Sport

FOTO: Miriam Bulgaru, trei medalii la Campionatele Naţionale de seniori! Tenismena din Cetatea Marii Uniri, campioană la dublu, vicecampioană la simplu, bronz la dublu mixt

Dan HENEGAR

Publicat

în

miriam-bulgaru-olimpia-bucuresti-6Participarea la recentele Campionate Naţionale de tenis de câmp pentru seniori, competiţie disputată la Bucureşti a fost una extrordinară pentru Miriam Bulgaru, întrucât tenismena originară din Cetatea Marii Uniri. Miriam a reuşit să urce pe podium la toate categoriile la care a participat, o performanţă remarcabilă, jucătoarea în vârstă de 17 ani (va împlini 18 ani în 8 octombrie) devenind campioană naţională la dublu, vicecampioană naţională la simplu (la fel ca şi în 2015), adăugându-se şi bronzul cucerit în proba de dublu mixt. Este un pas înainte în privinţa rezultatelor, comparativ cu 2015, când a fost vicecampioană la simplu şi locul al treilea la dublu mixt şi dublu. “O săptămână aproape perfectă, în care am disputat partide foarte dificile”, a menţionat tripla laureată la naţionale.

*Campioană în premieră, surpriza turneului în semifinalele de simplu!

În proba de simplu feminin, Irina Fetecău a câștigat titlul național, după o finală foarte disputată și foarte echilibrată. Legitimată la Dinamo București, și cap de serie nr. 3, Irina s-a impus cu 5-7, 6-1, 7-6 (5) în fața jucătoarei celor de la CS Olimpia București, Miriam Bulgaru, care a jucat trei meciuri foarte lungi și foarte grele în doar două zile. Cap de serie nr. 4, albaiulianca a produs marea surpriză în semifinale, învingând-o cu 7-5, 0-6, 7-6 (3) pe Elena Gabriela Ruse, campioana de anul trecut și favorita nr. 1 anul acesta, tocmai oponenta care în 2015 a depăşit-o pe Miriam în ultimul act al naţionalelor. “În semifinale au reuşit cea mai importantă cea mai mare victorie a mea de până acum. Din păcate, am pierdut finala, un meci în care eram cotată drept mare favorită, însă, din păcate, nu am fost în cea mai bună formă fizică, din pricina unei răceli şi a oboselii, ţinând cont că am fost nevoită să joc şi trei meciuri pe zi. Până la urmă, finala a fost un meci bun şi o felicit pe adversara mea”, a explicat Miriam.

Anterior, perechea compusă din Miriam Bulgaru și Ioana Gașpar (Sportul Studenţesc) a câștigat finala de dublu în turneul feminin, la capătul unui meci foarte spectaculos și foarte disputat. Cele două campioane, favoritele cu nr. 2 în competiție, s-au impus cu 6-4, 4-6, 13-11(maxi tiebreak) în fața perechii Raluca Platon/Oana Simion. “Am fost foarte aproape de victorie în finala de simplu, dar nu a fost să fie. Mă simt foarte bine psihic, iar titlul de la dublu este o mare realizare pentru mine, pentru că nu am mai avut niciodată tricoul de campioană”, a mai spus sportiva din Alba Iulia. Alături de Alexandru (Universitatea Cluj), Miriam Bulgaru a încheiat competiţia pe ultima treaptă a podiumului la dublu mixt, după ce în semifinale a pierdut dramatic, deşi respectivul dublu conducea cu 6-2, 5-3 având şi 4 mingi de meci!  “În ansamblu, este unul dintre cele mai bune turnee ale mele. Am reuşit meciuri foarte bune, am învins jucătoare de top, dovedind încă o dată care îmi este nivelul, iar acum pot spune că am încrederea necesară să urc spre vârf. Mulţumesc tuturor persoanelelor care stau mereu alături de mine, fără sprijinul lor nu aş fi putut să realizez aceste lucruri”, a precizat Miriam Bulgaru.

FOTO: Federatia Română de Tenis

[nggallery id=2772]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nota primită de Andrei Rațiu în meciul Barcelona – Rayo Vallecano: A fost printre cei mai buni jucători din echipă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nota primită de Andrei Rațiu în meciul Barcelona – Rayo Vallecano: A fost printre cei mai buni jucători din echipă Presa din Spania a analizat evoluția lui Andrei Rațiu, fundașul dreapta în vârstă de 27 de ani al formației Rayo Vallecano, după înfrângerea suferită în fața Barcelonei, scor 0-1, în etapa a 29-a din La […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult