FOTO: HC Alba Sebeş a pierdut primul meci din turneul amical contra formaţiei din prima ligă, HCM Rm. Vâlcea scor 26-32
Turneul amical de la Sebeş găzduieşte adversari tari, precum echipele din Liga Naţională HCM Râmnciu Vâlcea sau Cetate Deva. În această dimineaţă, formaţia locală HC Alba Sebeş a deschis balul în faţa echipei HCM Rm. Vâlcea, echipă antrenată de legenda handbalului feminin românesc, Simona Gogârlă. Deşi au pirdut, scor 26-32 (14-16), fetele antrenate de Alexandru Weber au jucat un handbal frumos, susţinute de o mână de suporteri în sala Florin Fleşeriu.
În prima repriză cele două echipe au mers cap la cap, şi chiar HC Alba Sebeş a condus pe tabela de marcaj la un moment dat, însă experienţa Ligii Naţionale şi-a spus cuvântul. Cu Simona Gogârlă pe bancă, Vâlcea a practicat un handbal pe viteză şi agresiv, iar jucătoarele lui Alexandru Weber au trebuit să se declare învinse. Prima parte a meciului s-a terminat strâns, HCM Rm. Vâlcea câştigând la doar două puncte diferenţă, scor 16-14. În repriza secundă, handebalistele din Sebeş au ratat mai multe ocazii, însă acest test s-a dovedit unul util pentru Weber care a folosit întreg lotul. În final, HCM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 32-26, în faţa unei echipe care a demonstrat în această dimineaţă că merită să facă pasul în handbalul de elită.
Pentru HC Alba Sebeş au marcat: Lavinia Dobromir – 6 goluri, Adriana Tamaş – 5, Alexandra Oncu – 3, Simina Neag – 3, Bianca Bogdan – 2, Marcela Malac – 2, Irina Muntean – 2, Paula Hoha – 2 şi Paula Chirilă – 1. Au mai evoluat Daniela Vălean, Mădălina Bonea, Viorica Suba, Lenuţa Mormeci şi Anişoara Marcu.
În celalalt meci, Cetate Deva – HCM Rm. Vâlcea 27-26 (14-10), iar duminică de la ora 11.00 se joacă ultima întâlnire, HC Alba Sebeş – Cetate Deva
[nggallery id=1467]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri
LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri Victorii în deplasare, la Sibiu, în fața echipelor clubului ACS Alma, pentru grupele U19 și U17 de la LPS Sebeș, duminică, 22 martie 2026, în campionatele naționale la care participă. Grupa de U19 s-a impus fără […]
FOTO | CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe: „Felicitări tuturor! Mulțumim părinților pentru susținere!”
CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin Speranțe. În urma turneului semifinal organizat la Zalău echipa pregătită de Alexandru Man s a calificat de pe locul 2 la turneul final. Rezultatele de la Zalău au fost o victorie 3-0 in fata echipei […]
VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită”
Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită” Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu a declarat, luni, 23 martie 2026 că a trecut mult timp de când echipa națională a României nu a mai participat la o ediție a Cupei Mondiale și a menționat că el și […]