FOTO, CS Zlatna – Precizia Săcele 2-1 (2-1), în prima manșă a duelului interjudețean | „Vulturii albaștrii” au învins vicecampioana națională
CS Zlatna, campioana județului Alba la nivelul juniorilor A1 pentru al doilea an consecutiv, a reușit o victorie importantă în manșa tur a etapa interjudețeană a competiției juvenile, 2-1 (2-1), cu Precizia Săcele, reprezentanta județului Brașov, vicecampioană națională anul trecut.
Au înscris D. Cristea (5), Al. Greuruș (28), respectiv Dobrean (24), returul disputându-se duminică, 10 iunie, de la ora 18.00, la Săcele.
CS Zlatna a repurtat prima victorie din istorie la nivelul fazei interjudețene a juniorilor A1, după ce anul trecut aurarii au fost învinși în dubla cu Unirea Sântana.
Aproximativ 300 de spectatori au asistat pe „Minaur” la singurul joc din această fază a competiției juvenile disputată la lumina reflectoarelor.
„Vulturii albaștrii” au început fulminant și au deschis rapid scorul prin D. Cristea (5), reluare cu capul din apropiere, la centrarea lui Cărăbeț și ezitarea goalkeeeperului advers. Tot gazdele au avut alte două oportunități, prin Kiraly (20) – șut peste și 22 – trasor în diagonală. Vizitatorii echilibrează și egalează pentru Dobrean (24) – scăpat singur, l-a învins pe D. Iviniș. Aurarii nu renunță și majorează avantajul, după o fază fixă, centrare Kiraly, o nouă eroare a portarului advers, reluare cu capul a lui Al. Greuruș (28). Campionii Brașovului au o ocazie mare de a restabili echilibru, prin Bilivolschi, însă D. Iviniș a intervenit excelent!
La reluare, vizitatorii au amenințat primii buturile adverse, Iviniș reușind o altă paradă de senzație în fața lui Bilivolschi, iar la faza următoare a ratat incredibil Cioran – cap alături! După o perioadă de acalmie, D. Cristea (84) a avut oportunitatea să închidă meciul, însă Borcea s-a reabilitat după erorile anterioare, și a respins de lângă bara stângă. În final, în distribuția gazdelor a debutat Dan Toma, un fotbalist de numai 14 ani.
Echipe de start: CS Zlatna: Iviniș – Al. Greuruș, Negrea, Tontea, Bradu, Truță, Bustan. Cărăbeț, Kiraly, D. Cristea, An. Greuruș; rezerve Mătășer, Pușcău, Adam Gîta, Nistor, Novăcean, Toma. Antrenor Alin Cîmpean
Precizia: Borcea – Bălan, Pășcuță, Unguraru, Farkaș, Bilivolschi, Cioran, Pivoda, Benedek,. Nechita, Dobrean; rezerve Ciubotaru, Bratfălean, Ardelean, Giangu, Popoviciu, Brebeanu. Antrenor Gheorghe Latcu.
Precizia Săcele este câștigătoarea ultimelor trei campionate din Brașov, la nivelul juniorilor A1, în stagiunea încheiată fiind invincibilă: o remiză în cele 28 de meciuri. S-a impus la pas, cu 9 puncte avans față de Aripile Brașov, are cea mai bună defensivă (20 de goluri primite) și a doua ofensivă (163 de goluri, depășită de Aripile Brașov – cu 199 de reușite).
[nggallery id=5742]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos
Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]
FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17
Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]