Curier Județean

FOTO: Autoturism furat din Alba urmărit ”ca-n filme” de polițiștii din Sibiu – făptașul, un tânăr de 19 ani, prins după ce a făcut praf mașina într-un accident și a fugit

Ioana Oprean

Publicat

în

În data de 3 mai, în jurul orei 1830, Centrul Operațional al I.P.J. Sibiu a fost sesizat de către polițiștii din județul Alba cu privire la sustragerea de pe raza județului, respectiv dintr-o stație de alimentare cu combustibil situată pe A1, a unui autoturism.

Informația a fost diseminată cu operativitate de către echipa de polițiști ai Centrului Operațional tuturor efectivelor de poliție din teren, astfel că, la scurt timp, un autoturism care corespundea semnalmentelor transmise a fost observat în trafic, pe Șos. Alba Iulia din municipiul Sibiu.

Polițiștii sibieni au pornit în urmărirea mașinii al cărei conducător auto a refuzat să oprească la semnalele acustice si luminoase ale agenților de poliție continuându-și deplasarea. Suspectul nu a oprit nici la intersecția străzilor Dr. Ion Rațiu – Dealului unde polițiștii sibieni au instituit un filtru, și-a continuat deplasarea fără a respecta indicatorul „Accesul interzis” și fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta. În urma evenimentului rutier ambele autovehicule au fost avariate, astfel că șoferul a părăsit mașina sustrasă, continuându-și deplasarea pe jos, în fugă.

Suspectul a fost urmărit și prins în curtea Facultății de inginerie „Herman Oberth” de către un polițist din sistemul de ordine și siguranță publică al Poliției Municipiului Sibiu. In timpul urmăririi, bărbatul nu a răspuns somațiilor efectuate de polițist, încercând totodată, să-l lovească însă agentul de poliție a reușit să-l imobilizeze și să-l conducă pe sediul Poliției Municipiului Sibiu.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii sibieni au stabilit faptul că bărbatul (în vârstă de 19 ani, domiciliat în județul Tulcea) ar fi sustras autoturismul în data de 3 mai, în jurul orei 1750, din stația de alimentare situată pe autostrada A1, la km. 316, pe sensul de mers Orăștie-Sibiu, iar ulterior, ar fi alimentar autoturismul cu carburant într-o stație peco situată pe DN1, în orașul Săliște, județul Sibiu, fără să achite contravaloarea acestuia.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș – I.P.J. Aba.

FOTO: facebook.com

[nggallery id=3876]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM Alba: AMENZI de 5.000 de lei și 45 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 26-30 ianuarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: AMENZI de 5.000 de lei și 45 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 26-30 ianuarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 26-30 ianuarie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 5.000 lei și au acordat 45 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru de […]

Citește mai mult

Curier Județean

SCANDAL la Căminul Cultural din Cut: trei bărbați, REȚINUȚI după ce s-au îmbătat și s-au BĂTUT

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL la Căminul Cultural din Cut: trei bărbați, REȚINUȚI după ce s-au îmbătat și s-au BĂTUT Trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, din localitățile Săsciori și Cut, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș, după un scandal izbucnit la un […]

Citește mai mult

Curier Județean

DSVSA Alba: A fost lansată procedura de atribuire a contractelor de concesiune pentru 31 de circumscripții sanitare veterinare vacante

Bogdan Ilea

Publicat

în

DSVSA Alba: A fost lansată procedura de atribuire a contractelor de concesiune pentru 31 de circumscripții sanitare veterinare vacante Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a lansat procedura de atribuire a contractelor de concesiune pentru serviciile medicale veterinare publice, de interes național, aferente unui număr de 31 de circumscripții sanitare veterinare vacante. […]

Citește mai mult