Cultură Educație

FOTO: Mircea Eliade – celebrat la Colegiul Național ,,David Prodan” din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

La  Cabinetul de Documentare Informare (CDI), de la Colegiul Național ,,David Prodan” Cugir a avut loc astăzi o activitate dedicată personalității marelui scriitor, filosof și istoric al religiei, Mircea Eliade.

După studiul la clasă a unor momente despre autor, elevii clasei a IX-a A, însoțiți de către profesoara lor de limba română, Maria Aldea, au participat la o activitate organizată în cadrul CDI(prof. documentarist Mariana Cunțan), cu scopul de a culege mai multe informații despre viața și vasta operă a marelui om de cultură. Organizați pe grupe, elevii au învățat( jucându-se), să rezolve un puzzle în care să identifice titlurile altor opere reprezentative ale lui Eliade,  în afară de cele studiate la clasă. Apoi, pe baza textelor, au lucrat pentru identificarea sacrului și profanului în opere, dar mai ales alternanța realului cu imaginarul.

După studierea textelor reprezentative, câte un elev desemnat pentru fiecare grupă a expus în fața clasei, o scurtă prezentare a cărții pe care a descoperit-o. Mircea Eliade s-a născut în 13 martie 1907, în familia ofiţerului Gheorghe Eliade. Tatăl lui, un om deosebit de religios, l-a înregistrat însă în registrul de naşteri cu 4 zile înainte de data reală, ca să corespundă astfel cu Sărbătoarea celor patru martiri din Sebasta.

Din adolescenţă a fost intersat de ştiinţele naturii, chimie, precum şi de ocultism şi a scris piese scurte pe subiecte entomologice

Primele sale lucrări publicate au fost „Inamicul viermelui de mătase” (1921) şi „Cum am gasit piatra filosofală”. Patru ani mai târziu, şi-a publicat autobiografia, intitulată „Romanul adolescentului miop”.

În tinereţe, Eliade a fost jurnalist şi eseist, discipol al controversatului filosof de extremă dreapta Nae Ionescu şi membru al societăţii literare Criterion. Nae Ionescu i-a fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1928. Eliade a fost fascinat de ideile radicale ale lui Ionescu şi de interesul deosebit al acestuia faţă de religie.

În 1928, Eliade a obţinut o bursă de studiu pentru patru ani la Universitatea din Calcutta, India. Acolo l-a cunoscut pe Mahatma Gandhi, ale cărui idei despre spiritualitate l-au influenţat ulterior. Totodată, a început o poveste de dragoste cu frumoasa  Maitreyi, de la al cărui tată, profesorul Dasgupta, a învăţat limbile sanscrita, pali şi bengali. Tot aici a experimentat şi consumul de opium.

În 1945 s-a mutat în Franţa, iar în 1956 în SUA. În ultimii ani ai vieţii sale, trecutul lui de simpatizant fascist a fost scos tot mai mult în atenţia presei, fapt care a dus la deteriorarea sănătăţii sale. Din această cauză a devenit membru al Academiei Române postum.

Cu puţin timp înainte să moară, a primit Premiul Bordin al Academiei Franceze şi titlul de Doctor Honoris Causa din partea

Mircea Eliade a murit în capitala Statelor Unite, în aprilie 1986. (C.P.)

[nggallery id=5290]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult