FOTO| Întâlnire de lucru cu președinții Consiliilor Județene din Regiunea Centru, la Alba Iulia: Importanța investițiilor pentru reabilitarea drumurilor județene până în anul 2020
În contextul dezbaterilor publice asupra priorității de investiţii 6.1, din cadrul Axei Prioritare 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat, la Alba Iulia, o întâlnire de lucru a președințiilor consiliilor județene de la nivel regional. Principala temă a discuțiilor a vizat analizarea Ghidului specific privind Prioritatea de investiții 6.1 a POR 2014-2020 și pregătirea unui punct de vedere comun cu privire la comentariile ce urmează a fi transmise la AMPOR pe acest domeniu. Prioritatea de investiții 6.1 urmărește ”Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”, prin noul Program Operațional Regional 2014-2020, adică atragerea de fonduri europene pentru investiții pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor județene și crearea de legături cu rețeaua de transport europeană.
Spre deosebire de precedenta perioadă de programare, 2007-2013, prin care au mai fost finanțate investițiile locale și regionale în dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, Prioritatea de investiții 6.1 din POR 2014-2020 va finanța modernizarea și reabilitarea reţelei de drumuri judeţene (inclusiv poduri și podețe, acces la proprietăți – aflate în domeniul public), care asigură conectivitatea, directă sau indirectă cu rețeaua TEN-T; construirea unor noi segmente de drum județean pentru conectarea la autostrăzi sau drumuri expres; construcţia/modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum judeţean, ce vor face parte din drumul județean respectiv, construirea/realizarea de sensuri giratorii și alte elemente pentru creșterea siguranței circulației; precum și construirea /modernizarea/reabilitarea de pasaje/noduri rutiere (doar pentru asigurarea conectivității directe la autostrăzi TEN-T a drumurilor județene) şi construirea pasarelelor pietonale.
Există câteva diferențe importante față de Programul Operațional Regional 2007-2013 și anume că alocarea fondurilor va fi împărțită pe mai multe apeluri, iar finanțarea se face în ordinea punctajului obținut de proiectele depuse, dar se vor putea depune și proiecte care au început investițiile după 1 ianuarie 2014, dar care nu au fost încheiate din punct de vedere fizic sau financiar la data depunerii cererii de finanțare, precum și faptul că se pot depune mai multe tipuri de proiecte. Pe lângă alte câteva noi aspecte de ordin tehnic, este relevant faptul că sunt eligibile doar drumurile județene și se urmărește concentrarea investițiilor doar pentru acele drumuri județene care asigură conectarea la rețeaua TEN-T, mai precis a acelor artere cuprinse în liste prioritare aprobate prin Hotărâre de către Consiliile de Dezvoltare Regională. La nivelul Regiunii Centru lista de proiecte prioritare de infrastructură rutieră finanțabile prin POR 2014-2020 a fost aprobată prin Hotărârea CDR Centru nr 10/23.06.2015.
”Această întâlnire a fost absolut necesară în condițiile în care am discutat concret cu conducerile Consiliilor județene din Regiune despre modul de elaborare a documentațiilor tehnico–economice pentru proiectele din lista de proiecte prioritare propuse de fiecare județ. În perioada 2007-2013 au fost depuse 46 de proiecte pentru reabilitarea drumurilor județene, în valoare totală de peste 300 milioane euro. Prin POR 2007-2013 s-a urmărit și modernizarea străzilor urbane, iar în Regiunea Centru am contractat 20 cereri de finanțare, prin care se investesc în total peste 150 milioane euro pentru reabilitarea a circa 300 kilometri de artere rutiere.
Acum, pentru noua perioadă de finanțare, am discutat cu partenerii noștri despre faptul că toate cererile de finanțare vor intra într-un sistem competitiv de verificare, evaluare și selecție, în urma căruia vor fi finanțate doar proiectele care întrunesc toate condițiile de eligibilitate și care în urma evaluării tehnice și financiare se încadrează în alocarea apelului respectiv de proiecte. Conform estimărilor noastre, prin cele 14 proiecte din lista aprobată de CDR Centru se vor atrage sume nerambursabile în valoare de circa 130 milioane euro și ar putea fi realizați sau modernizați peste 350 kilometri de drumuri județene”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Detalii privind Ghidul specific domeniului 6.1 privind reabilitarea infrastructurii rutiere in viitoarea perioada de programare financiara 2014-2020, aflat in prezent in consultare publica si care va fi lansat spre depunerea de proiecte dupa 1 septembrie 2015, pot fi regasite pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, Sectiunea POR 2014-2020. (C.M.)
[nggallery id=908]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Aproape 1 milion de lei din fondul de rezervă al Guvernului de 1 decembrie, Ziua Națională la Alba Iulia: Câți bani s-au dat pentru Primărie și cât pentru Consiliul Județean
Aproape 1 milion de lei din fondul de rezervă al Guvernului de 1 decembrie, Ziua Națională la Alba Iulia: Câți bani s-au dat pentru Primărie și cât pentru Consiliul Județean Aproape 1 milion de lei din fondul de rezervă al Guvernului au fost alocați de 1 decembrie, Ziua Națională la Alba Iulia, pentru Primărie și […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Când începe Postul Crăciunului 2024: Ce zile de post mai sunt până la sfârșitul anului
-
Sport2 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
13 noiembrie, Sfântul Ioan Gura de Aur, mare şi vestit luminator dascăl al lumii
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
În 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
-
Opinii - Comentarii21 de ore ago
14 noiembrie: Sfântul Filip, cel de-al treilea apostol ales de către Iisus Hristos pentru misiunile sale pe pământ