Ştirea zilei

FOTO: A fost inaugurată Creșa „Kunterbunt”, prima din orașul Cugir. Micuții vor beneficia de servicii de îngrijire, supraveghere și de educație timpurie

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost inaugurată prima creșă din orașul Cugir, realizată de către administrația locală, cu sprijinul Star Transmission Cugir și implicarea Școlii Gimnaziale Nr 3 Cugir.

În dată de 15 octombrie, la ora 9.00, Adrian Teban, primarul orașului Cugir, alături de Tatiana Oana, Directorul Resurse Umane din cadrul STC au tăiat panglica inaugurală a creșei “Kunterbunt Cugir”. La eveniment au mai fost prezenți Călin Furdui, viceprimarul Cugirului, Faur Emil, Directorul de Producție a STC, Stela Țîrlea, Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, precum și consilieri locali și reprezentanți ai SPAS Cugir.

Potrivit primarului Adrian Teban “nouă creșă vine în întâmpinarea părinţilor care, în momentul în care revin la serviciu, la finalul concediului de îngrijire, sau mai devreme, sunt în situaţia dificilă de a nu avea cu cine să-i lase pe micuţi. În sprijinul lor, am înființat serviciului social de zi, „CREȘA  KUNTERBUNT”, care este finanțat și coordonat de către administrația locală prin Serviciului Public de Asistență Socială.

Vreau să mulțumesc atât fostului Director Pruscha Falk, cât și actualului Director, Klaus Eichhorn pentru că STC ne-a fost alături în acest demers și a finanțat  lucrările de reabilitare și modernizare a imobilului și a contribuit, alături de adimnistrația locală, la dotarea creșei. Totodată, îmi exprim convingerea că, în parteneriat cu  agenții economici locali, putem să asigurăm cele mai bune condiții pentru copiii angajaților din Cugir” a declarat Adrian Teban

Creșa “Kunterbunt” funcționează la parterul grădiniței de pe stradă Doinei, nr.10, fiind separată de această atât ca acces, cât și ca personal și activitate. Organizati în 2 grupe, respectiv grupa mijlocie (1 – 2 ani) și grupa mare (2-3 ani), micuții beneficiază de servicii de îngrijire, supraveghere și de educație timpurie. Creșa este deservită de un educator, un asistent medical, un bucătar și patru îngrijitoare, cu precizarea că activitatea educațională este coordonată de către Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir. Conform legislației în vigoare, creșa va funcționa pe tot parcusul anului, de luni până vineri, în intervalul orar 6,00-18,00, cu o întrerupere pe o perioada de 30 de zile de vacanță pe timpul verii.

Potrivit primarului, Adrian Teban în perioada următoare o nouă creșă își va deschide porțile în orașul Cugir. “ Vreau să profit de această ocazie pentru a face cunoscut în rândul părinților faptul că ne pregătim pentru înființarea celei de a doua creșe, la Grădinița “Prichindel”. În luna mai, am semnat un contract de finanțare cu MDRAP în baza căruia vor fi efectuate lucrări de recompartimentare şi modernizare a întregii clădiri, de dotare cu echipament şi mobilier specific care să corespundă nevoii de educaţie şi îngrijire a copiilor mai mici de trei ani. Sperăm că aceste două creșe vor reuși să satisfacă toate solicitările de la nivelul localității noastre”, a precizat edilul Cugirului.

(C.P.)

[nggallery id=6277]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală 

Mădălina Opriș

Publicat

în

Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult