază” de relaxare. Au fost deja amplasate hamace şi urmează să fie amenajată o sufragerie urbană, cu mobilier din lemn, dar şi o scenă dedicată teatrului şi concertelor. Tot aici, vineri va fi inaugurată prima minibibliotecă permanentă în aer liber din oraş, în cadrul unei acţiuni de promovare a lecturii „Cărţile pe faţă” – “Împrumută o carte de la bancă” în Cetatea Alba Carolina. Este vorba despre o căsuţă din lemn de unde „devoratorii de cărţi” îşi vor putea alege cartea cea mai interesantă pentru ei şi se vor putea relaxa citind-o în aer liber, iar dacă vor să o ia acasă trebuie să aducă o altă carte în schimb.
Au apărut însă şi lucruri neprevăzute. Reprezentanţii primăriei Alba Iulia anunţă modificări de ultimă oră, privind locaţia. Toate evenimentele programate în Piaţa Cetăţii vor avea loc pe Latura de Vest, în faţa Catedralei, sub podul suspendat dintre Poarta a-IV-a şi Poarta a- V-a. Orele rămân neschimbate! Aici va fi amplasată o scenă, un mega proiector şi peste 1500 de scaune pentru spectatori.
Patru zile cu filme de succes, concerte live ale unor artişti bine cunoscuţi şi noi genuri de spectacol, de la teatru la magie, de asta vor avea parte albaiulienii şi toţi cei care vor veni în aceste zile la Alba Iulia. De asemenea, vor avea ocazia să-i întâlnească şi să stea de poveşti cu actori şi artişti din lumea filmului şi a muzicii.
Noutatea de anul acesta este „Curtea de Vară”, de la Palatul Principilor. Este vorba despre o zonă de relaxare unde au fost puse deja câteva hamace, va fi amplasată o sufragerie urbană şi o scenă unde vor avea loc o parte din concerte dar si teatru şi show-uri de magie.
Tot aici, la Palatul Principilor, în cadrul vernisajului pentru mobilier urban, vineri va lua start campania de promovare a lecturii „Cărţile pe faţă”, ce va fi prezentă în Cealaltă Capitală în 5-6 septembrie, în cadrul Alba Iulia Music & Film Festival pentru a inaugura prima minibibliotecă permanentă în aer liber din oraş, chiar în Cetatea Alba Carolina.
O căsuţă de lemn ce adăposteşte numeroase cărţi interesante îşi va găsi locul printre băncile Cetăţii, oferind un motiv în plus albaiulienilor şi vizitatorilor de a-şi petrece timpul într-un mod plăcut în minunata cetate. Căsuţa minibibliotecă funcţionează pe principiul Little free library – ”dacă duci cartea cu tine acasă lasă alta la schimb” şi va fi îngrijită de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul cetăţenilor.
Odată cu inaugurarea căsuţei, se va desfăşura şi acţiunea ”Împrumută o carte de la bancă”, prin care vizitatorii cetăţii vor putea răsfoi cărţi aflate chiar pe bănci. Mai jos se poate vedea un video cu prima căsuţă de cărţi.
O parte din echipa Cărţile pe faţă va fi prezentă pe tot parcursul evenimentului în Cetate şi va împărţi, alături de reprezentanţi ai Primăriei Alba Iulia, semne de carte realizate în culorile cetăţii Alba Iulia, cu mesajul ”Dacă aştepţi un semn pentru a citi o carte, acesta e semnul!”
Acţiunile campaniei Cărţile pe faţă din cadrul Alba Music & Film Festival s-au realizat cu sprijinul Primăriei Alba Iulia şi sunt primele dintr-o serie de colaborări ce vor urma cu autorităţile municipiului. Editura Adevărul s-a alăturat campaniei prin oferirea de cărţi din colecţia bibliotecii, acestea vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor şi a turiştilor.
”Suntem foarte încântaţi de colaborarea pe care o vom începe alături de Primăria Alba Iulia. Este frumos să vezi că sunt instituţii publice dispuse să investească în cultură şi în acţiuni care susţin şi promovează cititul. Am văzut că mulţi oameni din Alba Iulia au răspuns pozitiv campaniei Cărţile pe faţă pe internet şi abia aşteptăm să îi cunoaştem şi faţă în faţă”, declară Victor Miron, unul dintre iniţiatorii campaniei.
Cărţile pe faţă este o iniţiativă pornită la Cluj ce promovează cititul în moduri inedite. Din ianuarie 2014, campania a realizat deja numeroase acţiuni surprinzătoare prin care să încurajeze cititul într-un mod creativ, atât pe facebook, cât şi în mediul offline.
Organizatorii Festivalului Alba Iulia Music & Film anunţă modificări de locaţie, de ultimă oră: toate spectacolele şi proiecţiile în aer liber, programate să aibă loc în Piaţa Cetăţii, se vor muta în Latura de Vest (Poarta a IV-a – Podul dintre Poarta a V-a şi Poarta a IV-a). Orele rămân neschimbate! ”Motivul este natura lucrărilor ce se desfăşoară în prezent la obiectivul Principia din Piaţa Cetăţii”, precizează Mihai Coşer, purtător de cuvânt al Primăriei Alba Iulia. Peste 1500 de scaune vor fi amplasate aici pentru spectatori, o scenă pentru concerte dar şi un mega proiector pentru filmele programate să ruleze aici.
Cantautorul Grigore Leşe va da startul festivalului de muzică şi film în această seară, de la ora 19.45, alături de invitatul său special Amir Heidarkhodaee, cu spectacolul „Obârşii”, un spectacol care aminteşte de vremurile în care muzica avea un rol magic şi deschidea porţile timpului şi spaţiului sacru, făcând posibilă întâlnirea cerului cu pământul.
Vă prezentăm în continuare PROGRAMUL festivalului:
*JOI, 4 septembrie
Latura de Vest
19.30 Deschiderea festivalului
19.45 Concert Special: „Obârşii” prezentat de Grigore Lese, invitat special Amir Heidarkhodaee
20.30 Proiectie Speciala: “O lume nouă”
21.00 Proiectie Speciala: “Selfie”
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie de film: Paradisul spulberat (Broken Circle Breakdown)
Palatul Principilor – Curtea de Vară
19.00 Abra Cuniculus – one man show de magie și ventrologie cu Florin Suciu Buh
20.00 Proiectie speciala: Vântul (The Wind) cu acompaniament live Foley’ala
21.30 Festival Party: Folk Frate
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
18.00 Scurtmetraje romanesti – din programul TIFF 2014
*VINERI, 5 septembrie
Latura de Vest
19.00 Concert: Fanfara Transilvania
20.00 Avanpremiera filmului „America, venim!”
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie speciala: “Bucureşti, unde eşti?
Palatul Principilor – Curtea de Vară
21.00 Concert: Vrelo (Serbia)
22.00 Festival Party: Electroclown
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
18.00 Scurt-metraje romanesti de animatie din competitia Festivalului Anim’est 2013
*SÂMBĂTĂ, 6 septembrie
Latura de Vest
19.30 Concert: DIRECTIA 5
21.00 Proiectie Speciala: SUNT O BABA COMUNISTA
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie: ALFABET (Alphabet) – Film prezentat de Centrul Europe Direct Alba.
Palatul Principilor – Curtea de Vară
21.00 Teatru: „Atentie! Cad ingeri” – one woman show, cu Elena Ivanca.
22.00 Concert: Domino
23.00 Festival Party: dj Lucu Chen
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
16.00 Program special pentru copii: EducaTIFF
18.00 Proiectie de film: „Nuntă în ofsaid” (La gran familia espanola)
*DUMINICĂ, 7 septembrie
Latura de Vest
20.30 Proiectie Eveniment: „Marea frumusețe” (La Grande Bellezza) – film câștigător al Oscarului pentru cel mai bun film străin în 2014
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie: O poveste de dragoste, Lindenfeld
Palatul Principilor – Curtea de Vară
19.00 Proiectie Speciala: Metropolis cu acompaniament live Abator Industries
21.00 Concert: R.O.A.
22.30 Festival Party: DJ PAUL
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
16.00 Program special pentru copii: EducaTIFF
18.00 Proiectie: Stockholm – Film câștigător al Festivalului Internațional de Film Transilvania 2014.
Intrarea la toate evenimentele din program este liberă, în limita locurilor disponibile.
[nggallery id=2270]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana