(FOTO) Colegiul Naţional I.M. Clain Blaj: Evocare omagială a prof. univ. dr. Ion Buzaşi în cadrul Societăţii de lectură „Radu Brateş”
Luni, 13 mai 2013, începând cu ora 18.00, în sala festivă a Colegiului Naţional ,,I. M. Clain” Blaj, s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Societăţii de lectură „Radu Brateş” a elevilor cu scopul evocării omagiale a personalităţii profesorului univ. dr. Ion Buzaşi într-un cadru festiv, de perfectă empatie culturală între generaţii, ne-a informat prof. dr. Claudia Oancea-Raica, purtător de cuvânt al Colegiului. Evenimentul a întrunit un auditoriu receptiv şi dornic de a-şi exprima sentimentele de admiraţie faţă de prof. univ. dr. Ion Buzaşi şi de întreaga activitate prolifică a acestuia atât ca dascăl, cât şi ca literat.
Această reuniune a avut loc din iniţiativa scriitorului Ion Brad (preşedintele de onoare al Societăţii de lectură „Timotei Cipariu”) şi s-a bucurat de implicarea merituoasă a domnului director al Colegiului Naţional ,,I. M. Clain” Blaj, prof. Ioan Tomoiagă şi de susţinerea doamnei Angela Moşneag, director al Liceului Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare”, reprezentanţii celor două instituţii şcolare fiind conştienţi de importanţa promovării în rândul tinerilor a unor adevărate modele culturale, precum prof. univ. dr. Ion Buzaşi.
De asemenea, a fost prezent inspectorul şcolar general, prof. Dorin Gheorghe Sandea. Preocupat îndeosebi de trecutul cultural al Blajului, acesta şi-a extins cercetările de istorie literară asupra întregului perimetru literar transilvan. Format în şcoala de istorie literară clujeană, sub îndrumarea profesorilor Iosif Pervain şi Mircea Zaciu, a acordat o atenţie deosebită informaţiei ştiinţifice, dezvoltând, treptat, un stil academic şi prolific, pe urma marilor înaintaşi ai Şcolii Ardelene. A tipărit tomuri întregi despre Blaj ,,veche vatră de cultură şi civilizaţie românească” şi despre oamenii Blajului, devenind astfel el însuşi, după cum afirmă scriitorul Ion Brad ,,un vrednic şi iubit fiu adoptiv al Blajului”.
La această manifestare, coordonată de prof. dr. Ana-Maria Comşa, au participat, de asemenea, cu elanul adolescentin specific vârstei elevii Societăţii de lectură „Radu Brateş”, alături de invitaţii sărbătoritului, care pe 11 mai 2013 a împlinit ,,psalmica vârstă” de 70 de ani: soţia, doamna prof. Aurora Buzaşi, numeroase cadre didactice, preoţi şi intelectuali, persoane care au considerat că domnul prof. univ. dr. Buzaşi merită să fie felicitat în mod direct, cu afecţiune sinceră şi veşnică recunoştinţă pentru meritele sale, câştigate prin talent şi muncă asiduă de-a lungul anilor.
Acesta a răspuns cu amabilitate şi răbdare întrebărilor elevilor, mărturisind că menirea sa a avut un dublu sens, activitatea literară, fiind complementară cu profesia de dascăl şi că pământul sfânt al Blajului a avut un rol hotărâtor în formarea sa intelectuală. Sărbătoritul a primit din partea membrilor Societăţii de lectură un cadou muzical: un microrecital susţinut cu sensibilitate de Alexandra Anuşcă, fostă elevă a Liceului Teologic Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare”, actualmente elevă în clasa a XI-a la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, la secţia canto clasic.
La acest eveniment omagial s-au susţinut impresionante evocări care au scos la lumină diverse aspecte ale personalităţii şi activităţii domnului Ion Buzaşi – profesor universitar doctor la Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, critic şi istoric literar, cercetător şi publicist, director al Colegiului Naţional ,,I. M. Clain” (1998-2001), vicepreşedinte al ASTRA Blaj şi summumul acestora – distincţia de Cetăţean de Onoare al Blajului.
Au intervenit cu mesaje de suflet, calde amintiri sau relatări sinoptice: scriitorul Ion Brad, inspector şcolar general, prof. Dorin Gheorghe Sandea, preşedinta Societăţii de lectură ,,Radu Brateş” – eleva Mihaela Moşneag, prof. Natalia Comşa, prof. dr. Angela Groza, prof. Silvia Pop, medicul Mircea Frenţiu, lect. univ. dr. Marcela Ciortea, ec. Ioan Sălcudean, pr. dr. Ioan Mitrofan, prof. Ana Hinescu, Ion Moldovan, directorul Editurii Buna Vestire şi amfitrionii evenimentului – prof. Ioan Tomoiagă şi prof. Angela Moşneag.
Elevii de la Colegiul Naţional ,,I. M. Clain”: Antonia Gizdavu, Ioana Vintilă, Cristian Vintilă, Patricia Terzi, coordonaţi de prof. Gloria Bancu şi prof. Adrian Solomon au interpretat la pian scurte bucăţi muzicale, spre deliciul publicului, care i-a răsplătit cu aplauze călduroase, iar scriitorul Ion Brad a recitat trei poezii inedite, asigurând, în mod armonios, joncţiunea muzicii cu literatura.
La finalul evenimentului, domnul prof. Adrian Solomon a interpretat la vioară, acompaniat de elevii Paula Maier, Ioana Manea (voce) şi Adrian Mihu (pian), o bucată muzicală compusă special pentru această aniversare, iar invitaţii au închinat un pahar de şampanie în cinstea domnului profesor univ. dr. Ion Buzaşi.
Sănătate, bucurii şi cât mai multe realizări, domnule Ion Buzaşi!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Crizantemele, florile toamnei. Cum trebuie îngrijite, la ce temperatură rezistă și cum le pregătești pentru iarnă
Crizantemele, florile toamnei. Cum trebuie îngrijite, la ce temperatură rezistă și cum le pregătești pentru iarnă Crizantemele sunt plante specifice anotimpului de toamnă, foarte apreciate pentru aspectul lor decorativ. Originare din Asia și Europa, ele sunt adesea cultivate în grădini și aranjamente florale pentru frumusețea lor și pentru durata lungă de înflorire. Crizantemele sunt unele […]
Care este cel mai înalt grad militar din România în 2026: Ierarhia completă a gradelor din Armata Română
Care este cel mai înalt grad militar din România în 2026: Ierarhia completă a gradelor din Armata Română Mareșalul este cel mai înalt grad militar prevăzut de legislația românească, însă acordarea sa este posibilă numai în condiții excepționale. În ierarhia militară obișnuită, cele mai înalte grade sunt general cu patru stele și amiral cu patru […]
Cât timp sunt valabili banii de pe cardul de masă dacă nu îi cheltuiești: Ce se întâmplă cu sumele rămase după expirare
Cât timp sunt valabili banii de pe cardul de masă dacă nu îi cheltuiești: Ce se întâmplă cu sumele rămase după expirare Cardurile de masă sunt deja obișnuință pentru majoritatea angajaților din România, iar sumele încărcate lunar pot rămâne în cont atunci când nu sunt folosite integral. Faptul că banii apar în continuare în sold […]




