FOTO: Aproape 3.000 de membri ACL Alba au participat la mitingul de susținere al lui Klaus Iohannis desfășurat la Cluj Napoca

Foto-ACL.ALBA-1În Piața Lucian Blaga din Cluj Napoca a avut loc, sâmbătă, 25 octombrie a.c., începând cu ora 11.00, unul dintre ultimele evenimente majore ale campaniei electorale pentru președinția României ale Alianței Creștin Liberale, în Transilvania – un important miting de susținere a lui Klaus Iohannis. Printre cei aproape 20.000 de participanți veniți din toată Transilvania, s-au numărat și circa 3.000 de membri și simpatizanți ai ACL Alba.

La eveniment au fost prezenți numeroși lideri naționali ai ACL, în frunte cu Klaus Iohannis (președintele PNL, copreședinte al ACL și candidatul ACL la alegerile prezidențiale), Vasile Blaga (președintele PD-L, copreședinte al ACL și șeful de campanie al ACL pentru alegerile prezidențiale) și Cătălin Predoiu (premierul desemnat al ACL).

ELIT

Gazdele evenimentului au fost cei doi copreședinți ai ACL Cluj, liberalul Marius Nicoară (senator PNL de Cluj) și democrat-liberalul Daniel Buda (europarlamentar). De altfel, cei doi au fost primii care s-au adresat participanților, după ce, în deschiderea evenimentului, îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu a intonat (alături de toți cei de față) imnul național al țării.

Între vorbitori au urmat, la rând, importanți lideri ai Alianței Creștin Liberale de la nivel național (Ludovic Orban sau Mihai Răzvan Ungureanu) și Alin Tișe (ACL Cluj Napoca), Stelian Dolha și Ioan Oltean (ACL Bistrița-Năsăud), Raluca Turcan (ACL Sibiu), Ciprian Dobre și Dorin Florea (ACL Mureș) ș.a. De asemenea, între vorbitori s-a remarcat și senatorul PNL de Alba, Teodor Atanasiu (copreședinte al ACL Alba). Toți vorbitorii au prezentat idei importante din proiectul candiadtului ACL pentru președinție („România lucrului bine făcut”) și au averizat electoratul privind pericolul pe care Victor Ponta și PSD, un partid dominat de baroni penali, îl reprezintă pentru România. Un moment bine primit de către cei prezenți la eveniment a fost apelul copreședintelui ACL Alba, Teodor Atanasiu, ca Transilvania sa sprijine un candidat serios, un ardelean, în lupta pentru funcția de președinte al țării.

Mihail David - 2020

Spre finalul evenimentului s-au adresat mulțimii domnii Cătălin Predoiu și Vasile Blaga, care au vorbit și ei despre necesitatea ca România să aibă, în sfârșit, un președinte care pune accent pe dezvoltare economică, pe statul de drept, pe sănătate, educație, protecția minorităților ș.a.m.d., adresând, totodată, și un important apel către concetățenii maghiari: „Indiferent de originea etnică, suntem toți cetățenii acestei țări și îi suntem datori să nu precupețim niciun efort spre a o dezvolta, astfel încât și noi și copiii noștri, și urmașii lor, să trăiască în România pe care o dorim. Iar dacă noi, etnici români fiind, susținem un etnic sas, un om serios, un om al lucrului bine făcut, este clar că frații noștri maghiari nu trebuie să aibă nicio reținere în a-l susține pe Klaus Iohannis spre a fi președintele României, țara noastră a tuturor”.

Momentul culminant l-a reprezentat discursul susținut de Klaus Iohannis. Candidatul ACL la președinția României a mulțumit tuturor celor prezenți, dar și celor de acasă care nu au putut fi prezenți la eveniment și l-au urmărit la televizor, pentru susținerea oferită din momentul în care a fost desemnat ca și candidat oficial al ACL. Iohannis a prezentat și el câteva idei majore din programul de campanie a cerut tuturor românilor, indiferent de etnie și localitatea de proveniență, să iasă la vot în 2 și în 16 noiembrie. De asemenea, le-a promis tuturor că va fi președintele pe care și-l doresc și de care România are nevoie în următorii ani. „VICTORIE! Este cuvântul de ordine”, a conchis Klaus Iohannis.

Biroul de Presă al ACL Alba

[Gallery not found]

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

25 Comentarii

MLG 25 octombrie 2014 at 20:15

3000 membri × 50 lei/persoana = 150000 lei
Bogati astia de la ACL 🙂

Costel* 25 octombrie 2014 at 20:25

9 autobuze cu 50 de ACL-isti egal 450 nu 3000 ha,ha.

axel 25 octombrie 2014 at 21:50

Si eu am fost si mi-am platit singur drumul. Am vrut sa-l vad pe viitor presedinte al tarii. Iohannis va fi un presedinte adevarat. Si nu imi pare rau deloc a fost o atmosfera super ok. Multi au venit cu autocare si multi cu masini personale. Asa ca cei care comentati aiurea, faceti-ne un bine tuturor si mergeti intr-o lume mai buna. Poluati aerul tarii degeaba

ACLeu 25 octombrie 2014 at 23:57

Acl = o adunatura de gunoaie cu neamtu limbut 6 case ghinion in frunte!

Observator 26 octombrie 2014 at 13:26

@ACLeu

Da voi, Psd-istii, n-aveti punct sau virgula?

a+ 25 octombrie 2014 at 20:24

cu ce viteza ciordesc banul public directorii acl din Alba Iulia este cam putin 50 lei de caciula.

klaus UNGUENT iohannis 25 octombrie 2014 at 20:26

mo… ce tot aveti cu mine ?

Vasile Ratis 25 octombrie 2014 at 20:31

Am fost si eu in piata L Blaga si daca numarai cu indulgenta erau 3000 toti.

Horea 26 octombrie 2014 at 12:19

@Vasile Ratis

Am inteles, 3 000 cu … indulgenta!

Dar, fara indulgenta, câţi or fi fost?

costel 25 octombrie 2014 at 21:49

Felicitari.Doamnea ajuta!

Seriozitate 25 octombrie 2014 at 21:50

Frustratiilor !! va roade invidia? is membri ACL nu oameni luati cu japca de pe strada cum faceti voi !!! cine a fost la CLUJ a vazut cu ochiul liber cati am fost ! IOHANNIS PRESEDINTE !~!!! JOS PONTA !

nuconteaza 25 octombrie 2014 at 21:52

cei care se gasesc sa spuna ca primim bani pentru a merge cred ca fac confuzie intre ACL si PSD-ul lor :)) noi nu luam bani pentru asta, noi mergem de placere si pentru ca vrem sa ne sustinem candidatul!

pinguinu 25 octombrie 2014 at 21:55

baaa, !!! ciobanilor, eu am fost acolo, si nu vb in pana mea daca nu stiti. Nu sa dat nimica, chiar nimica , toti cei prezenti au venit cu draga inima, si au asistat la acel eveniment.DEci in alta ordine de idei nu acuzati si nu otraviti restul populatiei.

Horea 26 octombrie 2014 at 12:13

@pinguinu

Dar Boc, unde a fost?

In „pana lui” de tradator!

Ta 25 octombrie 2014 at 22:02

Sper pentru romania mea la un viitor cat mai stralucit.ori cat ar incerca unii sa gaseasca nod in papura lui iohannis nu pot zice decat ca are 6 case( pe care a explicat omul de unde le-a dobandit) si ca nu are copii.in schimb de bine…. Mergeti in sibiu si vedeti singuri!

@ 25 octombrie 2014 at 22:55

Ce sa vedem in Sibiu ? Podul Munciunilor ACL-iste ?

clujanul 25 octombrie 2014 at 22:28

10 ANI DE MIZERIE!VOTEZ PONTA PENTRU CA NU ESTE COMUNIST CA 7 CASE,BLAGA,VIDEANU,ATANASIU SI ALTI NEOCOMUNISTI!

Nick 25 octombrie 2014 at 22:29

Saracii psd-isti, Va roade invidia ca nu aveti cum sa scoteti un scor decent in Ardeal si nu numai. Iohannis e votat in procent mare de persoane care au studii, oameni care nu se lasa influentati de banii pe care voi ii oferiti electoratului vostru. Voturile cumparate sau oamenii cumparati pe saci de cartofi, pe bani sau alte bunuri sunt strict masuri facute de PSD!

Gica 26 octombrie 2014 at 9:47

Cred ca domnul Iohannis suporta cu stoicism vorbitorii din staful sau, care s-au referit mai mult la Ponta caruia i-au facut multa reclama si mai putin la propiul candidat despre care spuneau ,doar sa-l alegem. Se observa iritarea si in randul participantilor fata de discursurile nocive, in special a vorbitorilor reprezentand Pdl-ul.

MLG 26 octombrie 2014 at 11:25

Postacii ACL-isti sunt mai anagramati decat cei PSD-isti!
Si oamenii cu studii voteaza Ponta, ca „le merge capul” si s-au saturat de 10 ani de dictatura basesciana, cu posibilitate de prelungire prin Johannis 🙂

Horea 26 octombrie 2014 at 12:25

@MLG

„Anagramati” zici?

Oare ce-ar iesi dintr-un Ponta prin anagramare?

vasile 26 octombrie 2014 at 21:46

acl-iștilor, voi la-ți adus și pe Q la putere, ar trebui să vă ascundeți

eu 27 octombrie 2014 at 1:53

Putin 50 lei …eu cand am fost pe national arena cu Psd mi-au dat 100 lei + o masa

padureanu 27 octombrie 2014 at 5:39

N-are importanţă câţi oameni au fost la miting şi ce considerente i-au adus acolo. Importanţă are doar discursul domnului Johannis. Tern, lipsit de profunzime, fără persuasiune, neconvingător. Nu ştiu dacă mediocritatea îl caracterizează-n plan profesional, dar în plan politic ea este evidentă. Nu cred că se poate construi o societate avânt în fruntea ei, la cel mai înalt nivel, mediocrităţi sau cine ştie, poate mediocrii au nevoi de mediocrităţi? Este consolarea, speranţa şi opţiunea lor. Ceilalţi doresc cu certitudine altceva.

nelu 27 octombrie 2014 at 7:26

Acl =blaga ,hava ,pdl

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...