FOTO. Un dascăl din Alba, „Domnu’ Trandafir” al kartiștilor de la Palatul Copiilor din Cealaltă Capitală

Un dascăl din Alba, „Domnu’ Trandafir” al kartiștilor de la Palatul Copiilor din Cealaltă Capitală

Domnul Iosif Raț, coordonatorul cercului de Karting de la Palatul Copiilor Alba Iulia, este cadrul didactic cu cea mai lungă activitate în acest post, de la înființarea lui (1953, atunci Clubul Pionierilor și Șoimilor Patriei). Ajunge aici mai întâi delegat, prin 1993, apoi rămâne pe termen nedefinit și iată că de la 1 octombrie intră în cel de-al 27 an la ”manșa” acestui cerc atât de iubit de copii, în special de băieți.

„Domnu`”, cum i-am auzit adresându-i-se, este de fapt și de drept întruchiparea dascălului fără cusur, un „Domn Trandafir” contemporan care a știut să-și apropie elevii, atât în anii petrecuți la Liceul ”Horea Cloșca și Crișan” Alba Iulia, primul loc de muncă, unde s-a angajat imediat după absolvirea aceleiași unități de învățământ (1976), cât și în deceniile sub tutela Palatului Copiilor.

Aici i-au trecut prin mână mii de copii, nu a fost unul care apoi să nu ia examenul de conducere din prima, atât la teorie cât și la proba practică. Împreună au adunat sute de cupe, diplome și medalii de pe la concursurile de viteză și îndemânare organizate la Arad, Sibiu, Târgu Secuiesc, Câmpia Turzii, Cisnădie ori Cugir. Mereu pe podium, nu fără sacrificii, mai micii sau mai marii kartiști instruiți de Iosif Raț nu-l fac astăzi de rușine, nici pe șosele, nici în viață.

Amintiri de la catedră, perioada H.C.C.

În anii petrecuți la Liceul ”Horea Cloșca și Crișan”, acum colegiu național, Iosif Raț a construit alături de elevi până și microhidrocentrale, pe râul Ighiel. ”O clasă de 16 elevi, cu fete cu tot, au realizat partea de mecanică, iar partea de electronică, în cadrul altui atelier. Liceul de construcții a făcut căsuța pentru generator dar după `90 nu a mai rămas nimic… am fost pe acolo și acum doar barajul se mai vede”, îmi mărturisește, nu fără nostalgie, profesorul. De H.C.C. îl leagă amintiri frumoase pe moțul coborât din Vidra, atât ca elev, cât și ca profesor.

– Ce v-a marcat cel mai mult în anii petrecuți la Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan”?

– În special elevii și disciplina, acolo m-am format ca om, în colectivul de la H.C.C. În calitate de cadru didactic. Înainte cu 15 minute trebuia să fii gata echipat de intrat la ore, nu era voie să aștepte elevul după tine. Inclusiv profesorul de română trebuia să poarte halat de protecție când intra la clasă, iar bărbaților nu trebuia să le lipsească cravata. Când am ajuns la catedră eram tânăr, aproape de vârsta lor și am relaționat bine cu toți elevii. Mai departe au plecat în viață și au făcut ce le-a plăcut, majoritatea au devenit ingineri sau cercetători științifici.

În 1990, odată cu desființarea părții tehnice din curricula H.C.C.-ului, Iosif Raț este trimis la Liceul nr.1, acum ”Alexandru Domșa”, de unde, în 1993, pleacă delegat la Pa­latul Copiilor.

– Credeți că a fost bine că s-a desființat partea de învățământ tehnic la Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan”?

– Într-un fel, da. Nu toate liceele trebuie să facă și partea tehnică. Așa, cele de profil rămân fără elevi. Aveam copii de la chimie sau biologie care în clasa a X-a făceau mecanică sau electronică, obligatoriu. Nu era bine.

lDelegat la Palatul Copiilor, domnu` de karturi devine preferatul multor generații de elevi

În 8 septembrie 1993 vine detașat, pe un an de zile, la Palatul Copiilor din Alba Iulia. Până în data de 29 a aceleiași luni nu a făcut nimic altceva decât a asamblat și șurubăit până a pus pe roți 3 karturi. ”Nu aveam ce să le arăt la copii, cu ce să lucrez, în garaj erau aruncate roțile peste niște fiare și dedesubt cadrele. Dar le-am făcut”, își amintește Iosif Raț.

– Domnule profesor, după atâția ani de experiență, cum ați descrie tipologia elevului care vine să se înroleze la clubul de Karting de la palat? Sunt acești copii diferiți de cei întâlniți în anii la catedră?

– La liceu era mai ușor de lucrat cu ei pentru că era vorba de învățământ obligatoriu, aici vin de bună voie, nu primesc note, dacă vor lucrează, dacă nu, nu, și nici nu îi poți obliga. Trebuie să știi cum să îi iei. Am remarcat la cei care rămân la cerc și vin pentru că în mod real le place și sunt pasionați, faptul că sunt buni și la școală au rezultate bune, sunt serioși și învață bine. Asta și poate pentru că unii părinți (se uită lung la mine, de parcă m-a ”mirosit”) îi șantajează pe copii: «Dacă nu iei note mari nu te mai las la karturi!». Nu sunt de acord cu această metodă…dar nu ai ce le face (și zâmbește). Am avut elevi care au stat 10 ani, aici, la mine, dintr-a II-a până într-a XII-a.(…)

Într-un an școlar am avut 226 de elevi, lucram cu ei pe trei karturi odată, în Cetate, anul trecut am avut puțin peste 100, nu mai au timp părinții să-i aducă, iar aici pot lucra doar cu un kart odată.

– Cât este de periculos acest sport? Ați avut vreun eveniment nedorit până acum?

– Poate fi periculos dacă nu respecți regulile, de aceea nici nu accept elevi decât de la clasa a II-a în sus. Nicio zgârietură nu a avut nimeni până acum. Un singur accident am avut la Arad. Unul din Timișoara s-a băgat cu cartul într-un pilot de-al meu, din spate l-a luat. S-a lovit la mână, l-au bandajat cei din echipajul de pe salvare și ce credeți? A continuat concursul, era doar în clasa a III-a, și a și luat premiul I! Asta era prin 2007, Florea Răzvan se numea, născut în octombrie 1995… de ziua lui ne aducea mama lui la toți plăcinte. Nu a lipsit nici măcar o zi de la ore. Într-o iarnă grea a venit într-o zi, din toți, numai el, tușea dar stăteam aici, în atelier, amândoi.

Visul de a avea un kartodrom și provocările financiare ale unei experiențe oferite gratuit copiilor

Astăzi, kartiștii de la Palatul Copiilor din Alba Iulia se dau în jurul clădirii și abia apucă la o competiție, în alt oraș, unde prind și ei un circuit. Nu e ușor, nici pentru profesor nici pentru elevi, dar și în condițiile acestea, performanțele nu sunt de neglijat. Și nici măcar nu performanța îi mână în ”luptă”, ci dragul, pasiunea. Și aici un rol determinant îl are ”domnu`”, care nu precupețește niciun efort, ba chiar mai vine și cu bani de acasă.

– Ce vă lipsește, domnule profesor, pentru a le oferi copiilor o experiență completă la orele de karting?

– Ce ne lipsește? Ne lipsește nouă și mai ales orașului, un kartodrom. La fiecare sesiune de alegeri, din patru în patru ani, mai ales la parlamentari, am mers cu proiectul la biroul lor și nu am reușit să rezolv nimic. Nu vreau un kartodrom pentru Palatul Copiilor, al nostru, special, am propus unul pentru întreg municipiul. S-ar putea face diferite activități pe el, la sfârșit de săptămână n-ar mai face liniuțe noaptea, nu ar mai muri în accidente, s-ar duce la kartodrom. Plătesc o taxă și își descarcă acolo adrenalina. După o pistă din Milano am făcut proiectul, cu lungimea pistei cu tot, aproximativ 32.000 de lei am calculat că ar fi fost atunci investiția. Palatul Copiilor din Arad are kartodromul propriu, așa știam, are Târgul Secuiesc, ar mai fi exemple de urmat în țară. Alba Iulia nu a avut niciodată. Mai făceam antrenamente în parcarea de la stadion, acum au pus acolo un cântar, nu mai putem folosi acel spațiu.

– Cum de nu v-ați pierdut determinarea și nu v-ați gândit să vă retrageți din activitate?

– Vin pentru copii! Mă uit la primul care vine și nu are ce face și se uită în lungul drumului după ceilalți și când în sfârșit se adună toți bâzâie fericiți, ca motoarele. Pentru ei vin, și eu am trei băieți, și știu ce însemnă să fii mic! Iarna învățăm legislație, mecanică, vara ne dăm cu karturile.

– Știu că la mai toate instituțiile de învățământ bugetul este unul limitat. Cum vă descurcați cu resursele materiale: benzină, piese, consumabile?

– Aici clar nu vii să faci bani, poate vii cu ei de acasă, dacă ai de unde. Într-un an, prin `94, `95, îmi amintesc că am mers după anvelope, la Florești, județul Prahova, numai acolo se făceau. Cu mecanicul de întreținere, funcție care de multă vreme nu mai există, ne-am pus seara pe tren, am plătit biletul din buzunar, și am adus 40 de anvelope cu trenul, în bagaje. Atunci au fost bani să le cumpărăm… de 12 ani nu am mai luat altele noi, doar ce am mai primit de la unul și de la altul. Costă în jur de 100 de euro setul. Nu ne permitem așa ceva. Altă dată am mers la Brașov, după piese: segmenți, pistoane, chiuloase, cilindri. Tot cu trenul am fost, dar atunci am avut bani.

Ne mai ajută câte un părinte că aude de la copil că nu mai avem benzină, câte un prieten, cunoscut. Rația de la palat a scăzut, din necesarul de 360 de litri pe an am primit 30 de litri, restul… ne descurcăm cum putem (lasă privirea în jos). Mai rău e când se arde câte o componentă, am stat anul trecut 3 luni până am reușit să o înlocuim. La concursuri îi duc cu mașina mea, bag patru, în mașina care duce cartul, alți patru și mergem. Cu microbuzul de la palat nu putem să ne deplasăm, nu încape kartul, ar trebui desfăcute câteva rânduri de scaune. Ne descurcăm!

Astăzi, la Palatul Copiilor sunt funcționale 9 din 10 carturi, două datează din 1970. Ar funcționa și al 10-lea dar nu are anvelope. Nu mai puțin de 12 grupe de copii au lucrat anul trecut pe ele, câte 2 pe zi. Astăzi sunt în plină desfășurare înscrieri, nu neglijați oferta palatului, la karturi îi așteaptă domnul Iosif Raț, cu tot dragul, priceperea și răbdarea. Dacă treci pe la ora lui, îl vei găsi urcat pe kart, în spatele fiecărui nou venit, urmărind cu atenție, din poziția cu siguranță incomodă, mișcările viitorului șofer profesionist!

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---