FOTO „România prin ochii noștri”, proiect la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia: Defilare în costume populare și preparate culinare românești
„România prin ochii noștri”, proiect la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia: Defilare în costume populare și preparate culinare românești
Consiliul elevilor de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, reprezentat de eleva Iris Pralea din clasa a VII-a C, a organizat joi, 14 martie 2024, proiectul „România prin ochii noștri”. Acesta a avut ca scop dezvoltarea interesului pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea portului popular românesc, a tradițiilor și a obiceiurilor specifice poporului nostru.

Îndrumați de profesorii: Mocanu Gligan Anca, consilier educativ, Popa Diane, Roman Ioan, Pop Camelia, dar și de părinți, elevii claselor V-VII au avut ocazia să se înscrie la una dintre cele trei secțiuni propuse de organizatori: „Parada costumelor populare”, „Tradiții și obiceiuri românești”, „Preparate culinare tradiționale”.
Citește și: Rezultate simulare BACALAUREAT 2024: Aproape 40% dintre elevii de clasa a XII-a nu au luat nota 5. Situația în județul Alba și în țară
La prima secțiune, elevii au prezentat costume specifice diferitelor zone ale țării, unele autentice, foarte vechi, din Bucovina, Bihor, Sibiu, Oltenia, Țara Secașelor. Fetele au fost mândre să defileze în costumele purtate de bunicile lor, să le prezinte și să promoveze valorile autentice transmise de acestea într-o lume ce devine din ce în ce mai îndepărtată de datinile strămoșești.
De aceea, în cadrul celei de-a doua secțiuni, elevii au prezentat și câteva obiceiuri și tradiții românești din zonele din care provin bunicii lor: „Cântatul cocoșului”, „Plugarul, Alimoria”, „Fărșangul”, „Ceata junilor”. Copiii au dorit să le transmită mai departe și celorlalți colegi care nu au avut ocazia să le cunoască sau să aibă bunici la sat.
Pentru că se apropie Postul Paștelui, elevii au pregătit preparate culinare specifice bucătăriei românești care au fost expuse pentru a fi admirate și apoi degustate. Mesele, frumos decorate de către copii, au fost încărcate cu aperitive, salate, dulceață, sarmale, plăcinte, cozonaci, gogoși sau dulciuri de casă. Elevii au prezentat mâncărurile expuse, rețetele și ingredientele folosite pentru prepararea acestora.
Activitatea a avut și un rol educativ deosebit de important, deoarece copiii au învățat ce înseamnă Lăsatul Secului, ce tradiții se respectă în popor și ce semnificație are Postul Paștelui pentru menținerea sănătății și pentru viața spirituală.
La final, elevii au gustat din preparatele culinare pregătite și au învățat că unele dintre acestea ar trebui înlocuite în perioada postului cu produse de origine vegetală, care sunt necesare unei alimentații sănătoase și echilibrate. Această activitate se înscrie în cadrul proiectului de promovare a valorilor și a tradițiilor spirituale ale neamului nostru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Performanță pentru elevii de la Colegiul Militar din Alba Iulia: Echipa de fotbal U18, calificare la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Performanță pentru elevii de la Colegiul Militar din Alba Iulia: Echipa de fotbal U18, calificare la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar Echipa de fotbal U18 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a reușit o performanță deosebită, calificarea la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. După două partide intense, […]
20 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă și ghețuș. Localitățile vizate
20 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă și ghețuș. Localitățile vizate ANM a emis sâmbătă o atenționare cod galben de ceață, valabilă în mai multe localități din județul Alba, până la ora 13.00. Se vor semnala local ceață, ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m, […]
SCANDAL la Roșia Montană: O tânără din Cluj și un adolescent din Dăroaia, ambii de 19 ani, REȚINUȚI de polițiști după ce au bătut trei persoane într-un local
SCANDAL la Roșia Montană: O tânără din Cluj și un adolescent din Dăroaia, ambii de 19 ani, REȚINUȚI de polițiști după ce au bătut trei persoane într-un local O tânără din Cluj și un adolescent din Dăroaia, ambii de 19 ani, au fost reținuți de polițiști după ce au bătut trei persoane într-un local din […]