Curier Județean

FOTO Acțiune de ecologizare a unor zone turistice ale Cugirului, călcată în piciore de persoane care sfidează legea și bunul simț

Ioana Oprean

Publicat

în

Lăudabilă acțiunea organizată la finele săptămânii trecut de  Asociația Motocicliștilor ,,Lupii Sigidavei” Cugir, care pentru al parulea an consecutive s-au implicat în ecologizărea unor zone de interes turistic situate în apropierea Cugirului.

Cugir03Demersul la care au luat parte mai bine de 30 de persoane, membrii ai asociației, cât și prieteni iubitori ai naturii, s-a desfășurat în cadrul campaniei ,Curățenia de primăvară la Cugir ,,Și mie îmi pasă de orașul meu” și a cuprins zone de pe raza Râul Mare și Valea Grușerii.

Potrivit președintelui Asociației Motocicliștilor ,,Lupii Sigidavei”, Bogdan Suciu,  participanții au fost împărțiți  în 4 echipe: Podul Roșu- Cabana Căprioara, Cabana Căprioara- Uzina de apă, Cabana Căprioara- Valea Grușerii, Valea Gruerii – intersecția Călene  (locul fiind o adevărată groapă de gunoi de unde s-au adunat două camionete încărcate până la refuz).

,,Dacă actiunea s-a dovedit un success, reușind să strângem 6 camionete pline cu gunoi, (aproximativ 200 saci), mare ne-a fost uimirea să constatăm că, doar la trei zile după această acțiune reușită, în zonele ecologizate (am putea spune inutil) au apărut din nou grămezi de gunoaie si resturi din contructii. În această situație, vrem să le punem o întrebare acestor oameni, concetățeni de-ai noștri: Vă place să trăiți printre gunoaie? Nouă nu ne place!”, este apelul adresat de președintele asociației lupilor cugireni, Bogdan Suciu, celor lipsiți de comportament civilizat. După cum aminteam, la activitatea de igienizare amintită au participat și personae care din spirit civic li s-au alăturat acestor tineri întreprinzători.

Printre ei s-a aflat și consilierul local Mircea Simu care ne-a declarat: ,,Acţiunea de ecologizare organizată zilele trecute de ,,Lupii Sigidavei” a fost una deosebită şi se înscrie într-o lungă serie de actiuni ale acestor băieţi inimoşi. M-am alăturat lor cu multă plăcere, nu în calitate de consilier local, ci în calitate de cetăţean, pentru că trebuie să ne pese de oraşul nostru şi de natura minunată care ne înconjoară, fapt pentru care trebuie să încercăm să dăm un exemplu, astfel încât tot mai multe persoane să se implice în acţiuni de voluntariat! Cu atât mai mult am fost dezamăgit că munca acestor tineri a fost efectiv călcată în picioare de concetăţenii noştri, lipsiţi de cel mai elementar bun simţ! În şedinţa Consiliului Local de vineri, voi cere în mod ferm Poliţiei locale, Primăriei, Poliţiei oraşului Cugir să întreprindă toate măsurile legale, pentru depistarea şi pedepsirea celor care sfidează legea şi bunul simţ!”.

 Constantin PREDESCU

[nggallery id=1821]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au donat sânge pentru bolnavi: ,,Un gest simplu, dar extrem de valoros pentru cei aflați în suferință”

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au donat sânge pentru bolnavi: ,,Un gest simplu, dar extrem de valoros pentru cei aflați în suferință” Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au răspuns din nou pozitiv apelurilor lansate de către Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, pentru donarea de sânge și au oferit o șansă la […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Încă două centre de terapie din Alba dotate cu camere virtuale VR cu programe speciale pentru copiii cu tulburări din spectrul autist

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Încă două centre de terapie din Alba dotate cu camere virtuale VR cu programe speciale pentru copiii cu tulburări din spectrul autist În Alba, încă două centre de terapie au fost dotate cu camere virtuale VR cu programe speciale instalate pentru copiii cu tulburări din spectrul autist.  Este vorba de LogoLand- Centru Logopedic pentru Copii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care este rata de vaccinare antirujeolică în Alba comparativ cu media națională: Diferențe mari între prima și a doua doză

Bogdan Ilea

Publicat

în

Care este rata de vaccinare antirujeolică în Alba comparativ cu media națională: Diferențe mari între prima și a doua doză Județul Alba se află ușor sub media națională în ceea ce privește vaccinarea antirujeolică la prima doză. Totuși, este mai mare la cea de-a doua doză arată datele Direcției de Sănătate Publică Alba. ,,La nivelul […]

Citește mai mult