UPDATE VIDEO | CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare 1-0 (0-0) | Banyoi, gol izbăvitor pentru „alb-negri!” Pelici, învins pe „Cetate”, după un meci incendiar, cu multe evenimente!!!
CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare 1-0 (0-0) | Banyoi, gol izbăvitor pentru „alb-negri!” Pelici a plecat învins de pe „Cetate”, după un meci incendiar, cu multe evenimente!!!
CSM Unirea Alba Iulia a învins pe „Cetate” în primul meci din play-off, 1-0 (0-0) pe Minaur Baia Mare, tocmai echipa fostului antrenor Alexandru Pelici, la debut pe banca maramureșenilor. Uniriștii s-au desprins cu greu în condițiile în care au jucat mai bine de o repriză în superioritate numerică (Youlou, eliminat 38), asta după ce Giurgiu (31) a ratat un penalty!
Citește și: CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, start exploziv de play-off! Antrenorii Militaru și Pelici, adversari în premieră

Militaru rămâne imbatabil la CSM Unirea Alba Iulia, câștigând împotriva predecesorului său, după un meci încărcat de evenimente, oponeneții jucând în inferioritate 52 de minute!!!
CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, duel incendiară în play-off-ul pentru promovarea în Liga 2. Conotații aparte, cu antrenorul Alexandru Pelici debutant pe banca maramureșenilor tocmai împotriva fostei echipe, pe care a pregătit-o până în decembrie 2025, când a fost substituit de Dragoș Militaru, fără eșec până la ora duelului cu predecesorul său.
CSM Unirea Alba Iulia a urcat pe locul secund, la 3 puncte de Poli Timișoara.
*Youlou, eliminat în minutul 38
În minutul 38, Theo Youlou, jucătorul din Coasta de Fildeș, a primit cartonaș roșu direct, după o altercație (verbală inițial, apoi s-au îmbrâncit și l-a lovit pe adversar) la centrul terenului cu Ardei, care a fost la rându-i avertizat, o fază delicată, tranșată de Mădălina Gherghi (Buftea). Vizitatorii au fost nevoiți să reziste în inferioritate mai bine de o repriză. Un alt moment de cotitură al întâlnirii. Began (43) a scos reluarea cu capul trimisă de Miclăuș. O primă repriză incendiară în care băimărenii au avut împotrivă un penalty (ratat de Giurgiu, 28) și au primit un cartonaș roșu (Youlou, 38).
*Giurgiu a ratat un penalty!

În jur de 3000 de spectatori pe „Cetate”, cea mai numeroasă asistență a sezonului de primăvară, inclusiv două galerii inimoase. După bara lui Youlou (5, șut în stâlpul drept), puține oportunități în primele 30 de minute (Bădici, 27 șut în diagonală), Mihaiu, scoate un penalty la un duel cu Moga, iar Giurgiu, căpitanul gazdelor ratează incredibil, șut alături din punctul cu var, pe lângă bara stânga (31)! Un moment cheie al confruntării!
*Actul secund, asalt fără.. gloanțe
În actul secund, Militaru plusează cu Golda, Ondreykovicz și Banyoi, dar asaltul „alb-negrilor” a fost unul orb. Mihaiu (62) a tras alături după o acțiune personală. Uniriștii nu au fost în stare multă vreme să desfacă reduta băimăreană, evoluția din actul secund fiind una palidă. Ba mai mult, Badici (72) a tras pe lângă. Albaiulienii au marcat golul izbăvitor prin Banyoi (86, prima sa reușită din 2026), inspirat introdus în teren, șut din întoarcere din careu, la o fază fixă (singurul șut pe poartă al gazdelor din a doua repriză)!
*Pelici, salutat de foștii elevi
Înaintea jocului, echipierii uniriștii, în momentul când au revenit de la încălzire, îndreptându-se spre vestiare, s-au deplasat la banca de rezerve a oaspeților pentru a-l saluta pe Alexandru Pelici, fostul antrenor principal al grupării din Cetatea Marii Uniri, un gest de apreciat.
Arbitri Mădălina Gherghi, I. Negru, R. Rarinca (toți Buftea); rezervă N. Bodocan (Cluj-Napoca) Observatori Teodora Albon (Cluj-Napoca), M. Nădășan (Țaga)
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
SuperLiga Alba, etapa 16: ȘF Valea Frumoasei a dat lovitura: a învins liderul Viitorul Sântimbru! Luptă încinsă la vârf, Industria Galda – la un punct în spate!
SuperLiga Alba, etapa 16: Școala de Fotbal Valea Frumoasei a dat lovitura: a învins liderul Viitorul Sântimbru! Luptă încinsă la vârf, Industria Galda – la un punct în spate! Școala de Fotbal Valea Frumoasei a dat lovitura, a câștigat primul meci din retur și a învins liderul Viitorul Sântimbru, echipă venea după 10 victorii consecutive. […]
Cupa Satelor, la Sebeșel, marți, 7 aprilie: la masculin, 13 echipe (8 la Under 13, 5 la Under 11), Bistra – Șugag, la feminin
Cupa Satelor, la Sebeșel, marți, 7 aprilie: la masculin sunt 13 echipe (8 la Under 13, 5 la Under 11), Bistra – Șugag, la feminin Marți, 7 aprilie, la Sebeșel, pe două terenuri se dispută ediția din acest an a tradiționalei competiții organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba (la finele jocurilor din grupe vor […]
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 0-0, în derby „de Alba”, în play-out-ul Ligii 3 | Remiză albă în duelul conjudețenelor
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 0-0, în derby „de Alba”, în play-out-ul Ligii 3 | Remiză albă în duelul conjudețenelor CIL Blaj – CS Universitar Alba Iulia s-a încheiat nedecis și fără goluri, într-o partidă de luptă, cu oportunități de ambele părți și starea terenului afectată de ploaie Primul punct extern din 2026 pentru […]