FOTO ”Bucurii pentru copii” – acțiune umanitară a parohiei Petrești la începutul Postului Nașterii Domnului
Parohia Ortodoxă Petrești I, Protopopiatul Sebeș, în colaborare cu Centrul de voluntariat al bisericii, a inițiat, pentru al doilea an consecutiv, o acțiune umanitară, care a constat în strângerea de alimente pentru casele de copii cu dizabilități Sfânta Ana și Sfânta Maria din Alba Iulia.
Acțiunea s-a desfășurat la începutul Postului Nașterii Domnului și, timp de o săptămână, credincioșii parohiei au donat alimente de primă necesitate, din cămara proprie. Alături de aceste produse, aceștia au mai adăugat zahăr, ulei, făină, orez, paste făinoase și dulciuri.
Un rol esențial în această activitate l-au avut tinerii din cadrul Centrului de voluntariat Petrești I și doamnele din Comitetul parohial, care s-au implicat în realizarea acestei campanii.
„Urmând pilda Samarineanului milostiv, credincioșii parohiei noastre s-au mobilizat pentru a întinde o mână de ajutor copiilor cu dizabilități din centrele de plasament. Ei au dăruit din suflet produse cât mai naturale, știind că acești copii sunt cu nevoi speciale. Demersul lor se integrează într-un proiect mai amplu, inițiat de Patriarhia Română în cadrul “Anului omagial al misiunii parohiei si mănăstirii azi”, care are scopul de a-i ajuta pe cei sărmani, având conștiința că și acești copii sunt ai noștri”, a declarat părintele Marius Slevaș, preot paroh la Parohia Petrești I. (V.N.)
[nggallery id=1296]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU la o locuință din Mogoș: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit luni, în jurul orei 13.00, la o locuință din Mogoș. Intervin pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu in sat Valea Barnii, Mogos. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. […]
ITM Alba: 6 persoane depistate muncind „la negru” și amenzi de peste 250.000 de lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 2-6 martie 2026
ITM Alba: 6 persoane depistate muncind „la negru” și amenzi de peste 250.000 de lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 2-6 martie 2026 Inspectorii ITM Alba au depistat 6 persoane fără forme legale de angajare, în urma controalelor din perioada 2-6 martie 2026. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 250.000 […]
FOTO | Șoferi din Săsciori și Aiud cu alcool „la bord”: Cu ce alcoolemie au fost depistați în trafic
Șoferi din Săsciori și Aiud cu alcool „la bord”: Cu ce alcoolemie au fost depistați în trafic În perioada 6-9 martie 2026, polițiștii rutieri din județul Alba au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Activitățile au vizat reducerea riscului rutier […]