FOTO: Mândrie și Tradiție la cea de-a XX-a editie a Festivalului „Toamna Cugireană”. Parada portului popular, spectacole în aer liber cu formații artistice și interpreți de top
Ultima zi a celei de-a XX-a ediții a Festivalului „Toamna Cugireană”, desfăşurată sub genericul ”Mândrie și Tradiție’’ a debutat duminică dimineață într-o veritabilă explozie de culoare si voie bună, în piața de sus a Cugirului. De aici s-a pornit pe traseul ,,21 decembrie 1989” – Primăria Cugir, într-o minunată paradă a portului popular, cu zeci de localnici, mulţi dintre ei, aflați în căruțe trase de cai, îmbrăcați în frumoase costume populare, urmaţi de ansambluri folclorice venite din diverse locaități ale țării.
Pe platoul situat în fața Primăriei Cugir au încântat participanţii, prin varietatea costumelor populare şi prin frumoasele jocuri şi strigături, ansamblurile folclorice, precum: Mladițe Cugirene; Someșul Napoca din Cluj Napoca; Hayakaghak – din Gherla; Efthymos –din Brașov; Kokenyes – din Târnăveni; Doina Aiudului – din Aiud; Fanfata Augustin Bena – din Alba Iulia; Câmpul Pâinii din Vinerea ; Fanfara Casei de Cultură Cugir.
Noutatea manifestării din acest an a fost evidențiată prin prezența celor cinci delegații participante la o nouă mobilitate din cadrul programului de parteneriat ,,Cetățeni pentru Europa”, organizată la Cugir, dar și a unui grup de elevi și profesori din orașul german Wasserburg, care participă la Colegiul Național ,,David Prodan”, în cadrul proiectului ,,Dialoguri cultural româno – germane”. Aceștia au avut prilejul să admire frumoasa manifestare a paradei portului popular, să viziteze expozițiile organizate la Casa de Cultură și să adreseze mesaje de prietenie cetățenilor orașului Cugir.
La ediția jubiliară din acest an, organizată de Primăria Cugir, Consiliul local și Casa de Cultură au fost prezenți: președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, deputatul Florin Roman, primarul comunei Pianu de Jos, Marin Petruse, Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba, Nicolae Popa – fost deputat de Alba. În minitribuna amenajată cu acest prilej în fața primăriei au mai luat loc primarul și viceprimarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv Călin Furdui, administratorul public al Cugirului, Marius Jibotean, consilieri județeni și locali, manageri ai unor instituții și societăți comerciale din oraș.
La ora când transmitem spre publicare acest material se afla în curs de desfășurare spectacolele publicate în programul festivalului, astfel:
12.00 – 15.00 – demostrații Off-Road – dealul Cetate
Spectacol pe scena festivalului
Ora 13.00 – Taraful Casei de Cultură Cugir și soliștii, Mlădițe Cugirene, Ansamblurile folclorice, “Someșul – Napoca”- Cluj-Napoca, “Nunta Zamfirei” – Livezile, Bistrița, “Mlados” – Timișoara, “Hayakaghak”- Gherla, “Efthimos” – Brașov, “Kokenyes” – Târnăveni, “Doina Aiudului” – Aiud, “Augustin Bena” – Alba-Iulia, “Câmpul Pâinii” – Vinerea
Recital Ovidiu Barteș, Ansamblul Folcloric „Jidvei România” Marius Ciprian Pop.
CRISPUS – jonglerii cu foc – Piațeta Casei de Cultură
ANTONIA, Focuri de Artificii, HORIA BRENCIU cu ORCHESTRA.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=4567]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107 Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, la ieșire din Blaj spre Cergău. Arde vegetație uscată în proximitatea drumului județean. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în proximitatea DJ107, […]
UPDATE FOTO | ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților
ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, în Alba Iulia. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, strada Calea Moților. În accident sunt 2 auto implicate, fără […]
FOTO | Zeci de elevi și cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv Sebeș au plantat copaci din specia stejar în zona Petrești: Acțiune sprijinită de primărie
Zeci de elevi și cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv Sebeș au plantat copaci din specia stejar în zona Petrești: Acțiune sprijinită de primărie Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș participă anual la campania națională „Eco Provocarea”, un concurs național de educație de mediu dedicat școlilor. Vineri, 13 martie 2026, 50 […]