FOTO: Asistenții Școlii postliceale ”Med-Farm Speranța” din Cugir au încheiat cursurile. 21 de absolvenți au primit diplome, în cadrul unei festivități
Vineri, 9 iunie, asistenții mediciniști și farmaciștii de la Școala ”Med-Farm Speranța’’ Târgu Mureș-filiala Cugir, au cântat ”Gaudeamus igitur’’, încheind ciclul de trei ani de pregătire necesari calificării.
În prezenţa directorului şcolii, dr. în Farmacie, Ioan Rad- prof. gradul I la Facultatea din Tg. Mureş, a directorului administrativ Ioan Rad, a cadrelor didactice, a familiilor și a prietenilor prezenți la festivitate, cei 21 de absolvenți ai celor două specializări medicină generală și farmacie au primit diplomele.
În cuvântul său către absolvenți, directorul școlii, prof. dr. Ioan Rad a spus că este ,”impresionat de dorința lor de a se pregăti cât mai bine pentru această nobilă meserie’’, pregătire teoretică și practică datorată cadrelor didactice dintre care amintim pe dr.Boruah Terezia, dr. Flavius Roșian, dr. Claudiu Hăprian, Stirb Nedel Viorica, Rad Sergiu, Bur Miron, Stoica Mihaela, Rosu Diana, Camelia Costinaș, Floare Pascu, Drogoțel Tuțica și a dirigintei Luminița Bara. Dascălii au adresat felicitări și urări de succes, sfaturi de urmat pentru cei ce își vor dedica anii în ajutorul celor suferinzi, ținând cont de sfatul lui Hippocrate, al cărui jurământ tocmai l-au depus :,,tratăm bolnavul, nu boala! ’’
După finalizarea studiilor, oportunităţile de încadrare sunt atât în diferite secţii din spital : cardiologie, pediatrie, neurologie, interne, chirurgie, cât și la cabinet medic de familie, clinici private sau la farmacii, depozite farmaceutice, fabrici de medicamente, atât în țară cât și în Europa, cursurile fiind recunoscute internațional.
Școala postliceală așteaptă toate persoanele interesate la localul instituţiei ”Singidava„ de pe strada Ghe. Asachi, pentru înscrierea în anul de învăţământ 2017-2018 sau pot lua legătura cu directorul administrativ Ioan Rad la nr tel 0722 363014.
Ungurianu Tatiana
[nggallery id=4143]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba Se fac noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană „Ocna Mureș Verde”. Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de […]
FOTO | Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026
Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 Sâmbătă, 14 martie 2026, de Ziua Internațională a Matematicii, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a fost reprezentată de șapte elevi din clasa a IV-a […]
Sebeș: Omagiu adus femeii prin frumusețea podoabelor de-a lungul mileniilor În luna martie 2026, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a dedicat mai multe evenimente Zilei Internaționale a Femeii: spectacolele „Primăvara Ad Libitum” și „De ziua ta, mămico!”, Târgul Mărțișorului (ediția a IX-a), expozițiile de artă plastică „Woman 2006 – Sebeș”, „Mama, primăvara mea”, „Corina Ofelia […]