FOTO| De Ziua Mediului, copiii Grădiniței cu P.P. Step By Step Nr.12, și-au construit propriile jucării din materiale reciclabile
Preșcolarii creativi și ecologiști de la Grădinița cu P.P. Step By Step Nr.12 din Alba Iulia, condusă de doamna Director Suciu Veronica, nu au uitat că în data de 5 iunie sărbătorim cu toții Ziua Mondială a Mediului.
Ei continuă să se angreneze în proiecte ecologice chiar și în această perioadă de pandemie. Fiind familiarizați cu ecologia încă de la grupa mică, îndrumați de educatoare şi sprijiniți de iubiții lor părinti, copiii
noştri au marcat și această zi importantă, cu posibilitătile pe care le-au avut.
Prin urmare, micii ecologiști s-au gândit la ce ar putea face pentru a proteja mediul și au ilustrat tema propusă prin desene, lucrări plastice și practice deosebite, cu referire la: ocrotirea mediului, salvarea pădurilor, plantarea de copaci, reciclare, refolosire, recondiționare etc.
O provocare interesantă adresată copiilor în această săptămână a fost aceea de a-și crea propriile jucării sau de a realiza diverse obiecte ingenioase din materiale reciclabile, din „nimicuri”. Rezultatele muncii copiilor ne-au surprins într-un mod foarte plăcut și de această dată, depășind așteptările tuturor, prin creativitatea şi aptitudinile dovedite.
Redăm, în cele ce urmează, câteva dintre mesajele pe care preșcolarii Grădiniței cu P.P. Step by Step Nr.12 din Alba Iulia le transmit întregii comunități de Ziua Mondială a Mediului:
• Suntem prietenii Pământului! Salvăm mediul! (Georgiana);
• Deșeuri reciclăm, natura o protejăm! (Vlad)
• Să avem grijă de păduri! (Karina),
• Grădinița PP StepByStep Nr12 reciclează!
• RECICLĂM STICLĂ, PLASTIC, HÂRTIE! (Lara)
• Să avem grijă de plante! etc.
Este important să menționăm și faptul că preșcolarii grădiniței noastre au participat în repetate rânduri la marşuri ecologice, pentru a atrage atenția tuturor că trebuie să ne protejăm planeta. Ei au împărțit oamenilor pliante, cu scopul de a-i informa și de a-i ajuta să conștientize importanța colectării selective a deșeurilor, în special a DEEE (DEȘEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE), mai ales că începând cu anul școlar 2013-2014, la invitaţia Agenţiei Române de Reciclare RoRec, grădinița noastră s-a înscris în Patrula de Reciclare- program naţional de educaţie pentru mediu.
Programul Patrula de reciclare a venit în întâmpinarea misiunii grădiniţei de a forma o generație de tineri responsabili, preocupați de grija față de mediul înconjurător și care generează schimbări benefice în comunitățile lor.
Prof. înv. preșc. Ioana Delia Decean, Responsabil Imagine al GPP Step by Step Nr 12, Alba Iulia
[nggallery id=7937]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | „Marșul pentru Viață” 2026: Sute de persoane de toate vârstele participă la Alba Iulia la manifestarea pentru sprijinirea mamelor și copiilor
„Marșul pentru Viață” 2026: Sute de persoane de toate vârstele participă la Alba Iulia la manifestarea pentru sprijinirea mamelor și copiilor Marșul pentru Viață are loc la Alba Iulia duminică, 29 martie 2026, de la ora 15:00, sub genericul „Solidaritate pentru amândoi”, evenimentul fiind dedicat susținerii mamei și copilului. Sute de participanți de toate vârstele […]
ACCIDENT rutier în Alba: Trei mașini s-au ciocnit în satul Șard Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 14.30, în satul Șard. Intervin pompierii din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs în localitatea Șard. În accident ar […]
FOTO | Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa națională a disciplinei
Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa națională a disciplinei O elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia a obținut un rezultat deosebit la olimpiada de Istorie. Miruna Pop a reușit a doua calificare […]
