Politică Administrație

FOTO: Tablete și imprimante mobile pentru polițiștii din Aiud. Pot accesa baza de date și să imprime amenzile direct de pe teren

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Tablete și imprimante mobile pentru polițiștii din Aiud. Pot accesa baza de date și să imprime amenzile direct de pe teren

Polițiștii din Aiud au fost dotați cu tablete și imprimante mobile care le oferă accesul la baza de date direct de pe teren și imprmarea documentelor prin care făptașul este înștiințat despre fapta comisă.

Poliția Locală a fost dotată cu tablete și imprimante mobile, care le permit polițiștilor locali să imprime la fața locului documentul prin care contravenientul este înștiințat despre fapta comisă.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul compartimentului Disciplina în construcții pot accesa baza de date direct din teren, pentru verificarea autorizațiilor de construire sau desființare a construcțiilor.
Se poate accesa din teren harta locurilor de parcare, fiind verificați și deținătorii legali ai acestor parcări.

Prin intermediul dispeceratului, sesizările primite de la cetățeni vor fi transmise direct polițiștilor locali aflați în teren.

Vă reamintim faptul că nici în acest an nu se pot organiza concursuri pentru anumite categorii de posturi vacante. Poliția Locală funcționează în acest moment subdimensionat, cu un număr de 7 polițiști locali la compartimentul Ordinea și liniștea publică, 3 la compartimentul Circulație pe drumurile publice, 3 la Serviciul de pază, 1 la Disciplina in construcții, 1 la compartimentul de mediu si 1 la compartimentul Protecție civilă și Situații de Urgență, a transmis primăria Municipiului Aiud, pe rețelele de socializare.

Aceștia deservesc Aiudul și toate localitățile componente și aparținătoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult