Rămâi conectat

Actualitate

FOTO. Autostrada Transilvania – Pe sectorul Biharia – Borş, lucrările avansează în ritm alert spre Ungaria. Mini-autostrada ar putea fi inaugurată în vara anului viitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada Transilvania – Pe sectorul Biharia – Borş, lucrările avansează în ritm alert spre Ungaria. Mini-autostrada ar putea fi inaugurată în vara anului viitor

Pe Autostrada Transilvania, sectorul Biharia – Borş care va face legătura cu şoseaua din Ungaria, lucrările avansează, iar dacă antreprenorul va menţine ritmul sunt şanse ca mini-autostrada să fie inaugurată în vara anului viitor, susţin reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

„Avem pentru voi câteva fotografii din dronă surprinse în data de 8 septembrie pe tronsonul de 5,35 km al Autostrăzii A3 între Biharia şi graniţa cu Ungaria.

Antreprenorul (Trameco, parte din grupul Selina) continuă mobilizarea bună, iar avansul este vizibil la fiecare vizită pe care o facem, atât la terasamente, cât şi la structurile nodului Biharia şi la pasajul peste calea ferată Satu Mare-Oradea”, scrie pe pagina Asociaţiei, care speră ca şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să-şi respecte obligaţiile contractuale.

„Dacă se menţine ritmul, sunt şanse ca mini-autostrada să fie inaugurată în vara anului viitor, dacă şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va plăti la timp facturile emise de constructor şi nu vom avea dispute contractuale ca pe alte proiecte”, se mai arată în postare.

Tronsonul A3 Biharia Borş al Autostrăzii Transilvania este a doua conexiune a României cu reţeaua europeană, mai precis cu Autostrada M4 din Ungaria, care va fi inaugurată la începutul lui 2020.

Abandonate de compania Bechtel în urmă cu un deceniu, lucrările pe tronsonul din Bihor al Autostrăzii Transilvania au fost reluate, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis pe 15 martie de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru lotul 3C3, între Borş şi Biharia, în lungime de 5,35 kilometri.

Lucrările de proiectare şi execuţie a lotului 3C3 Biharia – Borş au fost adjudecate anul trecut, în urma unei licitaţii organizate de CNAIR, de asocierea firmelor Vahostav SK (Slovacia) şi compania orădeană Trameco, parte a grupului Selina, al lui Beniamin Rus.

Asociaţii şi-au asumat finalizarea lucrărilor în 19 luni şi o perioadă de garanţie de 10 ani pentru suma de 134,2 milioane lei fără TVA, echivalentul a 28,5 milioane euro.

Din Autostrada Transilvania, care trebuia să se întindă pe 415 kilometri, între Borş şi Braşov, s-au construit în ultimii 14 ani doar cei 50 de kilometri între Gilău şi Turda, aşa-numita centură a Clujului, cheltuielile statului român depăşind în urmă cu trei ani plafonul record de un miliard de euro.

În ce priveşte celelalte două sectoare ale autostrăzii în Bihor, pentru subsecţiunea 3C2, Biharia-Chiribiş, 28,55 km,atribuirea lucrărilor de proiectare şi execuţie a fost câştigată tot de Trameco, în asociere cu compania slovacă Vahostav, dar şi cu şi cu Water Drillings din Bucureşti.

Compania austriacă Strabag a contestat, însă, pentru a doua oară, rezultatul licitaţiei pentru realizarea proiectării şi execuţiei subsecţiunii dintre Chiribiş şi Biharia.

Subsecţiunea 3C2 ar urma să aibă o lungime de 28,55 kilometri, iar asocierea câştigătoare să primească 326,515 milioane lei (plus TVA), adică echivalentul a 68,3 milioane euro (fără TVA), pentru a realiza lucrările de proiectare şi execuţie în 24 de luni.

Pentru tronsonul 3C1 Suplacu de Barcău – Chiribiş, câştigat la licitaţie de o asociere între firma autohtonă Construcţii SA şi croaţii de la Hidroelektra Mehanizacija DD, pentru echivalentul a 75,7 milioane euro (fără TVA), nu a fost depusă nicio contestaţie.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se dau pensiile în ianuarie 2026: Data la care vor ajunge pe card și prin poștă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Când se dau pensiile în ianuarie 2026: Data la care vor ajunge pe card și prin poștă În ianuarie 2026, plata pensiilor va întâmpina întârzieri semnificative, afectând atât pensionarii care primesc banii pe card, cât și pe cei care așteaptă distribuirea prin Poșta Română. Începutul de an, marcat de zile libere legale și de decizii […]

Citește mai mult

Actualitate

30 decembrie 1947: Abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi Proclamarea Republicii Populare Române

Ioana Oprean

Publicat

în

30 decembrie 1947: Abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi Proclamarea Republicii Populare Române Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 reprezintă acțiunea de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947 – 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui […]

Citește mai mult

Actualitate

Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ

Bogdan Ilea

Publicat

în

Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ Fostul prim-ministru al României, Florin Cîțu, a publicat un text, pe o rețea de socializare, în care vorbește despre creșterea TVA-ului în 2025.  El discută despre promisiunile făcute de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea