Monden-Clubbing

FOTO| Aiudeanul Cătălin Milea a participat la o emisiune difuzată de Antena Stars: ”Mi s-a îndeplinit încă un vis”

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Cătălin Milea, cunoscut cu numele de scenă Paulo, a fost prezent zilele trecute într-o emisiune difuzată de postul de televiziune Antena Stars. Cântărețul va apărea în curând și la ”Neața cu Răzvan și Dani” și va cânta la un festival din București.

Deși sunt puțini cei care au crezut în el, Cătălin nu s-a dat bătut niciodată și continuă să își urmărească visul, acela de a cânta. Nu de mult a lansat un videoclip nou la piesa ”Te perdono”, iar săptămâna trecută a fost invitat la Antena Stars pentru a cânta.

”După ce am fost invitat la emisiunea de la Târgu Mureș M9 TV, Dumnezeu mi-a mai îndeplinit un vis foarte mare și am ajuns la Antena Stars. Nu am crezut niciodată că voi ajunge la așa emisiune. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat aceste persoane minunate care mi-au schimbat viața, Teddy și Ramona, două suflete calde pe care nu am să le uit niciodată. Datorită lor am ajuns la acestă emisiune și vor urma și altele.

În curând voi fi și la „Neața cu Răzvan și Dani”, dar aștept și confirmarea altor emisiunii de televiziune de la București. Am întâlnit oameni frumoși, iar pe data de 17 mai voi cânta la „VIVA LATINO FESTIVAL BUCUREȘTI”, lucru pentru care îi mulțumesc din suflet lui „Malo”!

Artistul mărturisște că va mai filma un videoclip pentru o piesă nouă care se va numi „Dejame en pas” și care va fi lansată în vară!

”Mulțumesc din suflet pentru tot lui Lucian Craiu, Răzvan Rus, Călin Dan, Vasile Macarie (Mercur), Andy Ghișoiu, Takcs Akos, Paul Teodorescu Constantin, Dani și Ramo, șefei mele pentru tot!

Dacă vă doriți ceva cu adevărat și luptați, Dumnezeu o să vă deschidă poarta atunci când va crede că este momentul! Vă doresc multă sănătate și tot binele din lume!”, este mesajul lui Cătălin pentru fanii lui, dar și pentru cei care îl susțin și cred în el.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 ianuarie – 5 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 ianuarie – 5 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Whistle / Whistle – Sunetul morții Avanpremiera Regia: Corin Hardy Cu: Nick Frost, Dafne Keen, Sophie Nélisse, Percy Hynes White Gen Film: Horror Durată: 97 min Rating: N 15 Câțiva liceeni […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Joi, 29 ianuarie 2026, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită la spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” – un spectacol creat după una dintre cele mai cunoscute piese […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer

Ioana Oprean

Publicat

în

Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer După debutul cu single-ul „Permanent”, PAULL continuă să exploreze zona pop, venind cu o nouă lansare în luna februarie. Artistul va aduce în fața publicului piesa „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și […]

Citește mai mult