VIDEO | CS Unirea, gală aniversară, la 50 de ani de la înființare
VIDEO | CS Unirea, gală aniversară, la 50 de ani de la înființare
CS Unirea Alba Iulia organizează, astăzi, o gală aniversară, la împlinirea a 50 de ani de la înființare, în cadrul căreia sunt premiați foști sportivi și antrenori, care au făcut cinste clubului prin rezultatele obținute, dar și sportivi și antrenori aflați în activitate. De asemenea, sunt premiați foști directori ai clubului, colaboratori și alte persoane care au contribuit la obținerea performanței sportive și sportului, în general. Gala este organizată de către directorul Corneliu Mureșan împreună cu colectivul clubului sportiv.
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia este o structură sportivă de drept public, cu personalitate juridică, înființată în 1974 ca instituție publică, având ca obiect principal de activitate obținerea performanțelor sportive: selecția, pregătirea, participarea la competiții interne și internaționale, respectiv câștigarea de medalii pe plan național și internațional.
CS Unirea Alba Iulia se află în subordinea Agenției Naționale pentru Sport.
Sportivii legitimați au obținut, de-a lungul anilor, cele mai mari performanțe sportive, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, dintre cluburile sportive din județul nostru. De-a lungul timpului, sportivii s-au impus categoric la competiții naționale și au obținut rezultate foarte bune și la întrecerile europene și mondiale, având reprezentanți la cea mai prestigioasă competiție – Jocurile Olimpice. Astfel, prin rezultatele obținute, sportivii CS Unirea Alba Iulia au devenit ambasadori ai județului Alba.
Citește și: Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, la inaugurarea bazei sportive de la Micești
CS Unirea Alba Iulia are, în prezent, 9 ramuri sportive active: atletism, powerlifting, haltere, orientare, box, judo, culturism, tenis de masă și taekwondo.
Sportivii cuceresc an de an foarte multe medalii. În anul 2023, spre exemplu, au reușit să câștige la competiții naționale și internaționale un număr de 183 de medalii, dintre care 64 de aur, 79 de argint și 40 de medalii de bronz. Aceste rezultate excepționale demonstrează talentul, determinarea și dedicarea lor, dar și profesionalismul antrenorilor care i-au pregătit.
Au fost și ani mai buni, în anul 2022, sportivii au obținut la competițiile naționale și internaționale 239 de medalii, dintre care 110 de aur, 80 de argint, 49 de bronz. Începând din anul 2017, CS Unirea Alba Iulia a obținut rezultate tot mai bune.
CS Unirea Alba Iulia vizează selecția unui număr cât mai mare de tineri care optează pentru sportul de performanță, dar și conștientizarea rolului important pe care îl are sportul și sportul de performanță prin funcțiile sale, sociale, educaționale, culturale, economice, dar și conștientizarea dezvoltării pe plan fizic, psihic și motric.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]