Curier Județean

FOTO| Implicațiile tranziției auto către zero emisii, analizate la Sibiu și Sebeș de către oficialități din întreaga Europă

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Implicațiile tranziției auto către zero emisii, analizate la Sibiu și Sebeș de către oficialități din întreaga Europă

În perioada 22-23 iunie, un număr de 120 de delegați din țările europene s-au aflat la Sibiu și Sebeș pentru a dezbate măsurile de consolidare ale politicii de coeziune la nivel european și pentru a analiza implicațiile tranziției către o mobilitate curată, bazată pe decarbonizarea transportului rutier. Este vorba despre întrunirea externă a Comisiei pentru politică de coeziune și buget (COTER) a Comitetului European al Regiunilor (CoR), care a fost organizată în zona transilvăneană a țării noastre, la propunerea membrilor români, Președintele Asociației Orașelor din România, Adrian Teban, Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și Președintele Delegației României la CoR, Alin Nica.

Ședința de lucru a avut loc la Sibiu și a adus la aceeași masă pe reprezentanții Comisiei Europene și pe cei ai Guvernului României, cu scopul de a analiza posibilitățile de consolidare a politicii de coeziune. Pe ordinea de zi a reuniunii s-a aflat și conferința „Coeziunea, valoarea noastră fundamentală pentru viitorul Europei: regiuni și orașe pentru o redresare puternică și o tranziție justă, în cadrul căreia s-a dezbătut inclusiv modul cum sunt folosite fondurile europene pentru a pune în valoare potențialul comunităților montane din Carpați.

Una dintre temele principale dezbătute în cele două zile de reuniune a Comisiei de coeziune teritoriala a Comitetului Regiunilor a fost tranziția justă către o mobilitate curată și transformările care vor avea loc în domeniul producției industriei auto, un subiect de interes pentru România, ca actor important pe piața producției de autoturisme și componente auto. Este motivul pentru care, după ședința de lucru găzduită de Consiliul Județean Sibiu, oficialii europeni au participat la o vizită de informare la Star Assembly Sebeș, care împreună cu Star Transmission Cugir, sunt două unități relevante și care vor include în portofoliul lor producția de unități de antrenare electrică.

„Tranziția către un transport rutier nepoluant este o adevărată revoluție la nivelul industriei automotive europene și trebuie să ne asigurăm că, prin viitoarea politică de coeziune, această tranziție este justă și corectă față de toate orașele si regiunile” a precizat Adrian Teban. Reamintim că Președintele AOR, în calitate de Raportor CoR, a depus recent un raport referitor la tranziția în domeniul industriei auto care a fost preluat în legislația UE, fiind pentru prima dată când un aviz CoR devine parte componentă a unui text legislativ U.E.

Ședința externă a comisiei COTER a reunit în zona transilvăneană reprezentanți din România, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Polonia, Germania, Austria, Belgia, Franța, Italia, Spania, Grecia, Suedia, Finlanda, Estonia, Portugalia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Andra Bunea, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, obținând astfel calificarea la etapa națională.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026 Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-au calificat pentru etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu. Etapa zonală a fost găzduită chiar de liceul vocațional […]

Citește mai mult

Curier Județean

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către […]

Citește mai mult