FOTO/ Deșeuri transportate cu căruța, pentru a fi aruncate pe câmp, la Sebeș. Doi localnici au fost amendați de polițiști
În cursul zilei de marți, 19 februarie 2019, polițiștii locali ai municipiului Sebeș au surprins în flagrant un căruțaș care transporta, la cererea unui cetățean de pe strada Tudor Vladimirescu, o cantitate considerabilă de deșeuri, cu intenția de a le arunca pe un câmp din apropiere, faptă interzisă prin lege.
Ambii au fost sancționați contravențional, iar deșeurile au fost returnate, la solicitarea polițiștilor.
Reamintim cetățenilor că în Municipiul Sebeș nu mai există groapă de gunoi. Pentru transportul și depozitarea deșeurilor (inclusiv moloz sau alte materiale de construcții) este necesar să fie contactat operatorul de salubritate SC Green Days (telefon 0358-401.584).
Rugăm să nu se mai dea crezare celor care pentru o sumă modică se oferă să preia gunoiul, întrucât acesta ajunge pe spațiul public, faptă sancționabilă, conform legii. De asemenea, reînnoim apelul către cetățeni de a ne sesiza neregulile constatate la dispeceratul Poliției Locale, telefon: 0358-919 (disponibil 24 ore din 24).
Biroul de presă al Primăriei Sebeș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]