Sport

FOTO: Vai de România noastră! „Coșmarul” Slovenia bântuie iar, după două decenii!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mondialul controversat din Qatar 2022 bate la ușă, dar noi, vajnici și veșnici suporteri ai României, ne chinuim cu amicalul împotriva Sloveniei!

Un joc de verificare în care iarăși România a dezamăgit, la prima reprezentație după retrogradarea în Divizia C a Ligii Națiunilor. Nu aveam mari pretenții, nu speram la spectacol, erau multe circumstanțe legate de subțirimea unui efectiv oricum fără valoare pe piață în Europa fotbalistică, dar… Până la urmă conștientizezi unde te situezi câtă vreme la Under 19 am bifat două înfrângeri la zero în aceste zile contra Sloveniei, cu lotul condus de ex-uniristul Alex Pelici, în care s-a regăsit cugireanul Emanuel Codrea.

Pe „Cluj Arena”, arena ce pare mai degrabă pustie, gândindu-te la nebunia de la derby-ul Clujului, chiar dacă s-au strâns vreo 7000 de fani, glasurile firave ale copiilor se aud arareori din tribune: „România, România”.

Alba fotbalistică e prezentă, cu aiudeanul Andrei Cordea titular în distribuție echipei speranțelor noastre și înlocuit la pauză. În sectorul „Uniți cu tricolor”, facțiune ce și-a continuat războiul cu FRF, apare și un banner „Alba Iulia”. Lipsește Nicolae Stanciu, cel mai bun fotbalist al anului, prins în China cu meciurile echipei de club, dar visat la Cluj de campioana CFR.

Improvizata națională croită de Iordănescu junior capotează devreme, slovenii se desprind rapid, în 6 minute, cu marcatori de la Salzburg (Sasko, 26) sau Panathinaikos (Sporat 32). În zonă, deja se aud constatări amare: „Amu avem stadioane, dar n-avem fotbal„. Corect, acum 20 de ani era invers, dar cu ce ne-am ales în acest răstimp? Cu o decădere perpetuă, un carusel fără sfârșit… și o iluzie spartă oferită de Europeanul de tineret din Italia 2019…

În al doilea mitan s-a văzut și puțin din fotbalul dorit: Drăguș (64) l-a învins pe Oblak de la Atletico Madrid, Moruțan a șutat în transversală (73)…

Și ne așteaptă Moldova, la Chișinău, în 20 noiembrie, în meciul națiunilor surori…

Coșmarul Slovenia continuă pentru ai noștri.  A început în 2001, într-un noiembrie amar când Rudonja l-a făcut pe Contra să plângă, lacrimile tricolorului amestecându-se cu ploaia ce cădea peste „Ghencea”. Era începutul sfârșitului, dar nu ne dădeam seama, nu știam ce ne așteaptă. Atunci am ratat dureros barajul pentru Mondialul din Coreea și Japonia. Sufeream, dar rana s-a adâncit întrucât bucuriile „tricolorilor” au fost puține, doar două turnee finale puse în chimir, Europenele din 2008 și 2016.

Foto: Lucian DANCIU

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, a doua victorie consecutivă cu FC Argeș: Bilanț complet al reprezentanților Albei în SuperLiga

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, a doua victorie consecutivă cu FC Argeș: Bilanț complet al reprezentanților Albei în SuperLiga Antrenorul aiudean Bogdan Andone a repurtat a doua victorie consecutivă, în stil italian, 1-0, la Mioveni, cu „lanterna roșie” FK Csikszereda Miercurea Ciuc (fără punct sau gol marcat), în SuperLiga.  În acest meci a rămas, la vizitatori, rezervă […]

Citește mai mult

Sport

Trei divizionare terțe din Alba, miercuri, în turul al doilea al Cupei României | CSM Unirea Alba Iulia, în fieful „virușilor verzi”, iar Metalurgistul Cugir și CIL Blaj, dispute interne

Dan HENEGAR

Publicat

în

Trei divizionare terțe din Alba evoluează, miercuri, în turul al doilea al Cupei României | CSM Unirea Alba Iulia, în fieful „virușilor verzi”, iar Metalurgistul Cugir și CIL Blaj, dispute interne Miercuri, 5 august, la ora 17.30, trei divizionare terțe din Alba sunt angrenate în turul secund al Cupei României, pentru „alb-negri” fiind primul joc […]

Citește mai mult

Sport

În 14 august, pentru Superliga și Liga 4, se stabilește programul turului ediției 2026/2027

Dan HENEGAR

Publicat

în

În 14 august 2026, pentru Superliga și Liga 4, se stabilește programul turului pentru ediția 2026/2027 Asociația Județeană de Fotbal Alba a decis ca programul turului și ședințele de lucru cu reprezentanții cluburilor din SuperLiga și Liga 4 să desfășoare vineri, 14 august, de la ora 17.00, respectiv 18.00. Citește și: Liga 4, ediția 2026/2027, cu […]

Citește mai mult