FOTO| Toamna, celebrată de micuții de la Grădinița cu Program prelungit “Primii Pași” Aiud
FOTO| Toamna, celebrată de micuții de la Grădinița cu Program prelungit “Primii Pași” Aiud
Festivalul Toamnei de la Grădinița cu Program prelungit “Primii Pași” Aiud, s-a derulat în acest an în cadrul Programului “Școala Altfel”. A fost o zi specială în care părinții au fost alături de copii, lucrând împreună la crearea unor decoratiuni de toamnă deosebite.

Unul dintre aspectele importante ale evenimentului a fost munca în echipă și creativitatea pe care părinții și copiii au adus-o în cadrul acestui festival. Au realizat diverse decoratiuni de toamna, inclusiv felinare, dovleci, legume sau fructe personalizate.
Copiii au fost, de asemenea, în centrul atenției, prezentând scurte momente artistice cu tematică de toamnă. Au cântat, au dansat și au recitat poezii, aducând bucurie și emoție în inimile tuturor celor prezenți.
La final au servit legume, fructe și diverse preparate din rodul toamnei.
Părinții au sprijinit realizarea decorului de toamnă din curte, cu tot felul de materiale specifice toamnei, décor realizat de cadrele didactice ale grădiniței.
Festivalul Toamnei a fost o experiență minunată și memorabilă. Ne bucurăm că am putut să colaborăm pentru a celebra frumusețea toamnei și pentru a crea amintiri minunate pentru copiii noștri.
Mulțumim din suflet tuturor celor implicați!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]
FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026
Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]
VIDEO | Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă”
Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă” Sâmbătă, 14 martie 2026, s-a desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a Văii Vințului. Concret, au fost strânse deșeurile aruncate în albia văii. […]