FOTO. Sediu nou pentru Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba
Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba și-a schimbat sediul. Noua clădire în care funcționează se află pe strada Teilor, nr. 13, în Alba Iulia, lângă Baroul Alba.
Serviciul de Probaţiune Alba a funcționat, până acum, în Piața Iuliu Maniu, la nr. 24.
Serviciul de probațiune este o instituție care activează în domeniul justiției penale.
Conceptul de probațiune (în sensul de reintegrare a persoanelor aflate în conflict cu legea penală) este unul relativ nou în spațiul juridic românesc, acesta aparând în perioada de după 1990.
Sistemul de probaţiune, ca serviciu public de interes naţional, contribuie la înfăptuirea actului de justiţie şi îşi desfăşoară activitatea în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al menţinerii siguranţei comunităţii, precum şi pentru reducerea costurilor sociale ale executării sancţiunilor şi măsurilor penale, prin diminuarea populaţiei din unităţile penitenciare şi valorificarea potenţialului socioeconomic al infractorilor.
În România, sistemul de probaţiune este reprezentat de Direcţia Naţională de Probaţiune, instituţie publică cu personalitate juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, care îşi exercită atribuţiile la nivel central, şi de cele 42 de structuri teritoriale, denumite servicii de probaţiune.
[nggallery id=6226]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”
Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]
FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026
Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]