FOTO| Tabără de muncă a elevilor Liceului Teoretic David Prodan Cugir din anul 1982, la canalele de irigații pe Șantierul Național al Tineretului. Cum arăta o zi de muncă

FOTO| Tabără de muncă a elevilor Liceului Teoretic David Prodan Cugir din anul 1982, la canalele de irigații pe Șantierul Național al Tineretului. Cum arăta o zi de muncă

O altă tabără de muncă la care au participat elevii Liceului Teoretic David Prodan Cugir- cunoscut atunci sub numele de Liceul Industrial Nr. 1- a avut loc în vara anului 1982 numită „Șantierul Național al Tineretului” Viișoara Nord, comuna Plosca, jud. Teleorman. Scopul acesteia a fost construcția unor canale de irigații în Bărăgan. Au participat 29 de băieți din clasele XI-a B Mecanică, XI-D Electrotehnică și XI-E Matematică-Fizică. Decizia participării a venit și de această dată tot de la conducerea județeană a Partidului Comunist Român.

Pregătirile și călătoria

Pregătirile pentru această tabără de muncă s-au făcut în acest caz încă de la începutul anului școlar. Dat fiind faptul că urmau să fie duși pe șantier în timpul vacanței de vară, elevii au primit anticipat cele 2 luni de vacanță -cât era durata stabilită la acea vreme- fărâmițate pe parcursul întregului an școlar. Acest lucru a fost posibil deoarece în acel timp liceul avea profil industrial și odată la 2 săptămâni de școală aveau inserată în program o săptămână de practică, săptămâni în care elevilor li s-a suspendat practica și au fost lăsați în vacanță (astfel a fost sacrificată practica industrială în favoarea muncii de pe șantier).

Și de această dată au existat cazuri în care părinții unor elevi le-au procurat scutiri medicale pentru a nu fi trimiși în tabăra de muncă la fel ca și altor elevi convocați în 1978 la Canal. În acest caz însă, durata taberei a fost mai scurtă cu o lună- au stat două luni nu trei ca cei de la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
În ziua plecării spre șantier, elevii au dat o petrecere în curtea liceului pe terenul de sport la care au participat colegele de clasă și prietenii, după care au luat trenul din gara Alba-Iulia însoțiți fiind de maiștrii Magda Ioan și Ciobanu Adrian. Pentru că erau mulți și călătoria dura multe ore au rezervat din timp un vagon întreg ca să nu fie deranjați și la rândul lor să nu-i deranjeze pe ceilalți călători.

Dar, când a sosit trenul, mare le-a fost surpriza să constate că locurile lor erau ocupate de alți pasageri. Cei de la C.F.R. au vândut de două ori locurile din vagonul respectiv și elevilor cugireni și altor călători. Elevi noștri i-au rugat pe ceilalți călători să părăsească vagonul dar se pare ca unii nu au fost de acord la început și cel mai probabil cei din gara de la Alba Iulia au anunțat miliția-cum se numea pe atunci. Când trenul a intrat pe Valea Jiului a fost oprit între două stații și miliția a venit la ei spunându-le că au primit informații că în tren se petrece o revoltă dar după ce s-au convins de adevăr i-au lăsat în pace. Așa și-au început aventura spre tabăra de muncă.

Condițiile de cazare și masa

În tabără condițiile de trai au fost ceva mai bune decât cele de care au avut parte elevii de la Canal. În această serie au fost selectaţi 90 de elevi dintre care 45 din județul Alba și 45 din județul Dâmbovița. Au fost împărțiți ulterior pe județe iar în camere au fost repartizaţi câte 8-11 în paturi supraetajate. Locuința propriu zisă a fost reprezentată de mai multe barăci construite din plăci de carton prin care intra permanent apa atunci când ploua iar pereții lor erau atât de subțiri încât puteau fi foarte ușor sparți cu o simplă lovitură de pumn. Mese, scaune sau bănci nu existau și au trebuit să-și aducă de acasă fiindcă în camere nu erau decât paturile.

Masa era servită la o cantină improvizată în una dintre barăci și nu era nici variată nici suficient de nutritivă, fiind prin urmare completată din pachetele primite de acasă. Ca un fapt inedit, la câteva săptămâni după întoarcerea acasă a elevilor noștri bucătarul taberei a fost arestat pentru evaziune fiscală. A fost descoperită o lipsă de 11,5 milioane de lei, o sumă enormă pentru anul 1982, bani care trebuiau folosiți evident pentru mâncarea elevilor. A încercat să se sinucidă prin incendiere dar a fost salvat la timp și încarcerat.

Săptămânal erau vizitați de către părinți prin rotație cu câte 1-2 mașini prin care li se livrau cele necesare. Spre surprinderea elevilor noștri la magazinul satului se găseau alimente care acasă la Cugir- oraș industrial nu se găseau deloc. Surpriza venea de la faptul că în restul magazinelor din țară era o penurie de nedescris din cauza ambiției lui Nicolae Ceaușescu de a plăti cât mai rapid datoria țării de 10 miliarde dolari o sumă foarte mare pentru acele timpuri, prin raționalizare alimentară, energetică etc. și totuși acolo se găsea o diversitate ieșită din comun.

Pentru că erau invadați de muște și gândaci, domnul doctor Fekete a venit special de la Cugir și le-a făcut o dezinsecție deoarece și fiul dânsului se afla în tabăra de muncă. Un bonus însă a fost grupul sanitar care era de data aceasta puțin mai funcțional decât pe șantierul de la Canal…

Programul de lucru

Regimul taberei era unul semi militarizat, cu comandat de tabară, comandați de brigăzi și în general o ierarhie bine stabilită. Nimeni nu avea voie să părăsească perimetrul decât cu bilet de voie și doar duminica. Deșteptarea se dădea la ora 6.00 dimineața, urmată de înviorarea în timpul căreia care se cânta “Marșul lui Iancu” – tradiție bine stabilită încă din 1978. Mai apoi era servit micul dejun după care, la ora 7.10 ieșeau la raport pe platoul taberei.

Transportul spre locul de muncă la canalele de irigații se făcea în mod total necorespunzător. Erau transportaţi cu niște bascule în care erau așezate bănci din lemn, lucru care le punea viața în pericol la curbe. În urma unei ploi abundente de exemplu, bascula care îi transporta pe elevii noștri a derapat și a lovit o clădire pe care era un tablou electric și apoi un stâlp de curent care a fost rupt. La impactului cu tabloul electric curentul s-a întrerupt, altfel se putea petrece o nenorocire fiindcă după ce stâlpul a fost retezat, firele de curent au căzut pe mașină.

Principala activitate la șantier era taluzatul la canalele de irigație iar din loc în loc la distanțe de 40 de metri trebuiau să sape șanțuri transversale pe fundul și pe marginile canalelor. Canalele mici la care au lucrat elevii noștri aveau o adâncime de 7 metri iar cele mari ajungeau la 11 metri. Ca în toate șantierele patriei, se lucra la normă. La ora 13:30 se încheia programul oficial de lucru și erau aduși în tabără unde luau prânzul iar după masă, aproximativ 3-4 zile pe săptămână erau duși să presteze și alte tipuri de activități în comuna care devenise un enorm depozit cu materiale de construcții.

Domnul Julean Nicolae își amintește și acum că erau duși în gara comunei la descărcatul vagoanelor cu pietriș și ciment vărsat. Cel mai greu era la descărcatul cimentului vărsat care săptămânal sosea în câteva zeci de vagoane. Fiind foarte cald- vorbim despre Câmpia Bărăganului în lunile iulie și august- cimentul se încălzea foarte tare încât ardea, iar în contact cu transpirația se întărea pe piele și se îndepărta foarte greu. Elevii lucrau desculți la ciment deoarece cizmele de cauciuc din dotare doar înrăutățeau și mai mult situația. Singura soluție care a dat cât de cât roade pentru a-l îndepărta, a fost oțetul.

Un incident petrecut la descărcatul vagoanelor i-a marcat foarte tare. Câțiva colegi s-au urcat pe un vagon să vadă cu ce anume e încărcat iar cei care trebuiau să-l descarce mecanic, din neatenţie au apăsat pe maneta care golea încărcătura. Cei de sus au dispărut acoperiți de pietriș în interiorul vagonului. Au ieșit toți cu bine de sub pietriș dar panica cea mai mare a apărut la numărătoare.

Din cauza sperieturii, cel care făcea numărătoarea a uitat să se ia în calcul și la fiecare numărătoare ieșeau cu unul mai puțin… a durat un timp până și-au dat seama că sunt toți teferi și nu a rămas nimeni acoperit de pietriș.

O întâmplare inedită

O altă misiune a elevilor noștri a fost una parcă desprinsă din filmele de acțiune- au fost puși să urmărească un criminal care a evadat de la un penitenciar din zonă, prin păduri, pe câmp, prin împrejurimile taberei, peste tot pe unde se credea că se putea ascunde. Au fost înarmați cu cozi de lopeți și au pornit în căutarea fugarului însoțiți de milițianul satului care în cazul în care ar fi fost atacați de criminal, avea datoria să-i apere. Au fost instruiți să facă gălăgie dacă îl descoperă și să fugă, lăsând milițianul la locul respectiv să se ocupe mai departe de problemă. Se pare că nimeni nu s-a prea gândit la siguranța elevilor, copiilor mai bine zis, în acele timpuri. Probabil se considera că sunt deja destul de mari și că pot să-și poarte singuri de grijă dar totuși nu în astfel de circumstanțe.

În cele din urmă, fugarul a fost prins, după patru zile de căutări ascuns într-un cavou din cimitirul satului.

Programul de relaxare

La fel ca și colegii lor din generațiile anterioare, elevii au primit bilete de voie pentru a vizita împrejurimile. Au mers la Dunăre, Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede, Alexandria și odată au ajuns chiar la București.

Administrația taberei nu a organizat nici o manifestare culturală pe toată durata șederii lor și din acest motiv au trebuit să-și organizeze singuri programul de divertisment format din diferite concursuri, meciuri de fotbal, de box și alte activități recreative pentru a rezista mai ușor programului de muncă zilnică. Și-au organizat chiar și un cor.

Aflați în fața greutăților o perioadă lungă de timp, spiritul de solidaritate li s-a dezvoltat foarte mult. Cei care erau mai puțin robuști și care nu reușeau să-și îndeplinească norma, erau ajutați la lucrul de pe șantier de colegi dar erau puși la alte activități cu caracter ludic. Aici se observă colegialitatea și solidaritatea caracteristică acelor vremuri. Azi oamenii sunt mai izolați unii de ceilalți, nu își sar imediat în ajutor, lucru care se datorează probabil situației economice în care trăim dar și altor factori.

Condițiile grele de muncă i-au făcut pe băieți să-și dezvolte creativitatea și au compus un imn de 12 strofe în care își cântau necazurile. Câteva strofe nu le-au uitat nici acum:
”Am venit la Plosca-n sat
Să lucrăm la taluzat
Am venit la unu noaptea
Cu Ciobanu și cu Magda
…..
Comandatul Drăguceanu
N-ar mai trăi pân’la anul
Să-l mănânce bolile
Cum ne-o mâncat zilele”

Acasă au plecat mai repede cu 8 zile față de programul stabilit inițial. Trebuiau să plece abia în data de 30 august dar fiind foarte diplomați în urma unei vizite de la județ a organelor de conducere a Partidului Comunist Român, băieții noștri și-au luat angajamentul că vor realiza norma mai devreme în cinstea zilei de 23 august. Au reușit să își ţină promisiunea, fiind animați în acest sens de ideea de a părăsi cât mai repede tabăra. Au ajuns astfel acolo pe 30 iunie și au plecat acasă datorită hărniciei lor, pe 22 august 1982.

Recompensa și revolta

În luna septembrie când a început școala mare le-a fost mirarea când au fost chemați la caseria liceului pentru a semna că primesc 5 lei pentru munca prestată în cele 2 luni petrecute pe șantier. După ce li s-au scăzut cheltuielile pentru cazare și masă, lor le-au mai rămas doar 5 lei ca răsplată pentru efortul depus. Banii au fost înmânați pe bază de tabel, cu semnătură.
S-au considerat evident jigniți de suma derizorie primită și în semn de protest au găurit moneda și au purtat-o la gât în timpul orelor. Gestul lor nu a trecut neobservat. În ziua următoare au fost convocați de organele de securitate ale partidului și amenințați cu exmatricularea dacă nu renunță la gestul lor. Motivul invocat a fost că aduc ofensă însemnelor naționale. Pe moneda de 5 lei era bătută stema țării din acea perioadă. În cele din urmă s-au conformat dar monedele respective le-au păstrat unii până azi ca amintire a modului cum era răsplătită munca de Partidul Comunist Român.

Tot în semn de protest, au purtat pe mână ecusoanele primite pe șantier, pe toată perioada anului școlar a clasei a XII-a dar acest lucru nu a mai putut fi interzis.

Și în cazul acestei clase, dintr-un efectiv de treizeci și trei de elevi au intrat la facultate treizeci dintre ei.

Activitatea elevilor noștri a fost amintită și în presa vremii, în ”Scînteia Tineretului”, nr. 10.315, marți 27 iulie 1982, p. 2. Se amintește faptul că au fost prezenți elevii Liceului Nr. 1 Cugir pe șantier alături de elevii altor licee din țară. Au fost amintiți de la Cugir și cei care au depășit norma: Ovidiu Cutean, Gheorghe Mânu, Florin Băluțiu.

Concluzii

Articolul de față se încheie oarecum ciclic. Dacă am început cu ideea că orice regim politic are atât părți bune cât și rele, ideea se întărește prin ceea ce ne-au relatat martorii acelor timpuri. Nimeni nu mai regretă întru totul comunismul dar au existat și aspecte, ce-i drept puține, care au fost pozitive. Cel mai mare regret adesea menţionat este ordinea și disciplina care exista atunci.

Se pare că regimul democratic nu este nici acum înțeles așa cum trebuie. Cetățenii celor mai noi țări democratice tind să creadă că au doar drepturi dar nu și îndatoriri, din păcate.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest articol cu sugestii, idei, informații și poze dar și pentru faptul că și-au sacrificat din timpul lor pentru a ne împărtășii lucruri importante, frumoase din care putem să tragem concluzii constructive.

prof. Rusan Simona
Liceul Teoretic David Prodan Cugir

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI