Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Agricultură cu tractor Lamborghini, la Mihalț. Povestea fermierului care și-a tehnologizat tot procesul agricol, într-un mic ”imperiu” la Cistei

Alexandra Mates

Publicat

în

Agricultură cu tractor Lamborghini, la Mihalț. Povestea fermierului care și-a tehnologizat tot procesul agricol, într-un mic ”imperiu” la Cistei

Într-o zi de primăvară târzie cu soare, am făcut o vizită în teren în comuna Mihalț, vestită pentru hărnicia locuitorilor ei şi pentru priceperea lor într-ale agriculturii. Situată pe malul stâng al Târnavei, localitatea Mihalț este una dintre puținele din România în care nu există pământ nelucrat. Încă de cum intri în comună, pe ambele părţi ale drumului se văd ogoarele oamenilor îngrijite și lucrate conștiincios.

gospodar mihalt25Se spune că ”omul sfințește locul”, iar oamenii de aici, buni gospodari, legați de pământ și cu frică de Dumnezeu, chiar dau sens, esență acestui proverb. În localitățile componente, Mihalț, Obreja, Cistei și Zărieș, locuiesc peste 3000 de săteni, unul mai harnic și mai destoinic ca celălalt, iar asta se vede cu ochiul liber, căci nu este gospodărie care să aibă un aspect părăginit, neîngrijit. Terenul agricol din belșug, cu care i-a înzestrat și binecuvântat Dumnezeu pe mihălţeni, este lucrat din zori și până seara târziu. Nu degeaba s-a dus vestea că Mihalțul este comuna cu cele mai multe tractoare din țară, raportat la numărul de locuitori.

În câmpul muncii, adică exact pe câmpul pe care-l lucra la momentul vizitei noastre, deci “câmpul muncii” nu a fost o simplă figură de stil, l-am găsit și pe Nicolae Mihu, un om harnic, la 54 de ani, care a plecat de jos, iar prin multă muncă și voinţa fermă de face ceva din pasiunea lui pentru agricultură, și-a construit în satul Cistei un mic ”imperiu” în acest domeniu.

Spun acest lucru deoarece tot ce are dânsul în ogradă folosește în activităţile din  agricultură. Este vorba despre  o adevărată bază de utilaje agricole ce găzduiește mai multe tractoare, combine pentru cereale și plante tehnice, un uscător de cereale și o hală de depozitare a recoltei, o investiție de aproximativ 100.000 de euro. Practic, omul și utilajele lui străbat aproape fără ajutor toate fazele culturilor de porumb, soia, orz și altele, de la cultivare și până la comercializare. Dar până să ajungă la această gospodărie agricolă bine închegată şi independentă, care este un exemplu pentru toţi cei care muncesc în agricultură şi care doresc să depăşească stadiul fermelor de subzistenţă spre o etapă superioară, în care să facă din agricultură o afacere, a străbătut un drum lung și anevoios…

Inginer zootehnist de meserie, Nicolae Mihu a lucrat la o fermă a Cooperativei Agricole de Producţie Mihalţ până a venit Revoluția și s-a dărâmat toată agricultura. Atunci, a trebuit să-și ”croiască” un alt drum pentru a asigura un venit în familie. Cu ştiinţa dobândită în şcoală şi cu experienţa acumulată în anii de muncă la CAP a început cu zootehnia, însă nu pentru mult timp, pentru că s-a hotărât să ia calea pribegiei peste mări și țări. Agricultorul ne-a povestit că, întâmplător, în 1993, a plecat în Italia, unde a stat 2 ani și a muncit în agricultură și pescuit. Aici l-a cunoscut și pe cel mai mare crescător de găini din Europa, care i-a propus să rămână acolo, însă omului nostru îi era dor de casă și a abandonat Italia pentru a se întoarce pe plaiurile sale.

gospodar mihalt14Întors acasă în 1995, cu dorință arzătoare de muncă și după o experiență îmbogăţită într-o ţară cu agricultură dezvoltată care, spune el, că i-a deschis ochii, a început să lucreze, tot în agricultură, considerată un viciu pentru el. A pornit modest, cu un tractor mic, pe care și acum îl are în ogradă, a lucrat cât ”l-au ținut balamalele” pe terenul familiei și presta servicii şi sătenilor care îl solicitau, iar din profit a tot investit. Omul a făcut totul…”cu cap”, a muncit cu răbdare și a fost atent la orice investiție.

Pus pe reciclat și axat în principal să cumpere totul cât mai ieftin, dar de calitate, acesta a urmărit mereu activitatea din domeniu peste tot, în țară și în străinătate, a participat la licitații, a urmărit unde s-au închis afaceri în agricultură, locuri de unde putea face achiziţii avantajgospodar mihalt17oase, și a reușit să-și creeze o bază cu utilaje agricole, unele făcute și din bucăți (doar eu am numărat vreo 5 tractoare și 2 combine), și o hală, pe care a construit-o din fier vechi adus din Italia, numai tabla a cumpărat-o nouă. Baza asta proprie de mecanizare a  agriculturii este locul unde se învârte zilnic și muncește încă din zorii zilei și până seara.

Nicolae Mihu își aduce aminte că pe vremea când a început să lucreze erau alte condiții în economie și că acum nu mai reușești să faci aceleași lucruri ca atunci, când un kilogram de grâu valora cât un litru de motorină. ”Acum îți trebuie 10 kg de grâu pentru a plăti un litru de motorină. La începuturile mele, era proaspătă reîmproprietărirea, SMT-urile (staţiunile de mecanizare a agriculturii – n. red.) încă existau, erau puține utilaje în afara lor…”, spune acesta. În Mihalț, după cum ne-a povestit, el a fost primul care a folosit semințe de la firma Pioneer. ”Pe vremea aceea, în 1995, nu știau nici IAS-urile (întreprinderile agricole de stat – n. red.) care mai existau de acestea, iar când le-am spus oamenilor ce producții am, de 9.000 – 10.000 de kilograme de boabe la un hectar, unii mi-au zis că vorbesc prostii și că numai Ceaușescu făcea astfel de raportări, din pix”, a povestit nea Nicolae din amintirile sale. Și tot el a fost primul și este şi la această oră şi singurul care are în întreaga comună un uscător de cereale, utilaj foarte important pentru depozitarea cerealelor pe termen lung şi în condiţii bune, astfel încât să nu fie obligat să vândă producţia repede, repede, la preţuri mici, ci atunci când îi convine piaţa.

gospodar mihalt06Pentru Nicolae Mihu munca la câmp și în baza cu utilaje nu este o corvoadă, ba din contră, lucrează cu pasiune. Spune că îl împlinește tot ceea face și că nici pentru un venit dublu nu s-ar duce să facă altceva. Nu trăiește după stereotipuri, trăiește pur și simplu liber, îşi face singur programul zilnic, dar unul care are undeva la 10 ore pe zi. Se pricepe să facă de toate de vreme ce şi-a construit singur o mare parte din gospodăria agricolă. Pe lângă faptul că lucrează în agricultură, este și mecanic, sudor,  electrician și vopsitor, iar pentru un venit în plus, atunci când are timp, din componente mai asamblează tractoare sau le recondiționează și le vinde funcționale, ori aduce utilaje pentru alții din străinătate. Pleacă câteva zile împreună cu ei, iar pentru priceperea lui în alegerea utilajelor bune este plătit la fiecare tranzacție. Prestează servicii și pentru săteni, care par să fie foarte mulțumiți. Doar cât am stat cu el de vorbă, la rampa pe care urci în bază se făcuse o coadă de vreo 3-4 tractoare.

Pe nea Nicolae dacă nu îl găsești în bază, îl găsești sigur la muncă în câmp. În prezent, lucrează peste 100 de hectare, 25 ale lui, iar celelalte, 75, în arendă, plus că lucrează pământurile celor care îl solicită, încă mai mult de atât.
Chiar dacă, în 2012, a avut o cumpănă în agricultură, când a pierdut aproximativ 25.000 de euro, duși ”pe apa sâmbetei” pentru că a avut recoltă foarte mică, omul nu s-a lăsat. ”Dacă mai venea un an așa trebuia să închid poarta. E un paradox, cred că cineva diabolic stă și face socotelile și ecuațiile. Atunci când este producție, scad prețurile foarte mult, când e producţie mică n-ai ce vinde…”, a spus acesta. Dar a ținut cu dârzenie să continue în acest domeniu, iar Dumnezeu l-a ajutat. Recolta de anul trecut o clasifică ca a fi una bună, spre foarte bună și chiar dacă prețul este la jumătate față de acum 8 ani, se declară mulțumit. Însă, pentru că așa cum vă spuneam, urmărește mereu activitatea în domeniu și caută soluțiile cele mai bune pentru câștig, a ținut din recolta din toamna trecută, când porumbul era 55 de bani kilogramul, a depozitat-o și a vândut-o pe vremea asta cu 95 de bani, astfel că, pe o cantitate de aproximativ 400 de tone a făcut, din spusele lui, automat 1 miliard și jumătate de lei vechi (150.000 de lei).

Nicolae Mihu s-a orientat către clienți cu firme mari, din toată țara, iar o mare parte din recoltă îi ajunge și în portul Constanța, asftel că nu s-a întâmplat niciodată să rămână cu marfa în depozit. Perioada cea mai aglomerată pentru el este ”în campanie”, în lunile când se lucrează pământul și se adună recolta: aprilie, mai, iulie, august, octombrie, gospodar mihalt20noiembrie. De curând, fermierul nostru și-a achiziționat și un tractor Lamborghini, piesa de rezistență, cu care se mândrește, între utilajele ce-i umplu curtea, achiziție pe care nu a făcut-o oricum, ci tot în stilul lui caracteristic. A urmărit ofertele din ţară şi din străinătate și l-a găsit în curtea unui neamț, care îl vindea ca defect (valoare lui, funcțional, fiind undeva la peste 10.000 de euro). I-a dat vânzătorului 4000 de euro, după care și-a suflecat mânecile și folosindu-și priceperea l-a reparat la fața locului și a plecat cu el chiar de sub nasul neamțului, lăsându-l cu gura căscată.

Toată investiția în baza de utilaje agricole l-a costat undeva la 100.000 de euro, însă în 4 ani, spune el, aproape că și-a amortizat-o. Nea Niculae spune că are mare noroc cu ”baza” pe care a construit-o și că are unde adăposti utilajele, să fie ferite de ploaie şi ninsoare. Nu e condiționat în activitatea sa de agricultor nici de depozite, unde faci transporturi lungi sau te mai fură cu cântarul. Pe scurt, se declară mulțumit, nu câștigă fabulos, dar spune că dacă cineva îl cheamă la nuntă săptămâna viitoare nu îi este frică…

Nicolae Mihu este de loc din Bucerdea Grânoasă, soția din Cistei, dar locuiesc în Teiuș. Pe viitor, acesta se gândește să-şi extindă activitatea cu o fermă zootehnică, doar nu degeaba este inginer zootehnist!

[nggallery id=619]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea