FOTO| Elevul sergent Călin Hartzos și eleva caporal Raluca Ramf de la Colegiul Militar Alba Iulia, premii la Sesiunea de referate și comunicări științifice – Istorie – 2023
FOTO| Elevul sergent Călin Hartzos și eleva caporal Raluca Ramf de la Colegiul Militar Alba Iulia, premii la Sesiunea de referate și comunicări științifice – Istorie – 2023
Sesiunea de referate și comunicări științifice ale elevilor din învăţământul liceal, la disciplina istorie, faza județeană, a reprezentat pentru elevul sergent Călin Hartzos și eleva caporal Raluca Ramf (clasa a XI-a) cadrul ideal pentru a-și valorifica pasiunea pentru această disciplină și cunoștințele vaste pe care le-au acumulat până acum.
Cei doi elevi au elaborat, sub coordonarea domnului profesor Dan Anca și apoi susținut, referate și comunicări pe o temă aleasă de ei, la secțiunea Istoria Românilor.
Lucrarea elaborată de elevul sergent Călin Hartzos a avut ca temă operațiunea Tidal Wave, iar modul minuțios în care a fost realizat proiectul a fost răsplătit cu punctajul maxim și Premiul I, fapt ce i-a adus elevului sergent calificarea la faza națională a concursului.
„Experiența concursului a fost inedită. Este primul an după o pauză lungă în care se organizează acest concurs, iar concurența a fost una puternică. Prezentările au fost foarte interesante, aducând informații noi atât despre istoria universală cât și despre istoria României. Prezentarea mea a fost în legătură cu operațiunea Tidal Wave, planul americanilor de a bombarda rafinăriile de petrol de la Ploiești în cel de-al Doilea Război Mondial. Operațiunea a reprezentat un mare succes pentru defensiva românească, fiind studiată până în ziua de azi. Pregătirea pentru concurs a fost minuțioasă, alături de domnul profesor, căruia îi mulțumesc pentru ajutorul oferit. Calificarea la etapa națională a reprezentat o recompensă binemeritată, iar acum aștept cu nerăbdare faza următoare”, a spus Călin.
Eleva caporal Raluca Ramf a prezentat în cadrul sesiunii povestea de viață a lui Irod Moisă, singurul soldat din Garda Regală din perioada celui de Al Doilea Război Mondial care se mai află astăzi în viață, lucrarea fiind premiată cu Premiul III.
„Această sesiune de comunicări a reprezentat pentru mine o oportunitate de a pune în valoare povestea veteranului nostru, fiind un întreg amalgam de sentimente trăite de erou pe tot parcursul vieții. Astfel de valori consider că trebuie promovate și respectate, oferindu-le tinerilor șansa de a redescoperi istoria nescrisă. Această istorie este cu adevărat emoționantă pentru cine care ocazia să o cunoască, având un impact mult mai intens față de cea scrisă și studiată. Întreaga mea experiență la acest concurs m-a motivat în a-mi dezvolta pasiunea pentru istorie, astfel încât voi continua promovarea acestor povești încărcate cu emoții, deoarece este fascinant dialogul cu o persoană care a trăit și simțit pe propria piele istoria care ni se relatează nouă, viitoarelor generații. Încurajez participarea la un astfel de concurs, pentru că ajută la dezvoltarea proprie, iar vizionarea prezentărilor materialelor stârnește curiozitatea și interesul fiecărui participant. A fost o experiență deosebită care promovează adevăratele valori și care sprijină fiecare participant în a-și realiza cu pasiune lucrarea sa”, a mărturisit Raluca.
Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute, Călin, mult succes la etapa națională a concursului!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107 Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, la ieșire din Blaj spre Cergău. Arde vegetație uscată în proximitatea drumului județean. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în proximitatea DJ107, […]
UPDATE FOTO | ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților
ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, în Alba Iulia. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, strada Calea Moților. În accident sunt 2 auto implicate, fără […]
FOTO | Zeci de elevi și cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv Sebeș au plantat copaci din specia stejar în zona Petrești: Acțiune sprijinită de primărie
Zeci de elevi și cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv Sebeș au plantat copaci din specia stejar în zona Petrești: Acțiune sprijinită de primărie Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș participă anual la campania națională „Eco Provocarea”, un concurs național de educație de mediu dedicat școlilor. Vineri, 13 martie 2026, 50 […]