FOTO| Un tânăr originar din Alba, reconstruiește GRATUIT sprâncenele persoanelor care le-au pierdut din motive medicale: ”Le ofer încredere și bucuria de a nu se mai simți judecați”
Călin Bocănici, un tânăr originar din Alba, reconstruiește GRATUIT sprâncenele persoanelor care le-au pierdut din motive medicale: ”Le ofer încredere, expresivitate, bucuria de a nu se mai simți priviți sau judecați de ceilalți pentru aspectul lor diferit”
Călin Bocănici sau Dermopigmentistu’, cum îi spun prietenii și cunoscuții, are 28 de ani și este din Cugir. Tânărul este inițiatorul unui proiect inedit prin care recomstruiește GRATUIT sprâncenele persoanelor care și le-au pierdut din cauza problemelor de sănătate.
Până în 2010, Călin a locuit la Cugir, orășelul de la poalele Drăganei, apoi a plecat în Italia, iar în 2015 s-a stabilit în Cluj-Napoca.
Tânărul își amintește că încă de copil era pasionat de desen: ”Mereu desenam, era una din modalitățile de a-mi petrece timpul și, evident, de la hârtie am trecut la a-i desena pe corp pe verișori și prieteni. Îmi amintesc că în școala generală, la orele la care nu eram interesat de subiect, desenam în timp ce profesoara preda, iar odată am pățit chiar să-mi rupă desenul, probabil pentru că aveam alte preocupări în ora ei”, povestește Călin.
Tot din școala generală, dupa ce a încercat toate tipurile de carioci și markere pe prieteni și a realizat că nimic nu rămânea mai mult de câteva zile, băiatul de la vremea aceea a trecut la nivelul următor: ”Eram destul de îndemânatic și creativ, așa că mi-am construit un aparat de tatuat dintr-un motor de la o mașină cu telecomandă, un nasture, un încărcător de telefon și un ac de seringă”. Cu aparatul respectiv a început să facă tatuaje la vârsta de 11-12 ani, până au aflat părinții și ”s-a terminat cariera mea de tatuator”.
Călin a îngropat pasiunea pentru tatuaje mulți ani, timp în care a încercat tot felul de alte lucruri, de la mecanică, ospătărie, traducător, detailing auto și frizerie: ”Căutam răspunsuri la întrebări precum ‘care e sensul vieții’ și ‘ce să fac cu viața mea’.
După ce a terminat liceul de informatică în Italia, a revenit în România și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură, crezând că aceasta e cea mai potrivită pentru interesele sale printre care desen, creativitate, viziune în spațiu, abilități tehnice, simț estetic: ”Mi-a luat 3 ani să înțeleg cu adevărat că locul meu nu e acolo, deși am simțit asta încă de la început, însă la insistențele tuturor, de genul “așa e normal, la început e mai greu, în viață nu faci doar ce-ți place”, am răbdat acei 3 ani în care mi-am urât viața și am intrat în depresie”, mărturisește bărbatul.
În cele din urmă, Călin renunță la arhitectură, încearcă să intre la psihologie și la cinematografie, iar într-un final începe Facultatea de Științe politice, administrative și ale comunicării, secția publicitate: ”Aici, în ultimul semestru, am avut un seminar în care săptămânal făceam teste de autocunoaștere și cred că asta, împreună cu toate cărțile de dezvoltare personală pe care le-am citit, m-au ajutat să înțeleg mai bine cine sunt, ce vreau și care sunt criteriile pe care viitoarea mea meserie trebuie să le îndeplinească”.
Și-a dat seama că micropigmentarea reunește principalele sale preocupări (desen, tatuaj, simț estetic, naturalețe, munca cu oamenii, posibilitatea de a ajuta prin muncă și chiar și psihologie) și a pornit pe acest drum cu toată încrederea: ”Mi-am spus că ori voi fi cel mai bun, ori nu o fac. De când am început, am aceeași ambiție ca în prima zi și mă străduiesc să evoluez continuu”.
A început cursurile în domeniul dermopigmentării destul de recent, în ianuarie 2021, în Italia. A continuat apoi specializările în România, cursurile fiind mai complexe aici, dar și mai accesibile: ”Învăț însă continuu de la profesioniști atât din țară, cât și din Europa, Asia și America, și încerc să-mi perfecționez tehnica. Am încercat să accelerez cât mai mult procesul de învățare, pentru a ajunge într-un timp cât mai scurt la cele mai bune rezultate”.
Tânărul recunoaște că majoritatea veniturilor le-a investit în formarea sa, în cursuri, masterclass-uri și conferințe, iar efortul a meritat pentru că într-un timp relativ scurt a ajuns să culeagă roadele muncii și dedicării.
În prezent, Călin lucrează în Cluj Napoca, dar periodic merge în Italia și la București pentru proceduri.
Cugireanul este și autorul unei inițiative inedite. Acesta reconstruiește GRATUIT sprâncenele persoanelor care și le-au pierdut din cauza problemelor de sănătate: ”Este ceva la care m-am gândit încă de la început, deoarece am înțeles că ceea ce mă împlinește cu adevărat e să ajut pe cine are nevoie, prin ce știu eu să fac mai bine”.
Tânărul artist mai spune că în cazul acestor persoane este vorba de o nevoie, nu de o dorință sau un ‘moft’: ”Ceea ce reușesc să le ofer nu sunt niște sprâncene, ci e încredere, expresivitate, bucuria de a nu se mai simți priviți sau judecați de ceilalți pentru aspectul lor diferit, cauzat de lipsa sprâncenelor. Nu pot descrie ce emoție, ce bucurie și ce sentiment de împlinire se simte atunci când prin ceea ce fac reușesc să readuc fericirea pe chipul oamenilor, să primesc mesaje în care îmi spun că le-am redat încrederea, că au ieșit în sfârșit fără șapcă sau că au renunțat la breton pentru că nu mai trebuie să-și ascundă sprâncenele.
În ceea ce privește planurile de viitor, Călin mărturisește că scopul său e să ajute cât mai multe persoane cu ceea ce face: ”Cu gândul ăsta am început și mă bucur că am în continuare acest principiu ca pilon al carierei mele”.
De asemenea, Călin urmează să lanseze și un program de training pentru dermopigmentiștii care vor să-și ducă cariera la următorul nivel, iar cei interesați pot afla amănunte luând legătura personal cu el: ”Urmează să trec la faza de a transmite învățăturile mai departe la alți dermopigmentiști. Astfel, ajutându-i pe ei/ele, le ajut indirect și pe persoanele care beneficiază de serviciile lor. Deci ajutorul e multiplicat fără limite și asta mi se pare cel mai frumos și nobil lucru!”
În septembrie, Călin va participa la World PMU Industry Convention Championship care se va desfășura în Germania, la Munchen, concurs unde tânărul este finalist.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Acord de recunoașterea vinovăției încheiat de un șofer mort de beat, care a intrat cu mașina într-un scuar pe autostrada A1: 10.000 de euro, mita pe care a vrut să o dea polițiștilor
Acord de recunoașterea vinovăției încheiat de un șofer mort de beat, care a intrat cu mașina într-un scuar pe autostrada A1: 10.000 de euro, mita pe care a vrut să o dea polițiștilor Un șofer mort de beat, care a intrat cu mașina într-un scuar pe autostrada A1 a încheiat un acord de recunoaștere a […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii9 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii