FOTO, LIVE-TEXT, Metalurgistul Cugir – „U” Cluj 1-2 (1-1) | “Șepcile roșii” au câștigat derby-ul de sub Drăgana
Sub Drăgana, în derby-ul Seriei a 5-a a Ligii a 3-a, Metalurgistul Cugir a pierdut duelul cu “U” Cluj, scor 1-2 (1-1), liderul lui Adrian Falub care s-a distanțat astfel la șase puncte în ierarhie.
Peste 800 de spectatori (între care 150 de suporteri ai “șepcilor roșii”) au asistat la “meciul anului”, joc în care echipa lui Călin Moldovan a suferit prima înfrângere după cinci jocuri, pierzând primele puncte interne. A fost un meci pe muchie de cuțit, cu o fază litigioasă (Făgărășanu a solicitat penalty în minutul 21, la un duel cu Abrudan). Clujenii au deschis scorul prin D. Goga (14), a egalat Șaucă (22), însă la reluare Florescu (63, după o acțiune a “diamantului” D. Goga) a marcat iarăși pentru “U” într-un joc special, ale cărui încasări vor fi donate antrenorului Cristian Coroian, ce a suferit un atac cerebral în 2015. După fluierul final, jucătorii celor două echipe s-au încăierat, au intervenit forțele de ordine, iar arbitrii au părăsit terenul sub protecție, iar jucătorii de la „U” au sărbătorit alături de fani această victorie de șase puncte.
„Arena CSO”, este derby-ul Seriei a 5-a a eşalonului terţ, „meciul anului” sub Drăgana, unde poposesc „şepcile roşii” conduse de Adrian Falub, o confruntare specială întrucât organizatorii vor dona încasările fostului antrenor Cristian Coroian, ce a suferit în 2015 un atac cerebral.
„U” a avut întâia situație a actului secund, lovitură liberă Florescu de la 25 de metri (53), balon prins de Crivăț. Făgărășanu (55) preia pe piept la centrarea lui Șaucă, cade în zona centrală, solicită penalty, însă se alege cu un avertisment. Tot Făgărășanu (58) a reluat cu capul alături de la 10 metri, după o lovitură liberă executată de Sorian. Udrea, accidentat a fost înlocuit de Oltean, la debut în Liga a 3-a. În minutul 83, Hordouan putea închide meciul după o eroare a lui Neagu, dar Negrescu l-a blocat excelent. Excelentă cursă D. Goga (87) încheiată cu un șut pe jos prins de Crivăț. Lemnaru (90), la prima atingere de balon a șutat în diagonală, însă Crivăț a parat
Remiză echitabilă la pauză și respectiva fază litigoasă din minutul 21
*1-2, MIN. 63: FLORESCU plasează elegant, din 11 metri, în stânga lui Crivăț, după un balon scos de D. Goga dintre 4 adversari.
*1-1, MIN. 22: ȘAUCĂ a preluat o minge lungă trimisă de Itu și din cădere a plasat la colțul scurt, restabilind egalitatea, cu primul său gol stagional
*0-1, MIN. 14: D: GOGA a șutat plasat de la 18 metri, în stânga lui Crivăț, după un balon respins de defensiva adversă
*În minutul 12, prima oportunitate a jocului, Udrea a șutat de la 20 de metri alături. D. Goga (13) driblează mai mulți adversari, dar Crivăț a respins în lateral șutul clujeanului. După deschiderea scorului, o lovitură liberă de la 18 metri executată de M. Neagu a fost prinsă de I. Dinu. Fază litigioasă în minutul 21, când Făgărășanu a solicitat penalty după un duel cu Abrudan, proteste vehemente din partea gazdelor, o decizie la limită, cu circumstanțe de lovitură de la unsprezece metri! Se scandează „hoții, hoții” din tribună. Jocul se mai stinge, doar D. Goga (43) a reluat cu capul alături de la 10 metri. Făgărășanu a șutat mult peste de la 15 metri.
În tribune sunt aproximativ 800 de spectatori, dintre care 150 sunt suporteri ai „șepcilor roșii”, plus Ion Dumitrel, președintele CJ Alba. Cugirenii au afișat tricouri roșii inscripționate cu mesajul „Mereu alături de Coro”
Echipe de start: Metalurgistul: Crivăț – Bold, Negrescu, Itu, Vărărean – M. Neagu, Sorian – Șaucă, Udrea (62, Oltean), Tăban (80, Șt. Radu) – Făgărășanu; rezerve N. Bănică, Codrea, Cioban, Olteanu, Afrapt, Şt. Radu, Șuteu. Antrenor Călin Moldovan.
„U”: I. Dinu – Takacs, Onicaș, Abrudan, Manu – G. Giurgiu, Florescu (80, Cordoș) – Hordouan (90+1, Telcean), Greu, D. Goga (90, Lemnaru) – R. Moldoveanu (37, Micaș); rezerve Albuț, Lemnaru, Cordoș, Hîmpea, Chiș, Telcean. Antrenor Adrian Falub.
Avertismente: M. Neagu (52), Făgărășanu (55), Șaucă (după fluierul final), respectiv Florescu (29), Onicaș (48), Greu (86), Manu (după fluierul final)
Amfitrionii (poziţia a 4-a) se duelează cu liderul seriei, ce are 3 puncte avans, „U”, la prima descindere în Alba în acest sezon, fiind cotată favorită certă la promovarea în eşalonul fruntaş. Absenţe de marcă din ambele distribuţii, suspendaţii Măd. Popa (Metalurgistul, plus accidentaţii Şuteu şi Scurtu), respectiv Ursu („U” Cluj, va reveni însă G. Giurgiu), nici Şt. Radu nefiind refăcut complet.
Arbitri: A. Moroiţa (Ploieşti), C. Barbu, D. Ilinca (ambii Craiova) *Observatori Cl. Ştefănuţi (Năsăud), I. Duma (Sibiu)
Foto: Alex CODREA
[nggallery id=4868]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, ultimele apariții în fața fanilor, și deplasări pentru albaiuliene. CSU Alba Iulia va intra în vacanță după acest duel de la Mediaș. Se apropie vacanța pentru conjudețenele care activează în Seria 9 din eșalonul terț. În etapa a 9-a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 21 de ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile