Curier Județean

FOTO. ”Mugurii Crucii Roşii” – 30 de copii de la 15 grădinițe din județul Alba au participat la concursul de igienă, sănătate şi prim-ajutor

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi 11.04.2019, 30 de copii de la 15 grădinițe din județul Alba au participat la concursul de igienă, sănătate și prim-ajutor ”Mugurii Crucii Roșii”, organizat de Crucea Roșie, filiala Alba, în colaborare cu Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată”, DSP Alba, IȘJ Alba și Primăria municipiului Alba Iulia. 

Crucea Roșie a acordat premii fiecărui copil. Acestea au constat în articole igienico-sanitare, articole de îmbrăcăminte și rechizite școlare. Concursul se organizează în fiecare an în această perioadă și se adresează preșcolarilor, în scopul formării deprinderilor de igienă personală şi însușirii cunoștințelor privind educația pentru sănătate.

”Mugurii Crucii Roșii” a avut loc la Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată” din Alba Iulia, iar în juriu au fost reprezentanți de la Crucea Roșie, Direcția de Sănătate Publică Alba, Inspectoratul Școlar Județean Alba, respectiv medicul școlar al grădiniței.

A participat câte un echipaj format din 2 preșcolari de la 15 grădinițe din mai multe orașe ale județului:

– Grădinița cu P.P. Nr. 6 Ocna Mureş;

– Grădinița cu P.P. Nr. 2 Aiud;

– Grădinița cu P.P. ”Lumea Copiilor” Blaj;

– Grădinița cu P.N. ”Peștișorul de Aur„ Zlatna;

– Grădinița cu P.P. ”Prichindelul” Cugir;

– Grădinița cu P.P. Nr. 3 Sebeş;

– Grădinița cu P.N. ”Emanuel” Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. ”Scufța Roșie” Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. ”Dumbrava minunată” Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. Nr. 8 Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. Nr. 11 Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. Nr. 12 Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. Nr. 13 Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. Nr. 16 Alba Iulia;

– Grădinița cu P.P. ”Licurici” Alba Iulia.

Toate echipajele participante s-au descurcat foarte bine la toate probele. Proiectul ”Mugurii Crucii Roșii” este inițiat de Crucea Roșie Alba, în parteneriat cu Grădiniţa cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Alba Iulia. Ajuns în acest an la cea de-a șaptea ediție, proiectul a dorit sensibilizarea tuturor celor implicaţi: părinți, copii, educatoare, parteneri, pentru a promova un stil de viaţă sănătos prin consumul de fructe şi legume, consumul apei plate în detrimentul sucurilor carbogazoase, servirea zilnică a micului dejun, mai mult sport şi mişcare, precum şi cunoașterea unor reguli de prim-ajutor.

De asemenea, concursul își propune evaluarea cunoștințelor acumulate de preşcolari pe perioada derulării acestui proiect și constă în probe diverse: întrebări legate de stil de viață sănătos și acordarea primului ajutor; realizarea unei truse de prim ajutor, exercițiu interactiv de acordare a primului ajutor și de demonstrare a metodei Heimlich.

Ne-au ajutat în desfășurarea concursului, oferind momente antrenante și vesele, actorii Teatrului de Păpuși “Prichindel” Alba Iulia, deghizați în personaje din povești.

Toate grupele din grădiniță au fost implicate în proiect, realizând o frumoasă expoziție de fructe și legume personalizate care au înfrumusețat holurile grădiniței, fiind premiate cele mai ingenioase creații.

Educaţia în spiritul unui stil de viaţă sănătos este unul dintre obiectivele definitorii pentru activitatea Crucii Roşii, dovadă fiind nenumăratele campanii de promovare a sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos derulate în şcoala românească, atât prin concursul “Mugurii Crucii Roşii”, adresat preşcolarilor, cât şi prin concursul “Sanitarii Pricepuţi”, adresat elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal.

DIRECTOR,

Adrian Ionel Duşa

[nggallery id=6980]

           


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Andra Bunea, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, obținând astfel calificarea la etapa națională.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026 Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-au calificat pentru etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu. Etapa zonală a fost găzduită chiar de liceul vocațional […]

Citește mai mult

Curier Județean

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către […]

Citește mai mult