FOTO: În proiectul „Pro-Acces” derulat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Liceeni din Munții Apuseni, convinși să-și continue studiile după absolvire
Câteva sute de elevi din clasele X-XII de la Colegiul Național „Avram Iancu” și Liceul Tehologic Silvic, din Cîmpeni, Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud și Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna au participat, recent, la seminariile de orientare în carieră și la campania de promovare a ofertei educaționale organizate de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), în cadrul proiectului „Pro-Acces”.
Proiectul „Pro-Acces” este finanțat cu suma de 254.000 de lei de Ministerul Educaţiei Naţionale, în baza contractului CNFIS-FDI-2017-0040, Axa I: Creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirii accesului la învățământul superior. Proiectul „Pro-Acces” are ca principal obiectiv facilitarea accesului elevilor liceelor din mediul rural sau din orașe sub 10.000 de locuitori la învățământul superior și dezvoltarea planurilor de la nivel instituțional privind accesul echitabil la studii. Întâlnirile au avut loc într-o atmosferă destinsă, mascota UAB contribuind la crearea bunei dispoziții în rândul tuturor participanților. Pentru derularea activităților proiectului în județul Alba, UAB se bucură de sprijinul IȘJ Alba, respectiv al inspectorului școlar general Marcela Dărămuș și al inspectorului școlar Ramona Cucea, precum și de colaborarea cu directorii liceelor vizate și cu întregul corp profesoral al acestora.
Liceenii au fost informați în detaliu despre programele de studii de licență oferite de universitatea albaiuliană la Facultatea de Istorie și Filologie, Facultatea de Drept și Științe Sociale, Facultatea de Științe Economic, Facultate de Științe Exacte și Inginerești și Facultatea de Teologie Ortodoxă. Astfel, elevii au aflat profesiile pe care le vor dobândi după absolvirea studiilor universitare, posibilitățile de continuare a studiilor (masterat, doctorat) și oportunitățile de angajare pe piața muncii. Membrii echipei de proiect le-au vorbit, totodată, elevilor despre sălile de cursuri, amfiteatrele, laboratoarele moderne și biblioteca de care dispune universitatea, despre confortul oferit de cele 4 cămine studențești, dar și despre calitatea superioară a hranei preparate la restaurantul-cantină, bursele acordate și mobilitățile internaționale la care pot participa studenții, precum și despre posibilitățile de petrecere a timpului liber în Alba Iulia. Liceenilor le-au fost prezentate aspecte referitoare la autocunoaștere și dezvoltare personală, stima de sine, aptitudini, valori, interese și aspirații (autorul modulului: psiholog Ioana Henegar), CV-ul european şi scrisoarea de intenţie, greşelile frecvente în realizarea unui CV și la interviu, tipurile de interviuri și întrebări pentru angajare, urmărirea contactelor (autorul modulului: psihopedagog Rodica Balu) și metodele şi tehnicile de căutare a unui loc de muncă şi prezentarea la interviuri, demersul practic de căutare a unui loc de muncă (autorul modulului: sociolog Alin Tomuş).
În cadrul proiectului „Pro-Acces”, liceenii vor beneficia de premii de facilitare a înscrierii la facultate de 150 de lei, fiecare (pentru elevii de clasa a XII-a), astfel: Colegiul Național „Avram Iancu” – 9 premii, Liceul „HCC” Abrud – 4 premii, Liceul Tehnologic Silvic și Liceul „Corneliu Medrea”, câte două premii. În plus, participanții din clasele a XI-a și a XII-a cu rezultate bune la concursul de eseuri motivaționale vor fi recompensați cu premii de susținere de 300 de lei, fiecare, iar câte 6 elevi de-a XII-a de la fiecare liceu vor beneficia de o excursie de documentare la București, iar alți 6 elevi din ultimii doi ani de studiu din fiecare unitate liceală amintită, de o excursie la Alba Iulia.
Elevii au primit rucsacuri cu sigla UAB și logo-ul proiectului, cuprinzând un portofoliu cu caiete studențești, pixuri, brățări personalizate și „Ghidul Pro-Acces”, care poate fi accesat AICI!
[nggallery id=4824]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
10 septembrie 2025 | „Triton”, documentar românesc, proiecție la Palatul Cultural Blaj
„Triton”, documentar românesc, proiecție la Palatul Cultural Blaj ESTE Filmul de Miercuri prezintă documentarul românesc Triton, regizat de Ana Lungu. Proiecția va avea loc miercuri, 10 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural din Blaj. Triton este un film de montaj bazat exclusiv pe materiale de arhivă, imagini rare de amator filmate între al […]
6 septembrie 2025 | Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, invitat la Festivalul Stradal WonderPuck de la Cluj-Napoca
Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, invitat la Festivalul Stradal WonderPuck de la Cluj-Napoca Teatrul de Păpuși „Prichindel” este invitat la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Stradal WonderPuck Cluj-Napoca. Citește și: 1 septembrie 2025 | Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia împlinește 73 de ani de activitate: Spectacole de teatru, povești, lecții de […]
Calendarul anului școlar 2025–2026: Când încep și când se termină cursurile, ce vacanțe îi așteaptă pe elevi și când au loc examenele importante
Calendarul anului școlar 2025–2026: Când încep și când se termină cursurile, ce vacanțe îi așteaptă pe elevi, când sunt programate examenele importante și ce date trebuie reținute pentru clasele terminale Anul școlar 2025–2026 aduce o structură clară pentru elevi și profesori, cu cinci module de cursuri, vacanțe intercalate și, mai ales, calendarul detaliat al examenelor […]