FOTO: Balul Bobocilor sau ”Noaptea Zeilor”, la Colegiul Național ,,I. M. Clain” Blaj. Andrada Cîmpean și Paul Mărginean, Miss și Mister Boboc 2017
La mai bine de o lună de la începerea cursurilor, elevii din clasa a IX-a de la Colegiul Național ,,I. M. Clain” Blaj au avut parte de o nouă provocare, Balul Bobocilor 2017, având, în mod inspirat, tema ,,Noaptea Zeilor”. Probabil, unii consideră mitologia neimportantă, dar legendele zeilor din Olimp au stat la baza literaturii și a stilului frumos, devenind pentru generaţia tânără o sursă inepuizabilă de povești fascinante ce păstrează vie imaginea unei lumi ideale.
Evenimentul a avut loc vineri, 27 octombrie, în sala arhiplină a Centrului Cultural ,,Iacob Mureșianu”, cu sprijinul Primăriei Blaj și al Consiliului Local Blaj, fiind organizat de Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul colegiului blăjean, profesor coordonator Adrian Hetak și George Rotar, președintele consiliului elevilor.
Această manifestare a jovialității adolescentine a reușit să aducă Olimpul pe scenă, bucurându-se de susținerea domnului director, prof. Ioan Tomoiagă, a d-nei director adj., prof. Rodica Jeican, a diriginților claselor a IX-a, prof. Ghiță Ioan, prof. Munteanu Dinora, prof. Zaharia Adriana, prof. Simu Carmen, prof. Stan Dana și a elevilor voluntari, care s-au implicat pentru a le asigura bobocilor o seară de neuitat.
Momentul deschiderii a revenit echipei de majorete a colegiului, prof. coord. Lucia Efrim, dansul dinamic al fetelor fiind răsplătit cu un ropot de aplauze. Apoi, în uralele sălii, şi-au făcut apariţia perechile din Olimp, invitate la banchetul mitologic: Hercule şi Megara – Andrada Cîmpean și Paul Mărginean (IX A), Uranus şi Gheea – Alexia Hurubean și Raul Geogean (IX B), Hades şi Persefona – Diana Popa și George Stanciu (IX C), Cronos şi Rhea – Miruna Marcu și Răzvan Marcu (IX D) și însuşi părintele zeilor, Zeus şi Hera – Raluca Costea și Andrei Cucerzan (IX E). Din spectacol nu au lipsit momentele artistice și numerele de dans, împletite cu parcurgerea unor probe de stil vestimentar, spontaneitate și abilități practice. Cei doi prezentatori: Miruna Rotaru și Peter Windt (XII C), prin carismă și umor, au reușit să întrețină atmosfera, iar glumele lor au detensionat concurenții. Pe parcursul balului, fiecare clasă a susținut un moment artistic, respectiv o scenetă inspirată din mitologie, câștigătorii pentru cea mai bună scenetă fiind elevii clasei a IX-a A.
Divertismentul a fost asigurat de interpretările muzicale ale elevelor Isailă Georgiana şi Ştefania Mihai, dar şi printr-un număr ex
cepţional de gimnastică aerobică, susţinut de Miruna Rotaru şi Tabita Negrea. De asemenea, tânăra şi talentata prof. Alexandra Băcilă a încântat publicul printr-un deosebit recital folcloric. Elevii de la Colegiul Național ,,I. M. Clain” susțin cauza Serviciului de ajutor Maltez, mulți dintre ei participând ca voluntari la Crosul Speranței, organizat pentru a-i ajuta pe copiii cu sindromul Down.
Zeii au avut o confruntare acerbă, iar după lungi deliberări membrii juriului: d-na viceprimar – prof. Livia Mureșan, director adj. – prof. Rodica Jeican, prof. Gabriel Benchea, Denisa Căpîlnean ( Miss Boboc 2016) și Vlad Ciufudean (Mister Boboc 2016) au decis câștigătorii: Miss Boboc – Andrada Cîmpean și Mister Boboc – Paul Mărginean. La ceremonia divină au fost aleși prin votul publicului: Miss Popularitate – Raluca Costea și Mister Popularitate – Raul Geogean, a transmis prof. dr. Claudia Oancea-Raica.
[nggallery id=4768]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
31 octombrie 2025 | Concertul „RIFF Acustic”, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș: ,,Haideți la concert! Nu-i uitați pe vechii „mohicani”!
31 octombrie 2025 | Concertul „RIFF Acustic”, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș: ,,Haideți la concert! Nu-i uitați pe vechii „mohicani”! Vineri, 31 octombrie 2025, începând cu ora 19.30, vă invităm la concertul „RIFF Acustic” găzduit de sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Biletele se găsesc la casieria sălii. Pentru informații vă […]
28 octombrie 2025 | Spectacolul ”Farmacia”, prezentat de Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
28 octombrie 2025 | Spectacolul ”Farmacia”, prezentat de Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Compania de teatru Skepsis vă prezintă marți, 28 octombrie 2025, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul ”Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un simplu […]
Joi, 16 octombrie 2025 | Cvartetul american de coarde Kassia Music, concert la Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia
Joi, 16 octombrie 2025 | Cvartetul american de coarde Kassia Music, concert la Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia Catedrala Romano – Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia va găzdui joi, 16 octombrie 2025, de la ora 18:00, un concert gratuit al ansamblului american Kassia Music, intitulat „Harmony and Suspense”: Classical Music Masters of […]