FOTO/ Pelerinaj pentru persoanele cu dizabilităţi din Alba Iulia, organizat din donaţiile cetăţenilor
Beneficiarii Centrului de servicii acordate în comunitate „Sfântul Meletie” Alba Iulia – centru de zi pentru persoane cu handicap – au avut parte zilele trecute de o bucurie sufletească, o vizită la Mănăstirea Izbuc din județul Bihor și Mănăstirea Crișan – Vaca din județul Hunedoara. Pelerinajul la cele două mănăstiri a fost organizat din donaţiile făcute de cetățeni cu prilejul expozițiilor cu produse hand-made, organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă și a mărțișorului.
„Beneficiarii centrului de zi și echipa pluridisciplinară s-au închinat şi rugat împreună, dobândind încredere reciprocă şi într-ajutorare, consolidându-se astfel relaţiile din interiorul grupului. Noi oamenii suntem chemaţi să acceptăm cu tărie, cu credinţă și cu încredere, toate încercările vieţii noastre și suntem conviși că nu există obstacole care să ne despartă de mila lui Dumnezeu”, a spus Simona Maria Stan, coordonatorul acestui aşezământ social.
Centrul de servicii acordate în comunitate „Sfântul Meletie” Alba Iulia – centru de zi pentru persoane cu handicap – funcţionează în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia prin Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi are ca scop creşterea şanselor de integrare socială şi profesională a persoanelor cu handicap. Beneficiarii acestui centru de zi sunt persoane cu handicap fizic, nevăzători și cu deficiențe de auz, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani cărora le sunt oferite în mod gratuit servicii de orientare profesională, recuperare – terapie ocupațională şi kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistenţă şi consiliere socială.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română
Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Andra Bunea, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, obținând astfel calificarea la etapa națională. […]
Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026
Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026 Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-au calificat pentru etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu. Etapa zonală a fost găzduită chiar de liceul vocațional […]
Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local
Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către […]