FOTO: Reprezentanți din Regiunea Centru și Regiunea Le Marche din Italia s-au întâlnit la Alba Iulia. Discuții despre problemele tineretului, provocările din sistemul școlar și soluții preventive
În anul 2015, dedicat dezvoltării europene, Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru, a găzduit întâlnirea dintre reprezentanții Regiunii Centru și Regiunii Le Marche, alături de reprezentanții Consiliul Județean Alba și ai Inspectoratului Școlar Județean Alba. Întâlnirea, ce a avut loc la sediul ADR Centru, a reunit peste 30 de persoane, care au cunoscut, prin imagini, cele două regiuni prezente, au aflat care sunt problemele tineretului și provocările din sistemul școlar, atât italian cât și cel românesc și au discutat care sunt soluțiile preventive sau măsurile de sprijin aplicabile sau utilizate.
Întâlnirea de lucru s-a desfășurat în cadrul Proiectului Comenius Regio derulat de către Consiliul Județean Alba și a fost organizată cu scopul de a face cunoscută activitatea Centrului de Informare Europe Direct Regiunea Centru și de a stabili contacte pentru viitoare proiecte comune ce pot fi dezvoltate la nivelul regiunilor Centru România și Le Marche Italia. Delegația italiană formată din 8 membri, reprezentanți ai Ministerului Italian al Educației, dar ai unor asociații și structuri școlare din Regiunea Le Marche, a fost condusă de către doamna profesor Gianna Prapotnich. Din partea Regiunii Centru a participat conducerea ADR Centru, în timp ce doamna Lenica Bucur a condus delegația Consiliului Județean Alba, iar din partea Inspetoratului Școlar Județean Alba a participat la discuții doamna Alexandra Popa. Au mai fost prezenți la discuții și membri Casei Corpului Didactic, precum și profesorii din liceele albaiuliene participante la proiect. Programul Erasmus+, un proiect de consultare a elevilor, dar și proiecte comune ce se pot derula în cadrul viitoarelor programe comunitare și posibilitățile de colaborare între Regiunea Le Marche din Italia și Regiunea Centru România, au fost principalele puncte de discuție din cadrul întâlnirii.
”A fost o întâlnire cu bune perspective de colaborare pe viitor. După discuțiile referitoare la profilul regional al regiunilor prezente, au fost prezentate proiectele derulate, sau în care am fost implicați, cu activitățile, și rezultatele obținute în fiecare regiune. Am și identificat câteva probleme similare, pe care le întâlnim în regiunile noastre, dar și care vor fi provocările cu care tinerii se vor confrunta în următorii ani. Ca de obicei, în cazul unor astfel de întâlniri în care se discută concret, timpul s-a dovedit a fi insuficient și a rămas astfel să stabilim în viitorul apropiat liniile concrete de acțiune și colaborare în posibile proiecte de parteneriat”, a declarat doamna Maria Ivan, Director Direcția Coordonare ADR Centru.
Promovarea reciprocă a documentarelor realizate la nivelul fiecărei regiuni, dar și activități comune inovative în domeniul cultural sau de implicare a cetățenilor și reprezentanților celor două regiuni, prin proiecte finanțabile prin programele Europa pentru Cetățeni și Europa Creativă, au fost alte propuneri concrete de colaborare stabilite în cadrul întâlnirii. De asemenea, sprijinirea reprezentanților regiunii Le Marche, prin căutarea unor noi parteneri școlari în cele șase județe ale Regiunii Centru și implicarea lor în proiecte europene, a fost o altă direcție concretă de colaborare stabilită în cadrul întâlnirii.
(C.M.)
[nggallery id=789]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrări de renovare pe ultima sută de metri la etajele I și II ale Liceului Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș
Lucrări de renovare pe ultima sută de metri la Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș se află într-o etapă importantă de transformare, iar ucrările de renovare au intrat pe ultima sută de metri la etajele I și II, care sunt aproape finalizate, urmând să ofere elevilor și profesorilor săli […]
FOTO | Drum asfaltat, rigole, trotuare pavate și accesuri la proprietăți generoase în satul Totoi din comuna Sântimbru
Drum asfaltat, rigole, trotuare pavate și accesuri la proprietăți generoase în satul Totoi din comuna Sântimbru Este aproape de final de final proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere din satul Totoi, a anunțat, joi, 4 septembrie 2025, primarul comunei Sântimbru, Ioan Iancu Popa. „Călătoria pe care am început-o în primavara trecută de la zero a […]
Modernizarea iluminatului public continuă la Teiuș: A fost semnat un contract de aproximativ 3 milioane de lei pentru lucrări
Modernizarea iluminatului public continuă la Teiuș: A fost semnat un contract de aproximativ 3 milioane de lei pentru lucrări La Teiuș modernizarea iluminatului public intră într-o nouă etapă. Citește și: VIDEO | La Teiuș, un pod rutier important pentru comunitate este deschis circulației: Primarul Mirel Hălălai promite continuarea lucrărilor „Un pas important în ce priveste […]