FOTO| Povestea unui veteran de război de 100 de ani, din Alba. A petrecut cinci ani în închisorile comuniste

Povestea unui veteran de război de 100 de ani, din Alba. A petrecut cinci ani în închisorile comuniste

Soarta bravilor ostaşi români, atât pe Frontul de Est, cât şi de Vest, a fost aceeaşi la întoarcerea acasă: regimul comunist i-a pedepsit aspru pe aceia care au refuzat să colaboreze şi a rămas indiferent la actele lor de eroism.

Emil Drăgan, fost ofiţer de artilerie şi colonel în rezervă, este unul dintre puţinii veterani de război care mai trăiesc în judeţul Alba. Anul trecut a sărbătorit centenarul, fiind născut pe 10 noiembrie 1920, în satul Benic, din comuna Galda de Jos. Familia morarului Aron Drăgan a fost una numeroasă, cu cinci băieţi şi o fată, iar Emil Drăgan n-a fost ţinut doar la treburile gospodăreşti. A urmat şcoala primară şi secundară la Blaj, apoi s-a înscris la Liceul Comercial din Alba Iulia. Şi-a continuat studiile în Cluj-Napoca, la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale „Regele Mihai I“, şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie de la Arad.

Nu împlinise 23 de ani atunci când a fost trimis pe Frontul de Vest, în Al Doilea Război Mondial. S-a aflat în prima linie a luptei pentru eliberarea Transilvaniei, fiind ofiţer de artilerie în cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi“. Când a fost luat la război, România întorsese armele împotriva Germaniei, iar el era student în al doilea an la facultate şi a fost nevoit să-şi întrerupă studiile. În timpul luptelor din Ungaria, a căzut prizonier la nemţi. Veteranul îşi aduce aminte cu mâhnire despre acele timpuri: „Eram prea mici în faţa inamicului, total nepregătiţi pentru o astfel de experienţă“.

Spune că nu se luptau de pe aceleaşi poziţii: „Era ca şi cum ai lua o puşcă veche de la muzeu ca să te lupţi cu tancul“. Şase luni din perioada prizonieratului şi le-a petrecut în lagărele din Kaisersteinbruck, Austria, şi Oranienburg, Germania. „Nemţii ne-au scos la păscut, ca pe animale. Mâncam usturoi sălbatic şi iarbă. Nu aveau ce să ne dea de mâncare. Perioada petrecută departe de casă a durat timp de trei ani. Am slăbit foarte mult atunci, vreo 50 de kilograme, astfel că, pentru a mă întoarce acasă, am avut nevoie de o perioadă de recuperare fizică“, povesteşte veteranul.

Cinci ani în închisorile comuniste

După încheierea războiului, şi-a continuat studiile universitare la Braşov, însă noile realităţi, după instaurarea comunismului, au adus multe necazuri pentru familia Drăgan. Au fost trecuţi în rândul chiaburilor, dar au refuzat să renunţe la averea lor şi să se supună colectivizării, n-au dorit nici să colaboreze cu regimul. Iar în 1949, Emil şi fratele său, Liviu, au fost arestaţi politic, timp de cinci ani, sub acuzaţia de crimă de nedenunţare a uneltirii contra ordinii sociale. Li s-a făcut dosar pentru că ar fi colaborat cu partizanii anticomunişti ai lui Nicolae Dabija. Ce s-a întâmplat, de fapt? Pe 4 martie 1949, la Mesentea, un sat vecin cu cel în care locuia Emil Drăgan, au fost ucişi doi partizani, care au fost îngropaţi în grădina casei lui.

Rămăşiţele au fost deshumate după 67 de ani, în 2016, de specialiştii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, iar Emil Drăgan a ajutat la identificarea locului unde au fost îngropaţi cei doi luptători anticomunişti. În acele vremuri, gestul lor le-a deschis uşile universului concentraţionar, atât celor doi fraţi, cât şi tatălui lor, care, la vârsta de 70 de ani, a fost arestat şi închis timp de 12 luni. Emil Drăgan a ajuns în cele mai teribile închisori comuniste: la Constanţa, la Aiud şi la Gherla. Spune că a fost o perioadă cumplită, care l-a marcat profund. Trei ani a săpat la Canal, până ce i s-a putut citi suferinţa în palme, apoi a fost mutat la Aiud. Amintirile de acolo încă îl macină: „La Aiud a fost un iad înfricoşător, unde oroarea a căpătat forme inimaginabile. Acolo oamenii au plâns până n-au mai avut lacrimi. Să plângi, domnule, şi să nu-ţi mai curgă lacrimile, că nu le mai aveai. Ochii erau seci“.

A fost eliberat în martie 1954, de la Gherla, când avea deja 33 de ani. Stigmatizat de statutul de puşcăriaş politic, Emil Drăgan s-a întors acasă cu gândul de a deveni profesor, însă regimul comunist i-a cerut să fie colaborator al Securităţii dacă îşi doreşte o carieră. Veteranul a refuzat, iar acest lucru i-a adus o altă pedeapsă, de 21 de ani, timp în care a fost acceptat să muncească doar la CAP-ul din satul natal. Emil Drăgan nu s-a căsătorit niciodată. Spune că n-ar fi suportat ca familia lui să sufere sau ca el să se teamă că soţia lui ar putea să-l trădeze în faţa Securităţii, poate chiar în urma unor chinuri.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI