Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Sucursala din Cîmpeni a Casei de Ajutor Reciproc Credit Teiuș și-a inaugurat un nou sediu

Ioana Oprean

Publicat

în

După ce a funcționat de-a lungul timpului în mai multe locații din oraș, sucursala din Cîmpeni a Casei de Ajutor Reciproc Credit Teiuș și-a inaugurat un nou sediu, acesta fiind o construcție nouă, modernă, finalizată ,,în timp record” la puțin peste un an de zile de la data începerii lucrărilor și amplasată într-o zonă ultracentrală din ,,Capitala Țării Moților”, la aproximativ 200 metri de Primăria Cîmpeni. Clădirea a fost construită din resursele financiare proprii ale sucursalei, în același stil arhitectonic cu noul spațiu al C.A.R. Credit Teiuș, acolo unde instituția își are sediul central și sucursala locală, dat în folosință în urmă cu aproximativ 2 ani, la sfârșitul lui august, 2015. 

La evenimentul de la Cîmpeni desfășurat în urmă cu câteva zile au participat numeroși membrii și salariați ai CAR Credit Teiuș din toate sucursalele, în frunte cu Consiliul Director al instituției format din Mircea Olariu – președinte, Florian Ariton Fenișer – vicepreședinte, Emilia Man – director economic, Cristian Florin Bota – director executiv, Han Rodica – secretar, alături de care s-au regăsit primarul orașului Cîmpeni, Ioan Călin Andreș, deputatul Corneliu Olar și alți invitați. Inaugurarea a debutat în sunete de tulnic și cu tăierea panglicii tricolore de către președintele Olariu și doamna Silvia Viorica Gomboș – directorul sucursalei din Cîmpeni, iar apoi a continuat cu o slujbă de sfințire a clădirii, oficiată de un sobor de 5 preoți, în frunte cu protopopul de Cîmpeni. Ulterior, în fața celor prezenți au făcut urări, au adresat cuvinte de mulțumire, au prezentat o istorie a sucursalei din Cîmpeni sau au făcut alte precizări părintele protopop de Cîmpeni, președintele Consiliului Director C.A.R. Credit Teiuș, directorul sucursalei din Cîmpeni, primarul Andreș, deputatul Olar, iar la final s-au acordat diplome de excelență unor membri marcanți și altor apropiați ai instituției.

Festivitatea s-a încheiat cu un dineu în care s-au ciocnit pahare de șampanie, s-au degustat specialități culinare și tort festiv oferite de Restaurantul Rivaly, cei prezenți transmițând urări de bine sucursalei din Cîmpeni, unde lucrează în prezent 3 angajați. Înființată în 1999 ca o cooperativă de credit ce s-a afiliat mai târziu unei alte cooperative de credit din Teiuș, instituția nebancară s-a afiliat în 2006 Casei de Ajutor Reciproc Credit Teiuș, care deține sucursale la nivel județean în Ocna Mureș, Blaj, Sebeș, Cugir, Abrud, Arieșeni, Câmpeni, Teiuș – acolo unde se găsește și sediul central. De-a lungul timpului, sucursala din Cîmpeni s-a implicat în acțiuni sociale adresate membrilor săi și familiilor acestora, elevilor din zonă și persoanelor care au avut nevoie de sprijin material, anunțând și pe viitor astfel de proiecte în Munții Apuseni.

Alături de încă alte 21 de case de ajutor reciproc din țara noastră, CAR Credit Teiuș este membră a Federației Caselor de Ajutor Reciproc – FEDCAR – cu sediul în București, asociația română făcând parte din Federația Mondială a Uniunilor de Credit – W.O.C.C.U. Conform conducerii, CAR Credit Teiuș avea la sfârșitul lunii august un fond social de 34.029.349 lei și un număr de 10.054 membri, iar pentru acest an are acordate 1.550 de împrumuturi în valoare totală de 14.779.435 lei. La rându-i, sucursala din Cîmpeni are un fond social de 6.328.016 lei și 1.898 membri, iar valoarea celor 239 împrumuturi acordate în acest an se ridică la suma de 2.751.000 lei.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=4609]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie în weekendul 8–9 noiembrie. Vor asigura ordinea la mai multe evenimente sportive

Bogdan Ilea

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie în weekendul 8–9 noiembrie. Vor asigura ordinea la mai multe evenimente sportive Jandarmii albaiulieni, la datorie în acest sfârșit de săptămână, 8-9 noiembrie, pentru siguranța evenimentelor sportive.  Mai exact, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba vor fi prezente și în acest sfârșit de săptămână la o serie de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Firmă din Sebeș, înșelată de o femeie din Argeș: Prejudiciu de peste 80.000 de euro printr-un transport FICTIV de cosmetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Firmă din Sebeș, înșelată de o femeie din Argeș: Prejudiciu de peste 80.000 de euro printr-un transport FICTIV de cosmetice O femeie de 38 de ani din județul Argeș a fost reținută de polițiștii din Alba, fiind acuzată că a înșelat o firmă din Sebeș cu un transport fictiv de produse cosmetice, cauzând un prejudiciu […]

Citește mai mult

Curier Județean

Acțiune de amploare în Sebeș: Polițiștii și jandarmii au pus în executare 11 mandate. Amenzi de peste 62.000 de lei, aplicate de autorități

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Acțiune de amploare în Sebeș: Polițiștii și jandarmii au pus în executare 11 mandate. Amenzi de peste 62.000 de lei, aplicate de autorități La data de 5 noiembrie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea