De la catedră la afacere cu roșii și flori în Rădești: Schimbarea radicală pe care a făcut-o un fost profesor din pasiune pentru grădinărit
De la catedră la afacere cu roșii și flori în Rădești: Schimbarea radicală pe care a făcut-o un fost profesor din pasiune pentru grădinărit
Grădinăritul este mai mult decât un hobby pentru mulți. Este o pasiune care le permite să se conecteze cu natura și să creeze spații pline de viață și frumusețe. Această activitate nu numai că aduce bucurie personală, dar oferă și șansa de a dezvolta o afacere profitabilă.
Poate că de la acest principiu a pornit și tânărul Dragoș Delean, absolvent de informatică, care, pasionat de grădinărit a dorit ca de la vârsta de 29 de ani să-și dedice tot timpul acestei activități minunate reușind să dezvolte o afacere cu legume (bio) și flori, în localitatea Rădești.
Fiu al Rădeștiului, Dragos a absolvit studiile gimnaziale, liceale și apoi facultatea de Matematică – Informatică în Cluj Napoca, a devenit profesor în domeniu, iar după un an de zile a abandonat catedra de profesor și în urmă cu cu 13 ani s-a întors în satul său natal.
După cum ne-a mărturisit, a fost atras de satul copilăriei sale, Rădeștiul, o frumoasă localitate aflată la câțiva km de Aiud, acolo unde își are rădăcinile din partea mamei.
Citește și: VIDEO | O femeie din Șugag, care a ”stat la vase” în urmă cu 61 de ani, păstrează și acum unele obiecte primite când era tânără căsătorită
Mărturisește că i-a rămas în memorie și l-a provocat pasiunea pentru agricultură a bunicului său (Căpitanul), un legumicultor convins, care a iubit și a fost mândru de această minunată preocupare, activitate cu care se îndeletnicea și unchiul lui Dragoș, Romică, dar și alți localnici ai satului.
„Am fost atras de satul meu natal, Rădești, de oportunitatea de a face miscare în aer liber, în mijlocul naturii, având în suflet pasiunea moștenită de la bunicul meu, un agricultor de frunte al satului Rădești, dar și de a unchiului meu, Romică. Mai era și curiozitatea de a vedea cum se cultivă și cum se obține produsul la fața locului. Așa mi-a venit ideea ca pe o suprafață de 2000 mp să fac o seră încălzită în care să cultiv legume, în special roșii, deziderat împlinit, iar apoi, împreună cu un asociat am hotărât să ne apucăm de treabă”, ne povestește Dragoș.
În 2016, când a apărut programul ,,Instalarea Tânărului Fermier” (program prin care APIA oferă sprijin financiar tinerilor fermieri) cu cei 40.000 euro primiți a organizat o baza de productie. A cumparat un solar, a cumpărat semințe și utilitățile necesare ce se impun pentru o activitate de acest fel. La inceput a cultivat legume (predominant roșii) iar de 5 ani dezvoltă o activitate cu flori, atât în perioada de primăvară – vară, dar mai mult flori de toamnă (crizanteme). O floare care nu este chiar atât de greu de întreținut și care după cum ne spunea tânărul fermier, se vinde foarte bine. La capitolul legume s-a axat pe roșii, un produs care se caută foarte mult în orice sezon.
Citește și: Întoarsă din Germania, o familie din Alba a dezvoltat o afacere cu afini de cultură la Rădești
Potrivit fermierului de pe malul Mureșului, grădinăritul este o ocupație frumoasă, o meserie de cursă lunga, dar care poate genera și eșecuri.
„În agricultură nu ai voie să greșești. Este nevoie de foarte multă muncă și implicare. Lucrezi pentru un produs ieftin. Este nevoie de șiință, trebuie să îți placă ceea ce faci, trebuie sa pui suflet pentru asta. M-am călăuzit pe faptul că un plan bine pus la punct este cheia unei afaceri prospere și frumoase, așa că înainte de a sădi sau a planta ceva în solar, îmi ia timp să mă gândesc la aspectele importante precum: nevoile specifice ale plantelor pe care le cultiv, cheltuielile cu energia, cerințele plantelor de apă și de întreținere, cheltuielile cu recoltatul și desfacerea etc. Întreaga muncă o fac fără să angajez alte persoane, îi am alături pe asociatu meu, Ionuț și pe părinții mei, Mircea și Aurora. Cred că, grădinăritul este o pasiune minunată, care poate aduce multă bucurie și satisfacție în viața ta, iar dacă planifici atent, ai unelte adecvate și o atitudine deschisă față de învățare și experimentare, poți transforma ceea ce faci într-un colț de rai verde și plin de viață, dar poți obține și rezultate financiare bune”, ne-a mărturisit Dragoș.
Îl felicităm și noi pe ambițiosul fermier și îi dorim mult succes în frumoasa activitate pe care și-a ales-o!
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Politician inventat, devenit viral pe TikTok: A promis două kilograme de aur, din rezerva statului, fiecărui alegător
Politician inventat, devenit viral pe TikTok: A promis două kilograme de aur, din rezerva statului, fiecărui alegător Un politician fake, inventat de jurnaliştii de la Recorder în parteneriat cu un specialist IT, a reuşit să facă peste un milion de vizualizări în mai puţin de două ore, pe platforma TikTok. Citește și: VIDEO | Călin […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum o zi
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 3 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum o zi
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 3 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare