Ştirea Ta

FOTO Știrea ta: Nemulțumiri 3 în 1 la Teiuș. Șanțul din fața casei, pubela de gunoi negolită și apa oprită duc oamenii la capătul răbdării

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lucrările care sunt în plină desfășurare pe strada Clujului din Teiuș le pun la grea încercare nervii locuitorilor de pe respectiva arteră de circulație. Și problemele nu se opresc aici.

O persoană care locuiește pe strada Clujului din orașul Teiuș se plânge de modul haotic și dezordonat în care se efectuează lucrările din fața casei sale. Acestea au început săptămâna trecută și au presupus săparea unui șanț de-a lungul străzii, lucrări care au fost lăsate neterminate de către muncitori, punându-i astfel în dificultate pe pietonii care se aventurează pe respectiva stradă, la fel și pe șoferii care nu mai au acces pentru autoturisme în curțile caselor.

Spațiul rămas pentru deplasarea pietonilor pe lângă șanț are parte și de alte obstacole, cum ar fi pubelele de gunoi care nu au mai fost golite de peste o lună. Ținând cont de traficul intens generat de drumul național care străbate Teiușul, o deplasare a pietonilor pe acostamentul acestuia îi pune într-o situație de risc de accidentare.

Nu în ultimul rând, serviciul de distribuție a apei potabile întâmpină probleme tot în zona respectivă, acesta fiind întrerupt pentru mai mult timp.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?” Mai multe deșeuri s-au acumulat pe Valea Aiudului, afectând vizibil aspectul zonei. Obiecte din plastic și alte resturi aruncate la întâmplare au transformat albia într-un spațiu neîngrijit. În imaginile trimise de un cititor Ziarul Unirea se pot observa resturile împrăștiate pe porțiunea cuprinsă […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026 Căderi de grindină, vreme instabilă și capricioasă în Alba Iulia, astăzi, 24 februarie 2026. Mai multe zone din oraș au fost surprinse de fenomenele meteo. Prognozele și avertizările meteorologice au anunțat vreme instabilă, cu precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | „Expoziție” de cavouri în centrul unui oraș din Alba, chiar lângă un restaurant. Cetățean: ,,Cum e posibil așa ceva? Azi mâine scot sicriele în drum”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Expoziție” de cavouri în centrul unui oraș din Alba, chiar lângă un restaurant. Cetățean: ,,Cum e posibil așa ceva? Azi mâine scot sicriele în drum” O ,,expoziție” mai puțin obișnuită a apărut recent în orașul Cugir, în imediata vecinătate a unui restaurant: patru cavouri ,,tronează” frumos la doi pași de terasa localului, lângă gardul unei […]

Citește mai mult