FOTO | Trei salvatori montani din Alba la Conferința Națională Salvamont România 2025: Decizii importante
Trei salvatori montani din Alba la Conferința Națională Salvamont România 2025: Decizii importante
În perioada 14-16 aprilie 2025, la Sovata au avut loc lucrările Conferinței Naționale a Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România și Adunarea Generală a ANSMR, precum și prima ședință a noii conduceri a Consiliului Național al Serviciilor Publice Salvamont (CNSPS) din România, un eveniment care a reunit șefii serviciilor publice Salvamont din întreaga țară.
Întâlnirile sunt constructive pentru stabilirea direcțiilor strategice și pentru discutarea principalelor provocări și oportunități din activitatea de salvare montană.
În cadrul ședinței, a fost prezentată activitatea CNSPS, evidențiindu-se realizările de până acum și etapele esențiale pentru consolidarea rolului instituției în dezvoltarea activității de salvare montană. Au avut loc discuții aplicate privind colaborarea cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și cu Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), punându-se accent pe necesitatea unei cooperări eficiente și a susținerii reciproce în intervențiile de urgență și în dezvoltarea serviciilor Salvamont din România.
Citește și: FOTO | Elevii școlii din Valea Lungă, fascinați de lumea peșterilor: Activitate specială desfășurată de Salvamont-Salvaspeo Alba

Un subiect de interes major a fost îmbunătățirea cadrului legislativ, participanții subliniind nevoia unor reglementări clare și adaptate realităților actuale ale activității de salvare montană. De asemenea, s-au discutat problemele curente identificate în cadrul serviciilor publice Salvamont, precum și propunerile venite din partea acestora, menite să contribuie la creșterea eficienței și siguranței intervențiilor.
Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Alba a fost reprezentat de trei salvatori montani cu atribuții de conducere, instruirea personalului și coordonarea intervențiilor, care au participat la toate secțiunile Conferinței, fiind un bun prilej de informare și schimb de experiență între membrii formațiilor Salvamont din țară.
Totodată, a avut loc și Conferința Națională Salvamont – 2025, organizată de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România cu sprijinul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Mureș. Evenimentul a reunit delegații celor 40 de structuri Salvamont din țară și a constituit un important cadru de lucru pentru stabilirea direcțiilor de acțiune în domeniul salvării montane.
Printre temele abordate s-au numărat: analiza procesului de formare, evaluare și atestare profesională a salvatorilor montani, normele și procedurile tehnice în activitate, procesul de acreditare al structurilor, programul de formare profesională pentru 2025, precum și analiza actelor normative în vigoare sau în curs de aprobare. De asemenea, au fost discutate concluziile participării la Conferința Europeană FIPS și la Congresul Internațional CISA-IKAR, proiectele Salvamont România pentru anul în curs, precum și pregătirile pentru Conferința Mondială de Salvare Montană CISA-IKAR România – 2027.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]
FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”
Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani. El […]
FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia
„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]