FOTO: Activităţi informativ-preventive desfăşurate de Jandarmeria Alba, la Școala Gimnazială ”Decebal” din Cricău
În urma solicitării conducerii Şcolii Gimnaziale “Decebal”- Cricău, miercuri, 22 noiembrie, Jandarmeria Alba a desfăşurat în această unitate de învăţământ o activitate informativ-preventivă.
Scopul activităţii desfăşurate a fost de sprijinire a elevilor şi a profesorilor în prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi în menţinerea unui climat de ordine şi linişte socială, necesar desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ.
În acest sens, jandarmii i-au informat asupra rolului, importanţei şi locului Jandarmeriei în cadrul forţelor de ordine publică, au instruit elevii şi personalul didactic în vederea recunoaşterii faptelor antisociale şi asupra modului de sesizare a acestora celor în drept, i-au informat cu privire la cele mai frecvente fapte de natură contravenţională şi penală întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care elevii pot fi traşi la răspundere din punct de vedere contravenţional şi penal, chiar dacă sunt minori.
Activitatea a început la ora 10.00, iar la aceasta au participat aproximativ 70 de elevi, personal didactic şi auxiliar.
[nggallery id=4887]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutoare pentru pensionari 2026: Când se vor acorda banii pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei și ce sume vor primi
Ajutoare pentru pensionari 2026: Când se vor acorda banii pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei și ce sume vor primi Pensionarii din sistemul public şi pensionarii militari cu venituri de cel mult 3.000 de lei lunar vor primi și în 2026 ajutoare financiare de la guvern pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă. […]
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]